La o primă vedere, etapa care va începe azi nu ne spune mai nimic. Nu vedem niciun meci cu ”implicații”, decât multe mediocrități cu foarte multe”complicații”. Liderul se deplasează la Brașov, acolo unde mai tot timpul a avut probleme. Ne amintim de sezonul trecut, atunci când Steaua, după ce a fost călcată în picioare de VFB Stuttgart, s-a dus sub Tâmpa și a luat un categoric 3-1. Acea înfrângere nu a avut niciun impact asupra parcursului roș-albaștrilor, așa cum nu ar avea nici un eventual eșec din această etapă, diferența față de urmăritori (mai există urmăritori?) fiind una liniștitoare. Meciuri semi-interesante mai putem considera duelurile de la Botosani, acolo unde vine Guriță cu Petrolul, din Gruia, unde Grigoraș nu ar trebui să aibă emoții cu fleșcăita Astră a lui Isăilă și în Ștefan cel Mare, loc în care Dinamo ne poate arăta calea, spre vârf sau spre retrogradare. Să le luăm pe rând:
25 Octombrie 2013, 19:00: Viitorul – Corona
Pentru astfel de meciuri ar cam fi nevoie de reînvierea emisiunii clasice ”Fotbal minut cu minut”. Numai Ilie Dobre ar putea readuce la viață un asemenea duel de rahat, între două echipe pentru care fotbalul e o știință abstractă.
25 Octombrie 2013, 21:30: FC Vaslui – U Cluj
Acum doi ani, acesta era un meci cu implicații la locurile de Uefa Champions League, atunci când moldovenii luptau cu Steaua pentru locul secund, iar U Cluj avea echipă serioasă. În prezent, nu avem decât un duel între locul 18 și locul 17. Mai multe chiar nu merită să spunem despre acest meci.
26 Octombrie 2013, 16:00: FC Botoșani – Petrolul
Dacă vrea să lupte la titlul Petrolul nu are voie să nu bată un FC Botoșani care, am văzut etapa trecută, este o echipă foarte slabă. Într-adevăr, ei vor, însă la capitolul fotbal nu prea sunt recomandați pentru primele locuri.
26 Octombrie 2013, 16:00: Gaz Metan – Ceahlăul
Gazul n-a mai pierdut în Liga 1 din sezonul cald, iar acum la Mediaș vine o echipă dintr-o zonă rece. Rămâne de văzut ce concentrare mai au medieșenii lui Dulca în meciul contra lui Miriuță. Se anunță un meci destul de echilibrat și de interesant pentru zona de mijloc a clasamentului.
26 Octombrie 2013, 21:30: CFR Cluj – Astra
A trecut ceva vreme de la ultima victorie a CFR-ului pe teren propriu împotriva Astrei, astfel că Grigoraș are acum o șansă bună de a mai corecta istoria ardelenilor. După cum joacă Astra în ultima vreme sunt toate șansele ca acest meci să fie unul clar de 1 solist. Poate nu va fi un 7-2, însă clujenii sunt favoriți.
27 Octombrie 2013, 19:00: ACS Poli – Pandurii
Bătuți măr în Europa League de rezervele lui Fiorentina, Pandurii nu au voie să nu bată la Timișoara. ACS Poli este o echipă pe care pur și simplu nu ai voie să n-o bați în aceste zile. I-am văzut la Cluj, cu U, acolo unde numai arbitrajul de cascadorii râsului i-a salvat de la un eșec meritat.
27 Octombrie 2013, 21:30: FC Brașov – Steaua
Brașovenii au comis în etapa trecută de Liga 1 greșeala supremă: au pierdut cu echipa lui Ionuț Chirilă, Concordia Chiajna. O asemenea nu poate fi îndreptată decât cu un succes împotriva Stelei. Va fi greu, însă nu imposibil, cine știe, poate Surdu se va transforma în fotbalist.
28 Octombrie 2013, 19:30: Dinamo – Concordia
Dacă Dinamo nu o bate nici pe Concordia Chiajna, nu va avea absolut nicio scuză. Indiferent că bagă copii, pensionari sau câini, Dinamo nu are voie să nu câștige contra echipei lui Ionuț Chirilă, care, atenție, este peste ”câini” în clasament, deși are 3 (!!!) meciuri mai puțin jucate.
28 Octombrie 2013, 20:30: Săgeata – Oțelul
Tusea și junghiul închid etapa cu un meci pe care nu-l va urmări nici măcar praful așezat pe scaunele stadionului ”Farul” din Constanța.
Clasamentul înainte de etapa a 12-a arată astfel:
[soccer-info id=’416′ type=’table’ highlight=’1776||Steaua Bucureşti’ width=’645′ /]