”Între 1964 și 1967 mi-am însumat cu succes personalitatea unui pilot de avion al companiei Pan Am și am zburat gratis aproape 3,2 milioane de km. În acea perioadă am fost șeful unei secții de pediatrie a unui spital și procuror-adjunct al statului Louisiana. Când m-au prins eram considerat a fi cel mai temut escroc din istoria SUA. Încasasem aproape patru milioane de dolari cu cecuri falsificate în 26 de țări și în 50 de state ale SUA. Am făcut toate astea înainte de a împlini 19. Mă numesc Frank William Abagnale”
Una dintre prestațiile de excepție din cariera cinematografică a lui Leonardo di Caprio este cea din producția nord-americană Prinde-mă! Dacă poți regizată de marele Steven Spielberg. Di Caprio interpretează rolul unui escroc care se joacă de-a șoarecele și pisica avându-l ca rival pe Carl, un agent FBI interpretat de Tom Hanks, cel care reușește să îl prindă în cele din urmă.
Cu siguranță numele Carlos Henrique Raposo nu vă spune mare lucru. Eroul nostru, supranumit ”Carlos Kaiser”, este considerat a fi unul dintre cei mai mari escroci din istoria fotbalului mondial, dacă nu cumva chiar cel mai mare. Omul are pagină pe wikipedia iar palmaresul lui e cât se poate de impresionant, având trecute în CV-ul său de fotbalist profesionist mai toate echipele importante din Brazilia, una din Argentina ( Independiente ), până și una din Franța ( Ajaccio ). Problema e că acest personaj nu s-a antrenat în viața lui și a făcut tot posibilul pentru a evita contactul cu mingea de fotbal. De altfel, după cum chiar el mărturisea ani mai târziu, după ce s-a ”retras”, balonul era cel mai mare dușman al lui.
Nu se știe cu exactitate cum, însă Carlos Henrique a apărut peste noapte în fotbalul brazilian și nu a mai ieșit de acolo timp de 20 de ani, trăgându-se de șireturi cu nume ca Romario, Branco sau Renato Gaucho.
Tactica ”Kaiserului” avea ca punct de plecare discotecile și petrecerile, locuri unde se împrietenea cu fotbaliști faimoși în Brazilia anilor 80-90. Stabilite și consolidate conexiunile, Carlos trecea la acțiune. Punea în aplicare etapa a doua a planului său, convingându-și noii prieteni să îl treacă pe lista ”pretențiilor” atunci când semnau un nou transfer.
Maurício de Oliveira Anastácio, idol al celor de la Botafogo, a fost primul fotbalist vrăjit de farmecele lui Carlos care a reușit să îi obțină un contract. Spunea Carlos mai târziu ”Ideea era să obțin contracte de risc, pe termen scurt, de câteva luni. Luam primele și rămâneam acolo câteva luni”. Trecută cu bine faza a doua, urma partea cea mai complicată a planului, aceea în care Carlos se vedea nevoit să își arate talentele de fotbalist.
”Făceam vreo mișcare ciudată la antrenament, îmi atingeam înspăimântat mușchiul și stăteam timp două-trei săptămâni la infirmerie. În acea epocă nu se folosea rezonanța magnetică. După ce mă faceam bine apelam la un prieten dentist care îmi prelungea perioada de convalescență și uite așa, treceau lunile”. Rezultatul, nici un minut jucat pentru Botafogo.
Terminat contractul cu Botafogo, în vizorul lui Carlos a intrat Renato Gaucho, fost jucător al Romei și al naționalei Braziliei, care l-a ajutat să fie angajat de către Flamengo. Povestește Gaucho, acum antrenor „Știu că era un dușman declarat al balonului de fotbal. Înainte de antrenamente își convingea un coechipier să îl faulteze și ajungea la infirmerie”. Palmaresul lui Carlos la Flamengo e impecabil: zero meciuri, zero minute jucate.
