#PronoLiga1, etapa a 31-a! Cât va continua dominația celor doi lideri?

28
1711

PronoLiga1Până la finalul campionatului din Liga 1 și implicit a întrecerii de #PronoLiga1 mai sunt doar patru etape, iar lucrurile sunt departe de a fi decise. Dacă în campionat avem două puncte între ASA Tg. Mureș și mârțoaga lui Costel, la #PronoLiga1 greii se duelează din postura de egalitate perfectă. Astfel, cu doar patru etape rămase de pariat, Petru și Deki se bat cu toate armele pe masă de la scorul de 140-140.  Este greu de crezut că ”Președintele”, aflat pe locul 3 la patru puncte distanță, mai poate distruge monopolul celor doi grei de mai sus. Oricum, Marius Danea are potențial, așa că speranța moare ultima. Potențial are și Echidistant, cel care vine tare din urmă, însă e greu de crezut că poate urca mai mult de locul 3.

Dincolo, la retrogradare, situația începe să devină din ce în ce mai echilibrată. Ca și căzut în urmă cu 5-6 etape, Nafetsio s-a ambiționat și acumulează puncte importante etapă de etapă. El mai are de recuperat acum doar 6 lungimi față de Robbie, un jucător auto-exclus din #PronoLiga1.

Înainte de a vedea cum arată meniul etapei a 31-a, haideți să revedem clasamentul general!

LocJucatorPuncte
1petru140
2Deki140
3Marius Danea136
4echidistant133
5fmro131
6herdaniel9131
7Adrian131
8Moty130
9Pavel128
10corneliucosma127
11Ionut126
12Bianca125
13daninho125
14Cristi125
15Danny1029125
16claudiu emanoil124
17ioanitoaia123
18Catalin Cernat123
19Emil Toma_av123
20Drejan Bela123
21Alex121
22Sorin 49119
23Narcis Drejan113
24costindte113
25BodoniAttila113
26Sebi Raducu108
27Razvan G106
28buciumel ionut104
29Lucian Lipovan99
30robbie87
31Nafetsio81

________________________________________________________

 

Etapa a 31-a din Liga 1:

08 Mai 2015, 18:30: Pandurii – FC Brașov
08 Mai 2015, 21:00: Viitorul – Dinamo
09 Mai 2015, 17:00: CSU Craiova – CSMS Iași
09 Mai 2015, 19:45: Petrolul – U Cluj
10 Mai 2015, 16:00: CFR Cluj – FC Botoșani
10 Mai 2015, 18:30: Gaz Metan – ASA Tg. Mureș
10 Mai 2015, 21:00: Steaua – Concordia
11 Mai 2015, 18:00: Astra – Oțelul
11 Mai 2015, 20:30: Ceahlăul – Rapid

MODUL DE PARIERE:

9 meciuri – fiecare jucător va avea la dispoziție 8 pronosticuri simple (de genul 1, X sau 2) plus o dublă (1X, 12, X2) PE FIECARE ETAPĂ! 

Atenție mare când pariați! Dacă veți pune două sau mai multe duble (gen 1x,12,x2) acestea se vor anula!

*Un exemplu de pronosticuri al unei etape îl aveți mai jos!

Termen limită pentru debutul acestei etape:  vineri, 08 Mai, ora 18:29!

ATENȚIE! Pentru a veni în sprijinul celor întârziați, de acum înainte o să luăm în considerare toate pronosticurile! Condiția e ca acestea să fie lăsate înainte de începerea meciurilor.

Se considera FINALE doar rezultatele dupa 90 de minute! În cazul in care un meci va fi decis la masa verde din cauza unor incidente (fani pe teren, căderea nocturnei, retrageri în stil Copos, Apocalipsă, invazii de melci) meciul va fi ANULAT!

ÎNCĂ O ATENȚIE! În cazul nefericit în care sunt probleme cu site-ul, trimiteți pronosticurile pe adresa: contact@tikitaka.ro

Exemplu de pariere 8 simple + o dublă!

