UPDATE:
Acest articol a fost publicat cu ocazia zilei de 1 aprilie. Sperăm că nu l-aţi luat prea mult în serios şi nu v-am creat iluzii 🙂
Cu toţii ne dorim revenirea echipelor tradiţionale pe cele mai înalte trepte ale fotbalului românesc, dar o “invitaţie” în Liga a 2-a nu ar fi o metodă fair-play.
Cel mai probabil, Rapid București, Petrolul Ploiești, Farul Constanța, Universitatea Cluj, Oțelul Galați și Ceahlăul Piatra-Neamț jor juca în Liga a 2-a începând cu sezonul 2017-1018. Federația Română de fotbal a trimis echipelor menționate mai sus, invitații de a se înscrie direct în Liga a 2-a. Anunțul a fost făcut pe pagina echipei suporterilor Farului.
Rapid joacă în acest moment în Liga a 5-a bucureșteană. Echipa a promovat în prima ligă însă pe fondul unor probleme de ordin financiar (insolvență + faliment), formația giuleșteană s-a desființat. În sezonul imediat următor, adică 2016-2017, în Liga a 5-a bucureșteană au apărut două echipe care se vor continuatoarele Rapidului: CS CFR Mișcare (Seria 1) și AFC Rapid (Seria 2). În acest moment ambele formații sunt pe primul loc în seriile din care fac parte.

Petrolul a fost și ea în insolvență și apoi a intrat în faliment cum s-a întâmplat cu majoritatea echipelor de tradiție. Suporterii au reînființat echipa sub denumirea de Petrolul 52 și au înscris-o în Liga a 4-a. Deși este în al 4-lea eșalon fotbalistic, echipa ploieșteană este mai tot timpul în vizorul presei și asta datorită suporterilor ei. Pe Ilie Oană se adună mai mulți spectatori decât putem număra pe majoritatea stadioanelor din Liga 1. Mai mult decât atât, meciurile echipei sunt transmise în direct pe Youtube.

Farul a terminat ultimul sezon pe locul 5 în Play-Off-ul Seriei 1 a Ligii a 2-a din ediția 2015/2016 dar echipa s-a desființat neavând resursele financiare de a continua. Suporterii de la malul mării au urmat exemplul celor de la ASU Poli Timișoara și și-au înființat propria echipă. Suporter Spirit Club Farul s-a înscris la începutul acestui sezon în Liga a 4-a din județul Constanța. În acest moment, SSC Farul ocupă primul loc în clasament cu 21 de victorii din 22 de partide, cu 63 de puncte, la 8 distanță față de locul secund, CS Năvodari.

Universitatea Cluj s-a desființat din aceleași motive: insolvență și faliment. Echipa clujeană a retrogradat în Liga a 2-a la finele sezonului 2014/2015 dar s-a calificat în finala Cupei României. A fost ultima reprezentație notabilă pentru studenții clujeni. După un sezon în liga secundă, U Cluj a terminat pe locul 4 în Play-Off-ul seriei a 2-a și a retrogradat în Liga a 3-a, divizie în care n-a mai apucat să joace, echipa desființându-se. În prezent, formația joacă în Liga a 4-a a județului Cluj sub numele de A.C.S.F. ˝Alb-Negru˝al Studenților Clujeni și în acest moment este lider în clasament cu 49 de puncte din 17 partide (la 5 distanță de locul secund dar și un meci mai puțin disputat). Pe banca tehnică a clujenilor se află Ioan Ovidiu Sabău.

Oțelul Galați câștiga campionatul și juca în Liga Campionilor în urmă cu câțiva ani. Titlul a fost mai mult blestem pentru gălățeni. Banii proveniți în urma câștigării campionatului și cei virați în contul clubului de către UEFA ar fi trebuit să ofere clubului o viață lipsită de griji, însă pentru ei s-a întâmplat exact opusul. Echipa a retrogradat în Liga a 2-a și apoi în Liga a 3-a. N-a mai apucat să joace în eșalonul al 3-lea pentru că desființarea a venit mai devreme decât începutul campionatului. Suporterii au reînființat Suporter Club Oțelul Galați și au înscris-o în Liga a 4-a. Echipa este lider detașat cu 48 de puncte după 16 etape și 16 victorii.

Ceahlăul Piatra-Neamț a urmat scenariul deja celebru pe care l-a adoptat toate echipele desființate până acum. Echipa a fost reînființată de primăria din Piatra-Neamț sub numele de Club Sportiv Municipal Ceahlăul Piatra-Neamț și este înscrisă în Liga a 5-a, Seria 2 a județului Neamț. Ocupă prima poziție cu 27 de puncte după 9 partide, la 6 distanță de următoarea clasată, Olimpia Grintieș.