Mica operă de comedie pusă la cale de Carlos era însă foarte bine elaborată. În timp ce era ”accidentat„ lucra în plan psihologic cu colegii lui. Se prezenta la antrenamente cârând după el un enorm telefon mobil, pretinzând că vorbește în engleză cu reprezentanți ai cluburilor europene interesate de serviciile sale. A fost crezut până în momentul în care un medic englez i-a ascultat întâmplător una dintre convorbiri și și-a dat seama că acea discuție imaginară nu avea nici o noimă. Carlos nu s-a panicat și în cel mai pur stil becalian a pretins că era vorba de o simplă și nevinovată glumă.
Mi se spunea Kaiser pentru că semănam din punct de vedere fizic cu Franz Beckenbauer. Persoanele cu care am avut de-a face erau foarte ignorante, nu știau cum să îi pronunțe numele, iar când au aflat că i se mai spunea și Kaiser, au început să mă strige și pe mine așa.
Familia mea era săracă. Dorința mea era să fac bani, să îmi ajut rudele și mi-am dat seama că fotbalul era cel mai rapid drum pentru a o îndeplini. Voiam să fiu fotbalist, dar să nu joc fotbal.
Puebla în Mexic, El Paso în Statele Unite. Povestea devine confuză și își pierde coerența, confesiunile sale sunt încărcate de detalii cusute cu ață albă care bagă în ceață până și wikipedia, însă CV-ul lui Carlos devine tot mai stufos.
La Vasco a ajuns pentru că trebuia să aibă grijă de unul dintre fotbaliștii echipei, care avea probleme cu alcoolul și pe care l-a convins că e vitală obținerea unui contract dacă vrea să iasă din acea situație. ”Transferul la Vasco a fost de fapt o acțiune caritabilă. M-am preocupat mai mult de cariera prietenului meu decât de a mea. Îl trezeam dimineața…
Golurile marcate de Carlos erau unul mai senzațional ca altul. Unul dintre antrenorii echipelor pe la care a trecut a reușit să îl convoace și era pe punctul a îl introduce pe teren. Fotbalistul nu a intrat în panică. A provocat o bătaie cu un suporter al echipei rivale și s-a retras liniștit la vestiare după ce a văzut cartonașul roșu, acolo unde ulterior i-a explicat antrenorului extrem de furios ce s-a întâmplat de fapt ”Dumnezeu mi-a dat un tată și apoi mi l-a luat. Acum că Dumnezeu mi-a dat un al doilea tată ( cu referire chiar la antrenor ) nu voi lăsa pe nimeni să îl insulte”. Atins la fibră, tehnicianul l-a sărutat pe frunte și i-a mai oferit șase luni de contract.
Europa
Cel mai senzațional episod din cariera lui Carlos s-a întâmplat în Corsica, la Ajaccio. Nu se știe cum a ajuns acolo, însă primirea pregătită de club l-a luat prin surprindere ”Stadionul era mic, însă era arhiplin. Mă gândeam că trebuie doar să ies pe gazon și să salut, dar, nenorocire, gazonul era înțesat de baloane cu care eu trebuia să jonglez. Recunosc, am intrat în panică. Era prima mea zi acolo și și-ar fi dat seama că nu știu să joc fotbal. Am intrat pe gazon și am început să șutez mingile spre tribune în timp ce salutam și salutam stema de pe tricou. Suporterii erau în delir”.
Carlos își povestește acum ori de câte ori are ocazia aventurile pe platourile de televiziune sau în paginile ziarelor. Afirmă că a și marcat un gol la Guarany, echipă din eșalonul secund brazilian, deși istorica reușită încă nu a fost confirmată. Nu regretă nimic din ceea ce a făcut ”Cluburile au înșelat și continuă să înșele fotbaliștii. Trebuia să apară cineva care să îi răzbune”.
Lista definitivă a cluburilor pe care a trecut Carlos Kaiser este următoarea: Botafogo, Flamengo, Fluminense, Vasco da Gama, America, Bangu, Guarany, Puebla, El Paso și Ajaccio.
Carlos Henrique Raposo, cel mai mare escroc din istoria fotbalului, dă interviuri acum, interviuri care au fost și surse pentru acest articol ( 1, 2 ). O altă sursă, globoesporte.