Pandurii – FC Brașov 1
Viitorul – Dinamo x
CSU Craiova – CSMS Iași 1
Petrolul – U Cluj 1
CFR Cluj – FC Botoșani 1
Gaz Metan – ASA Tg. Mureș x2
Steaua – Concordia 1
Astra – Oțelul 1
Ceahlăul – Rapid 2

28 Comentarii

  1. Pandurii – FC Brașov x
    Viitorul – Dinamo 12
    CSU Craiova – CSMS Iași x
    Petrolul – U Cluj 2
    CFR Cluj – FC Botoșani x
    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș 2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul 1
    Ceahlăul – Rapid 2

  2. Mai 2015, 18:30: Pandurii – FC Brașov1
    08 Mai 2015, 21:00: Viitorul – Dinamo x
    09 Mai 2015, 17:00: CSU Craiova – CSMS Iașix
    09 Mai 2015, 19:45: Petrolul – U Cluj 1
    10 Mai 2015, 16:00: CFR Cluj – FC Botoșani 1x
    10 Mai 2015, 18:30: Gaz Metan – ASA Tg. Mureș 2
    10 Mai 2015, 21:00: Steaua – Concordia 1
    11 Mai 2015, 18:00: Astra – Oțelul 1
    11 Mai 2015, 20:30: Ceahlăul – Rapid x

  3. Pandurii – FC Brașov 1
    Viitorul – Dinamo 2
    CSU Craiova – CSMS Iași 1
    Petrolul – U Cluj x
    CFR Cluj – FC Botoșani 2
    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș 2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul 1
    Ceahlăul – Rapid 1x

  4. Pronosticuri Cristi:
    Pandurii – FC Brașov 1
    Viitorul – Dinamo 12
    CSU Craiova – CSMS Iași 1
    Petrolul – U Cluj 1
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș 2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul 1
    Ceahlăul – Rapid 2

  5. Pandurii – FC Brașov 1
    Viitorul – Dinamo x2
    CSU Craiova – CSMS Iași 1
    Petrolul – U Cluj x
    CFR Cluj – FC Botoșani x
    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș 2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul 1
    Ceahlăul – Rapid 2

  6. Pandurii – FC Brașov 12

    Viitorul – Dinamo 1

    CSU Craiova – CSMS Iași 2

    Petrolul – U Cluj 2

    CFR Cluj – FC Botoșani 2

    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș 1

    Steaua – Concordia 1

    Astra – Oțelul 2

    Ceahlăul – Rapid 1

  7. Pandurii – FC Brașov 1
    Viitorul – Dinamo x
    CSU Craiova – CSMS Iași 1
    Petrolul – U Cluj 1 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 2
    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș 2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul 2
    Ceahlăul – Rapid x

  8. Pandurii – FC Brașov 1
    Viitorul – Dinamo 1X
    CSU Craiova – CSMS Iași 1
    Petrolul – U Cluj 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 2
    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș 2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul 1
    Ceahlăul – Rapid 2

  9. 08 Mai 2015, 18:30: Pandurii – FC Brașov 1
    08 Mai 2015, 21:00: Viitorul – Dinamo x
    09 Mai 2015, 17:00: CSU Craiova – CSMS Iași x
    09 Mai 2015, 19:45: Petrolul – U Cluj 1
    10 Mai 2015, 16:00: CFR Cluj – FC Botoșani 1x
    10 Mai 2015, 18:30: Gaz Metan – ASA Tg. Mureș 2
    10 Mai 2015, 21:00: Steaua – Concordia 1
    11 Mai 2015, 18:00: Astra – Oțelul 1
    11 Mai 2015, 20:30: Ceahlăul – Rapid 2

  10. Pandurii – FC Brașov 1
    Viitorul – Dinamo x
    CSU Craiova – CSMS Iași x
    Petrolul – U Cluj x2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș 2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul 1
    Ceahlăul – Rapid 2

  11. Pandurii – FC Brașov X2
    Viitorul – Dinamo X
    CSU Craiova – CSMS Iași X
    Petrolul – U Cluj 2
    CFR Cluj – FC Botoșani X
    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș 2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul 1
    Ceahlăul – Rapid 2

  12. Pandurii – FC Brașov 1
    Viitorul – Dinamo 12
    CSU Craiova – CSMS Iași X
    Petrolul – U Cluj 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș 2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul X
    Ceahlăul – Rapid 2

  13. Pandurii – FC Brașov 1
    Viitorul – Dinamo X2
    CSU Craiova – CSMS Iași X
    Petrolul – U Cluj 1
    CFR Cluj – FC Botoșani X
    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș 2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul 1
    Ceahlăul – Rapid 2

