PronoLiga1 - 2015-2016Cu doar o etapă înainte de finalul Ediției a V-a de #PronoLiga1, Ioanițoaia, primul campion din istoria acestui concurs de pronosticuri, este la un pas și trei sferturi de cucerirea celui de-al doilea trofeu #PronoLiga1 din carieră. Acesta a profitat de evoluția mai slabă a principalului său urmăritor, Petru Sîrbu, și s-a distanțat aproape decisiv în frunte. Cu doar o rundă înainte de finalul sezonului, Ioanițoaia are 3 puncte avans față de campionul en-titre și 4 față de Narcis Drejan.

Cea mai echilibrată luptă din ultima etapă va fi cea pentru locurile 2-3. Pe lângă Petru Sîrbu și Narcis Drejan, la aceste poziții mai ai șanse Adrian și Cristian Andrei.

Rubrica obișnuită dedicată celor mai buni, respectiv celor mai puțin inspirați, are în această etapă 8 nume implicate. Șapte jucători au luat titlul de ”Oameni ai etapei”: Adrian, Ioanițoaia, Corneliu Cosma, Echidistant, Nashu Mare, Narcis Drejan și Danny1029, toți cu câte 4/5, în timp ce Costindte se agață de ”Lanternă” cu un trist 0/5.

Clasamentul etapei a 39-a

Loc Jucator Puncte
1 Adrian 4
2 Ioanitoaia 4
3 Corneliu Cosma 4
4 Echidistant 4
5 Nashu Mare 4
6 Narcis Drejan 4
7 Danny1029 4
8 Cristian Andrei 3
9 Pavel 3
10 Claudiu Emanoil 2
11 Petru Sirbu 2
12 Razvan G. 2
13 Nafetsio 2
14 Drejan Bela 2
15 Emil Toma 2
16 Herdaniel9 2
17 Moty70 1
18 Radusmall 1
19 Ionut Branzei 1
20 Alecs S. 1
21 Cristi 1
22 Andrey 1
23 Aspirantul 1
24 Stirbei Voda 1
25 Costindte  0
26 Deki 0
27 Alex_b 0
28 Daninho 0
29 Cristi Birta 0
30 Marius Danea 0
31 Ana 0
32 Andrei G. 0
33 Bianca 0
34 Florin 0
35 Cernat Catalin 0
36 Nelu Jichita 0
37 FMRo 0
38 Eduard Sav 0
39 Marius Pacurar 0
40 Sebi Raducu 0
41 Ionut 0
42 Dragos Adrian 0
43 Moise Liviu 0
44 A.D. Poju 0
45 Sanchi7 0
46 Simontwee 0
47 Ionut A. 0
48 Buciumel 0
49 Suciu Dorel 0
50 Gabi Ilcu 0
51 Bodoni Attila 0

Clasamentul general după 39 de etape

Loc Jucator Puncte 
1 Ioanitoaia 145
2 Petru Sirbu 142
3 Narcis Drejan 141
4 Adrian 139
5 Cristian Andrei 139
6 Emil Toma 136
7 Claudiu Emanoil 135
8 Pavel 132
9 Radusmall 131
10 Ionut Branzei 131
11 Nafetsio 130
12 Drejan Bela 129
13 Herdaniel9 129
14 Alecs S. 129
15 Aspirantul 129
16 Corneliu Cosma 127
17 Andrey 127
18 Cristi 123
19 Echidistant 121
20 Razvan G. 120
21 Moty70 119
22 Nashu Mare 119
23 Danny1029 119
24 Daninho 117
25 Ionut 117
26 Stirbei Voda 111
27 Dragos Adrian 110
28 Marius Danea 109
29 Marius Pacurar 107
30 Nelu Jichita 102
31 Deki 97
32 Andrei G. 92
33 Ionut A. 90
34 Gabi Ilcu 87
35 FMRo 85
36 Costindte 84
37 Bianca 68
38 Cristi Birta 67
39 Sanchi7 54
40 Simontwee 54
41 Suciu Dorel 48
42 Bodoni Attila 47
43 Alex_b 38
44 Cernat Catalin 38
45 Florin 29
46 Eduard Sav 27
47 Buciumel 24
48 Sebi Raducu 22
49 Ana 13
50 A.D. Poju 3
51 Moise Liviu 1

Etapa a 40-a din Play-Out!

