Preliminariile CM 2014, Ungaria – România: Steagul sus!

0
2323

Ungaria RomaniaMai sunt exact 446 de zile până pe 12 Iunie 2014, atunci când se va da startul Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia. De la cea mai importantă competiție a fotbalului mondial nu vor lipsi forțele istorice ale fotbalului internațional. Dintre acestea, Germania, Italia, Olanda sau Argentina sunt aproape calificate. Există și reprezentante care mai au mult de muncă pentru a putea să-și rezerve bilete spre Brazilia. Uruguay, Portugalia, Franța sau Anglia sunt doar câteva dintre ele.

În ceea ce ne privește, Naționala României se află deocamdată în categoria a doua spre a treia, dacă ar fi să-i cuantificăm șansele de calificare la CM 2014. Cu nouă puncte după patru partide, tricolorii stau bine, însă nu destul de bine pentru a fi siguri măcar de un loc la baraj. Pentru stabilirea acestui obiectiv, România trebuie să treacă de Ungaria, iar prima ocazie pentru a face acest lucru este meciul de vineri, de la Budapesta.

Ungaria – România, fără spectatori, dar cu milioane de fani și speranțe în fața televizoarelor!

Cu linii de clasament aproape similare, Ungaria și România se întâlnesc la Budapesta pentru primul lor episod în lupta pentru locul secund din grupa D a calificărilor. Ambele au fost învinse clar de Olanda, 1-4 și au învins Turcia, astfel că obiectivul lor este unul cât se poate de clar: locul de baraj.

Meciul de la Budapesta se anunță unul extrem de echilibrat, cele două naționale fiind apropiate din punct de vedere valoric. Acest lucru se poate observa cel mai bine în opinia bookmakerilor, care dau un echilibru perfect pentru acest meci (2.75 vs. 2.80) .

În ceea ce privește absențele, fiecare dintre echipe are câte una importantă. Dacă la maghiari nu poate evolua mijlocașul ofensiv al celor de la West Bromwich Albion, Zoltán Gera, România nu poate conta pe vârful lui Schalke 04Ciprian Marica.

Având în vedere starea gazonului, dar mai ales concepțiile tactice arhicunoscute ale selecționerului Pițurcă, din echipa de start vor lipsi jucătorii ”pozitivi”. Astfel, un Maxim, un Adi Popa sau un Keșeru nu au nicio șansă în fața închizătorilor de tradiție Bourceanu sau Pintilii sau a eternului și uzatului Bogdan Sstancu.

Tricolorii au tradiția de partea lor în duelurile cu Ungaria, ei fiind neînvinși la Budapesta din 1981. Mai mult, România a câștigat ultimele 5 partide împotriva Ungariei, ultimul meci disputându-se pe 12 August 2009, atunci când ne-am impus cu 1-0 într-un amical.

Clasamentul din grupa României înainte de meciurile din această etapă:

1. Olanda  12 p
2. Ungaria  9 p (golaveraj +5)
3. România  9 p (golaveraj +4)
4. Turcia  3 p
5. Estonia  3 p
6. Andorra  0 p

* Meciurile etapei a 5-a din grupa D: Ungaria – România (21:30), Olanda – Estonia (21:30) și Andorra – Turcia (20:15)

Echipe probabile:

Ungaria: Bogdan – Kadar, Maszaros, Korcsmar, Vanczak – Pinter, Hajnal, Elek, Hajnal – Dzsudzsák, Szalai

România: Tătărușanu – Tamaș, Chiricheș, Goian, Raț – Pintilii, Bourceanu, Grozav, Torje, Bogdan Stancu – Mutu!

Meciul de la Budapesta va fi condus de o brigadă din Germania, cu Wolfgang Stark la centru, ajutat la cele două tușe de Jan-Hendrik Salver și  Mike Pickel.

Partida UNGARIA – ROMÂNIA va începe la ora 21:30 și va fi transmisă de TVR1! 

Situația și meciurile din cele nouă grupe preliminare!

Grupa A

Macedonia – Belgia (ora 21:45)

Scoția – Țara Galilor (ora 22:00)

Croația – Serbia (19:00)

Grupa B

Bulgaria – Malta (ora 18:00)

Cehia – Danemarca (21:30)

Grupa C

Kazakhstan – Germania (ora 20:00)

Suedia – Irlanda (ora 21:45)

Austria – Insulele Feroe (21:30)

Grupa D

Olanda – Estonia (ora 21:30)

Ungaria – România (21:30)

Andorra – Turcia (20:15)

Grupa E

Cipru – Elveția (sâmbătă, ora 18:30)

Norvegia – Albania (ora 20:00)

Slovenia – Islanda (ora 19:00)

Grupa F

Irlanda de Nord – Rusia (ora 21:45)

Israel – Portugalia (ora 14:45)

Luxemburg – Azerbaijan (ora 21:15)

Grupa G

Bosnia – Grecia (ora 21:45)

Slovacia – Lituania (ora 21:10)

Liechtenstein – Letonia (ora 20:30)

Grupa H

Moldova – Muntenegru (ora 21:30)

San Marino – Anglia (ora 22:00)

Polonia – Ucraina (ora 21:45)

Grupa I

Spania – Finlanda (ora 21:45)

Franța – Georgia (ora 22:00)

Articolul precedentUnder 21: Anglia – România 3-0, viitorul nu mai sună deloc!
Articolul următorCroatia – Serbia sau reeditarea unui razboi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here