  14. 08 Mai 2015, 18:30: Pandurii – FC Brașov 1
    08 Mai 2015, 21:00: Viitorul – Dinamo 1
    09 Mai 2015, 17:00: CSU Craiova – CSMS Iași 2
    09 Mai 2015, 19:45: Petrolul – U Cluj X2
    10 Mai 2015, 16:00: CFR Cluj – FC Botoșani X
    10 Mai 2015, 18:30: Gaz Metan – ASA Tg. Mureș 2
    10 Mai 2015, 21:00: Steaua – Concordia 1
    11 Mai 2015, 18:00: Astra – Oțelul 1
    11 Mai 2015, 20:30: Ceahlăul – Rapid 2

  15. Pandurii – FC Brașov 1x
    Viitorul – Dinamo 2
    CSU Craiova – CSMS Iași x
    Petrolul – U Cluj 1
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș 2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul 1
    Ceahlăul – Rapid 2

  16. Pandurii – FC Brașov 1
    Viitorul – Dinamo 2
    CSU Craiova – CSMS Iași 1
    Petrolul – U Cluj 1
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș x2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul 1
    Ceahlăul – Rapid 2

  17. 08 Mai 2015, 18:30: Pandurii – FC Brașov – x
    08 Mai 2015, 21:00: Viitorul – Dinamo – 1
    09 Mai 2015, 17:00: CSU Craiova – CSMS Iași – 1x
    09 Mai 2015, 19:45: Petrolul – U Cluj – x
    10 Mai 2015, 16:00: CFR Cluj – FC Botoșani -2
    10 Mai 2015, 18:30: Gaz Metan – ASA Tg. Mureș – x
    10 Mai 2015, 21:00: Steaua – Concordia – 1
    11 Mai 2015, 18:00: Astra – Oțelul – 1
    11 Mai 2015, 20:30: Ceahlăul – Rapid – 2

  18. Pandurii – FC Brașov 1
    Viitorul – Dinamo x
    CSU Craiova – CSMS Iași 1X
    Petrolul – U Cluj 1
    CFR Cluj – FC Botoșani X
    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș 2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul 1
    Ceahlăul – Rapid 2

  19. Pandurii – FC Brașov 1
    Viitorul – Dinamo 1x
    CSU Craiova – CSMS Iași 1
    Petrolul – U Cluj 1
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș 2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul 1
    Ceahlăul – Rapid 2

  20. Pandurii – FC Brașov 1
    Viitorul – Dinamo 1
    CSU Craiova – CSMS Iași 1
    Petrolul – U Cluj X
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș x2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul 1
    Ceahlăul – Rapid 2

  21. Pandurii – FC Brașov X
    Viitorul – Dinamo X2
    CSU Craiova – CSMS Iași X
    Petrolul – U Cluj X
    CFR Cluj – FC Botoșani X
    Gaz Metan – ASA Mureș 2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul 1
    Ceahlăul – Rapid 2

  22. Pandurii – FC Brașov X
    Viitorul – Dinamo 2
    CSU Craiova – CSMS Iași X2
    Petrolul – U Cluj 1
    CFR Cluj – FC Botoșani X
    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș 2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul 1
    Ceahlăul – Rapid 2

  23. Pandurii – FC Brașov 1
    Viitorul – Dinamo 1
    CSU Craiova – CSMS Iași x
    Petrolul – U Cluj 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș x2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul 1
    Ceahlăul – Rapid 2

  24. Viitorul – Dinamo 2
    CSU Craiova – CSMS Iași 1x
    Petrolul – U Cluj 1
    CFR Cluj – FC Botoșani x
    Gaz Metan – ASA Mureș 2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul 1
    Ceahlăul – Rapid 2

  25. CSU Craiova – CSMS Iași X2
    Petrolul – U Cluj x
    CFR Cluj – FC Botoșani 2
    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș 2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul 1
    Ceahlăul – Rapid x

  26. CSU Craiova – CSMS Iași 1
    Petrolul – U Cluj 1
    CFR Cluj – FC Botoșani x
    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș x2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul x
    Ceahlăul – Rapid x

  27. Pandurii – FC Brașov =
    Viitorul – Dinamo =
    CSU Craiova – CSMS Iași =
    Petrolul – U Cluj X
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș x2
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul 1
    Ceahlăul – Rapid 2

  28. Pandurii – FC Brașov –
    Viitorul – Dinamo –
    CSU Craiova – CSMS Iași –
    Petrolul – U Cluj –
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    Gaz Metan – ASA Tg. Mureș 1
    Steaua – Concordia 1
    Astra – Oțelul 1
    Ceahlăul – Rapid 2

Lasă un comentariu

Lasă comentariul tău
Introdu numele tău