29 Mai 2016, 17:00: CS ”U” Craiova – Petrolul
29 Mai 2016, 17:00: ACS Poli – CSMS Iași
29 Mai 2016, 17:00: Concordia – FC Voluntari
29 Mai 2016, 17:00: FC Botoșani – CFR Cluj

MODUL DE PARIERE:

4 meciuri – fiecare jucător va avea la dispoziție 4 pronosticuri simple (de genul 1, X sau 2).

IMPORTANT: NU SE MAI ACCEPTĂ ”DUBLELE” (1x, 12, x2). 

NOUTATEA EDIȚIEI: JOKER-UL!

Cum funcționează un JOKER?

În fiecare etapă, echipa Tikitaka va alege un meci care va puncta dublu. Joker-ul, noutatea Ediției a V-a, a fost introdus ca urmare a micșorării numărului de meciuri pe etapă, implicit şi a numărului maxim de puncte pe etapă faţă de ediţiile precedente (7 puncte în loc de 9 puncte). El are rolul de a crește suspansul și de a mări șansele de “evadare” ale celor buni. Astfel, un participant poate acumula maxim 8 puncte într-o etapă.

  • Joker-ul etapei a 40-aFC Botoșani – CFR Cluj

Termen limită pentru primul meci: 29 Mai, ora 17:00! 

ATENȚIE! Pentru a veni în sprijinul celor întârziați, de acum înainte o să luăm în considerare toate pronosticurile! Condiția e ca acestea să fie lăsate înainte de începerea meciurilor

NU UITAȚI! Odată lasate, pronosticurile nu mai pot fi modificate in timpul etapei!

*Un exemplu de pronosticuri al unei etape îl aveți mai jos!

Se considera FINALE doar rezultatele dupa 90 de minute! În cazul in care un meci va fi decis la masa verde din cauza unor incidente (fani pe teren, căderea nocturnei, retrageri în stil Copos, Apocalipsă, invazii de melci) meciul va fi ANULAT!

ÎNCĂ O ATENȚIE! În cazul nefericit în care sunt probleme cu site-ul, trimiteți pronosticurile pe adresa: contact@tikitaka.ro

Exemplu de pariere:

CS ”U” Craiova – Petrolul 1
ACS Poli – CSMS Iași 2
Concordia – FC Voluntari x
FC Botoșani – CFR Cluj 1

ATENȚIE!!! PRONOSTICURILE VOR FI MODERATE ȘI VOR APĂREA PE SITE DUPĂ STARTUL PARTIDELOR! 

24 COMENTARII

  1. 29 Mai 2016, 17:00: CS ”U” Craiova – Petrolul 1
    29 Mai 2016, 17:00: ACS Poli – CSMS Iași 2
    29 Mai 2016, 17:00: Concordia – FC Voluntari 2
    29 Mai 2016, 17:00: FC Botoșani – CFR Cluj X

  2. 29 Mai 2016, 17:00: CS ”U” Craiova – Petrolul 1
    29 Mai 2016, 17:00: ACS Poli – CSMS Iași 2
    29 Mai 2016, 17:00: Concordia – FC Voluntari X
    29 Mai 2016, 17:00: FC Botoșani – CFR Cluj X

  3. 29 Mai 2016, 17:00: CS ”U” Craiova – Petrolul 1
    29 Mai 2016, 17:00: ACS Poli – CSMS Iași 2
    29 Mai 2016, 17:00: Concordia – FC Voluntari x
    29 Mai 2016, 17:00: FC Botoșani – CFR Cluj 1

  4. 29 Mai 2016, 17:00: CS ”U” Craiova – Petrolul 1
    29 Mai 2016, 17:00: ACS Poli – CSMS Iași 2
    29 Mai 2016, 17:00: Concordia – FC Voluntari X
    29 Mai 2016, 17:00: FC Botoșani – CFR Cluj 2

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here