Un gazetar englez i-a spus Napoleon al fotbalului. Driblingurile pe care le făcea în mare viteză, seci, scurte și neașteptate, devastau apărările adverse. A câștigat tot în fotbal și aproape tot pe plan personal, lăsând în urmă fraze mari de genul: Dacă ar trebui să le dau un sfat tinerilor le-aș spune: iubiți fotbalul la fel cum am făcut-o eu și vă va merge bine. Cel iubit înflorește.
Emigrarea este un proces inerent în lume, provocat de instinctul de supraviețuire și de evaluarea comparativă a mediului în care se trăiește privind spre posibilitățile materiale și resursele ce se găsesc în alte destinații.
Au existat mereu țări și locuri care au primit persoane aflate în situația de mai sus, iar una dintre ele este Franța, o țară al cărui fotbal le datorează mult emigranților. Ce exemplu mai bun decât faptul că, trei dintre cei mai buni fotbaliști francezi, provin din familii de emigranți? Zinedine Zidane, Just Fontaine și Raymond Kopa ( Kopaszewski ).
Povestea eroului nostru de azi a început la sfârșitul anilor 20 ai secolului trecut, într-un mic sat minier din nordul Franței, Noeux-les-Mines, los unde se instala în căutarea unui viitor mai bun, familia poloneză Kopaszewski. Acolo, în timp ce tatăl muncea prin măruntaiele pământului, avea să vadă lumina zilei pe 13 octombrie 1931, un copil cu greutate mică și un fizic debil, nimic care să anunțe un viitor grandios.
Nu era prototipului minerului încercat, însă a început să lucreze ca miner. Familia trebuia să fie ajutată. Cursul vieții sale avea să fie însă schimbat de o întâmplare, în primă instanță nefericită, ulterior dovedită a fi norocoasă.
La vârsta de 15 ani, micul Kopa a suferit un accident ce l-a costat un deget de la mâna stângă, întâmplare care l-a făcut să dea în spate din fața meseriei de miner. Întâmplarea respectivă, unită circumstanței că locuința familiei era situată în imediata vecinătate a stadionului din localitate, loc unde puștiul își consuma orele libere jucând fotbal, a fost decisivă.
A intrat in echipa satului însă a rezultat că este o stație prea mică pentru el, iar în 1949 a ajuns la SCO Angers acolo unde a jucat primii doi ani din cariera sa de fotbalist profesionist. În 1951, Albert Bateux, șeful de la Stade de Reims, echipa momentului în fotbalul francez, l-a văzut și l-a luat pentru a îl așeza pe drumul spre glorie, plătind pentru el o sumă enormă pentru acele vremuri: 1.800.000 de franci. Pentru Stade de Reims a jucat în 158 de meciuri marcând 48 de goluri, fiind asistent pentru un număr dublu. A ieșit campion al Franței de două ori ( 1953 și 1955 ) și a câștigat Cupa Latină în 1953 la Lisabona în fața celor de la AC Milan. Numele său trecea granițele cu viteze uimitoare, în ciuda vârstei sale destul de fragede. Un an mai înainte debutase și cu naționala Franței într-o victorie cu 3-1 în fața Germaniei.
Real Madrid
Ceea ce avea să îi schimbe însă definitiv viața avea să fie finala Cupei Campionilor din 1956. 13 iunie, stadionul Parque de Principes, Stade de Reims – Real Madrid. Un meci memorabil, urmărit prin intermediul undelor radiofonice, pentru că atunci transmisiunile televizate erau, încă, un vis imposibil. Stade de Reims a avut avantaj de două ori, însă Di Stefano and Co au reușit să întoarcă rezultatul de fiecare dată iar finala s-a încheiat cu un apoteotic 4-3 în favoarea clubului din Madrid.
Santiago Bernabeu, cel care avea în mână destinele celor de la Real, trecând peste euforia succesului, a pus ochii pe acel mic diavol numit Raymond Kopa … și l-a luat la Madrid.
Intrarea sa în echipa de atunci de la Real Madrid nu a fost o misiune tocmai ușoraă, fiind nevoit să se lupte pentru tricoul cu numărul 9 cu nimeni altul decât Alfredo Di Stefano. Spunea Di Stefano, o dată cu trecerea anilor: Idea lui Santiago Bernabeu era ca el să joace atacant central, iar eu să trec extremă dreapta. Am făcut probe la antrenamente, însă nu au ieșit bine, așa că am rămas eu atacant central și a trecut Kopa pe banda dreaptă.
Ani după, Kopa spunea că a juca în acel Real Madrid era o bucurie, fără idei ermetice, cu imaginație … și faptul că îl aveai lângă tine pe Di Stefano era ca și cum ai fi călătorit în avion având parașuta pusă încă de la îmbarcare.
Trei sezoane, atât a jucat Raymond la Real Madrid, a câștigat două titluri naționale și trei Cupe ale Campionilor Europeni, ultima dintre ele la Stuttgart, în 1959, în fața primei sale iubite, Stade de Reims ( scor 2-0 ). De altfel, acest meci a puns punct final etapei Real Madrid și a făcut-o cu un gest remarcabil. Accidentat fiind, destul de grav, a rămas pe gazon pentru a nu își lăsa echipa în zece oameni.
A câștigat Balonul de Aur în 1958, luându-le fața colegului Di Stefano și o altei legende a acelor timpuri, Sir Matthews. Deși Santiago Bernabeu a vrut să îi prelungească pe încă cinci ani contractul cu o tentantă ofertă financiară, Raymond a decis să se întoarcă în Franța. Motive determinante: recuperarea după grava accidentare, moartea fiului său suferind de cancer și, probabil, presiunea de a juca alături de Di Stefano. El avea să explice altfel însă: Afacerile pe care le aveam în Franța aveau nevoie de mine, iar soția mea nu s-a putut adapta stilului de viață din capitala Spaniei. Cu Real Madrid jucase 103 meciuri și marcase 30 de goluri.
Reintoarcerea
Unde se putea întâmpla dacă nu la Stade de Reims, acolo unde a mai jucat opt ani de zile ( șase în prima divizie, doi în cea secundă ), până când, la 31 de ani, a decis să se retragă și să se dedice afacerilor personale. Corpul îi cerea fotbal însă și s-a reactivat, de această dată în echipa de amatori a celor de la Notre Dame des Champs.
În definitiv, Kopa a avut două mari iubiri în viață, Stade de Reims și Real Madrid, și un singur destin; acel de a căra mingea legată de gheata de fotbal. A jucat două Mondiale, acolo unde în naționala Franței a făcut pereche cu un alt monument fotbalistic al acelor timpuri, Just Fontaine, o linie ofensivă care a putut fi oprită doar de un alt registru de atac de excepție: Pele – Garrincha.
Raymond Kopa, Balonul de Aur 1958, spunea recent: Nu particip în fotbalul actual pentru că este atât de tacticizat și supus manevrelor financiare incat că mi se face scârbă. Geniu și figură.
