Mi-am făcut un cadou de ziua mea și l-am transferat pe Rafa Benitez, insa o vom face oficial in cateva zile, ca sa ii dam timp lui Rafa sa isi regleze conturile cu Chelsea” . Așa a anunțat Aurelio de Laurentius, boss-ul de la Napoli, transferul antrenorului spaniol la echipa italiană, pentru a îl înlocui pe Walter Mazzarri, care este dat ca și sigur drept nou antrenor al celor de la Paris Saint-Germain. Recent câștigător Europa League cu Chelsea, Benitez urmează să semneze cu Napoli un contract pe doi ani, cu opțiune pentru un al treilea, urmând să încaseze un salariu de aproximativ 3,5 milioane de euro, informează as.com.
De altfel, Rafa Benitez nu e la prima aventură ca antrenor în Serie A, el pregătind Inter Milan în 2010, club cu care a câștigat Supercupa Italiei și Mondialul Cluburilor. Chiar și așa, Inter l-a demis după 17 etape de campionat, în luna decembrie a aceluiași an.
Antrenor secund pentru Benitez la Napoli va fi olandezul Boudewijn Zenden.