Povestile fotbalului: Ciudatul destin al golgeterului de gheață

0
741

Curgea anul 1960, an în care se năşteau personaje precum Ivan Lendl, Damon Hill, Ayrton Senna sau Diego Armando Maradona, Alfred Hitchcock lansa “Psycho”, iar Iolanda Balaş câştiga medalia de aur la Jocurile Olimpice disputate la Roma, sărind 1.85 lăsând următoarea clasată la 14 cm diferenţă.

Avea loc prima ediţie a Campionatului European de Fotbal, ediţie ciudată, cu doar 17 echipe înscrise în preliminarii. Cu excepţia semifinalelor şi a finalei găzduite de Franţa celelalte partide s-au disputat în sistem eliminatoriu în manşe tur-retur. Nu participau echipe ca Germania, Anglia, Italia sau Spania care refuzase să facă deplasarea la Moscova pentru a disputa meciul cu fosta URSS.


Priviti acest clasament. Ei sunt golgeterii primului Campionat European de Fotbal, un campionat la care nationala României avea sa fie eliminata în sferturile de finala de catre reprezentativa fostei Republici Cehoslovace , dupa o dubla mansa eliminatorie, 0-2 la Bucuresti pe recent decedatul stadion “23 August” ( Lia Manoliu ) si un sec 0-3 pe stadionul Tehelne Pole din Bratislava.

22 Mai, Stadionul 23 August, Bucureşti: Naţionala României cu jucători precum Emerich Ienei, Alexandru Apolzan, Nunweiller sau Emanoil Haşoti pe teren, pierdea în faţa Cehoslovaciei cu scorul de 2-0 prima partidă a dublei contând pentru sferturile de finală ale acelui prim Campionat de Fotbal. Cehoslovacii, cu două goluri în prima repriză, unul în chiar debutul ei, celălalt în ultimul minut, s-au întors acasă cu un avantaj liniştitor ce avea să fie majorat în returul de la Bratislava, românii primind trei goluri în primele douăzeci de minute ale meciului.

Cehoslovacii aveau să fie eliminaţi în semifinalele competiţei de către URSS, viitoarea campioană europeană, într-un meci disputat pe stadionul Velodrome din Marsilia, însă se întorceau acasă ca eroi ai naţiunii. Echipa reuşise să capteze admiraţia unui continent întreg, prestând un fotbal plăcut ochiului, spectaculos şi având în atac un trident format din unii dintre cei mai buni atacanţi ai acelor vremuri europene: Josef Masopust, Titus Bubernik şi Vlastimil Bubnik.

Sosiţi la Praga, fotbaliştii naţionalei cehoslovace au fost primiţi cu entuziasm de către compatrioţi, regimul comunist oferindu-le drept recompensă o binemeritată vacanţă ale cărei cheltuiele urma să le suporte “Partidul”. Destinul avea să pregătească însă …o altă traiectorie pentru unul dintre eroii acelui bronz european cucerit de către naţionala cehoslovacă.

Într-un birou al sediului din Praga al Partidului Comunist, acel om era obligat să asiste la o şedinţă comună a şefilor politici şi a şefilor sportivi, asta în timp ce colegii săi îşi savurau “luna de miere” oferită de generoşii “conducători”. Fotbalistul se temea pentru propia viaţă şi încerca să justifice eşecul suferit în faţa ruşilor:

“Avem un bun stil de joc, o bună tehnică individuala, iar pentru a îi înfrânge pe Yashin&Co este nevoie de cât mai multă muncă la antrenamente şi cât mai mult devotament în timpul meciurilor”

O dată sfârşit discursul, în sală a izbucnit o sonoră rafală de hohote, omul nu înţelegea ce se întâmplă însă explicaţia sosea rapid pentru a risipi ceaţa ce îl înconjurase:

” Cehoslovacia are nevoie de tine, are nevoie de experienţa ta, de devotamentul tău, însă nu în fotbal….. ci în altă parte”.


După patru ani în care a fost supus unei metamorfoze a cărui unic scop era atingerea unei forme perfecte pentru a îndeplini obiectivele stabilite în acea “altă parte”, fotbalistul care eliminase aproape de unul singur România în sferturile de finală ale Campionatului European, participa alături de naţionala cehoslovacă de hockey la Jocurile Olimpice de Iarnă găzduite de Innsbruck. Patru ani mai târziu, acel fotbalist care era luat pe sus de pe aeroportul din Praga, scria o altă pagină din istoria sportului cehoslovac, cucerind încă o medalie de bronz, de această dată olimpică, de această din postura de căpitan al naţionalei de hockey.

Patru ani de la acele trei goluri marcate în poarta apărată de românul Ion Mândru, acel fotbalist căruia îi tremurau picioarele într-un birou al Partidului Comunist, reuşea să plece în sfârşit în binemeritata vacanţă oferită de aceiaşi generoşi “conducători”. În urma sa a rămas o legendă a sportului cehoslovac şi european.

Aţi dedus numele lui?
.
surse consultate: euro2008.uefa.com, Vitejte.cz, Wikipedia

Articolul precedentRetrospectiva sezonului 2008/09 în Liga I: Dor de Steaua
Articolul următorRetrospectiva sezonului 2008/2009: U Craiova, FC Vaslui, CFR Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here