Ora nouă dimineața și în seara acelei zile din ”92 urma să jucăm finala Cupei Regelui pe stadionul Santiago Bernabeu, împotriva celor de la Real Madrid. Eram în cameră cu marele Manolo ( Manuel Sanchez Delgado ) și cineva a început să lovească violent cu pumnii în ușă.
”Cât e ora? Ce s-a întâmplat?”. ”E ora nouă” mi-a răspuns, în timp ce ușa era lovita din ce în ce mai puternic. ”Care-i acolo” am țipat eu din pat. ”Sunt eu, deschide ușaaa!„. Mister ( antrenorul ) la ora asta? Hai, lasă-mă! Am deschis ușa și Luis Aragones a intrat ca o fiară în cameră. A ridicat jaluzele și și-a tras un scaun lângă patul meu în timp ce eu încă mai eram întins, fără să pot deschide ochii din cauza luminei puternice a soarelui ce intra pe geam.
Privește-mă în ochi, îmi zice. Cum să vă privesc dacă nici măcar nu îi pot deschide? Sunt sigur că ceea ce vreți să îmi spuneți acum îmi puteți spune și mai târziu, i-am răspuns. Nici vorbă, o să mă privești în ochi și o să mă asculți. Cel puțin mă pot spăla pe ochi? Nu, privește-mă în ochi! Îți aduci aminte de insultele primite de către prietenul tău Pizo Gomez de la Michel, Gordillo și Hierro? Da, îmi amintesc. Și știi că insultele alea nu au fost spuse pe terenul de fotbal, nu? Știi unde și cum l-au umilit? Normal că știu. Pizo și cei trei jucători de la Real Madrid se întâlniseră întâmplător la un semafor în timp ce se deplasau cu autotursimele personale, iar jucătorul celor de la Atletico a trebui să suporte tot felul de ironii ieftine, unele chiar jignitoare, din partea rivalilor.
Uite ce e Paolo, îmi zice Luis, știi de ce sunt aici, în această cameră, la această oră, privindu-te direct în ochi? De ce?, l-am întrebat eu la rândul meu. Pentru că azi îl vom răzbuna pe Pizo, pentru că azi aștia trei își vor înghiți cuvintele și își vor aduce aminte de asta până în ultima zi a vieții lor. În această seară te vei transforma într-un idol pentru Michel, Gordillo și Hierro. Azi nu ai voie să ratezi. Îți interzic! Trebuie să îi umilești așa cum și ei ți-au umilit colegul. Și a plecat liniștit din cameră.
Evident, nu am mai putut dormi. Pentru mine, finala începuse deja și era doar ora nouă dimineața. Scopul lui Luis era ca eu să încep să joc finala cu 12 ore înainte. Acel meci l-am câștigat cu scorul de 2-0, cu un gol marcat de Schuster și un altul al meu. Pizo Gomez a fost răzbunat. Așa cum o să fie răzbunați și toți puștanii de 14 ani care nu au avut încă norocul să își vadă echipa învingându-i pe Real Madrid.
Paolo Futre, fost jucător Atletico Madrid ( preluare Marca )
De 14 ani nu a mai câștigat Atletico Madrid un meci direct în fața celor de la Real Madrid, mai exact de pe 13 octombrie 1999, etapa 37 a campionatului, scor 3-1, golurile fiind marcate de către Hasselbaink ( 2 ) și Jose Mari. De atunci, cele doua echipe s-au întâlnit de 24 de ori, palmaresul fiind net favorabil celor de la Real Madrid: 18 victorii, 6 egaluri, zero înfrângeri! Mâine seară, de la ora 22:30 cele două echipe se vor întâlni iar în finala Cupei Regelui Spaniei.
