Poveştile fotbalului : Cand ‘verzii’ erau mari

1
333

Printre micile istorii care au contribuit la dezvoltarea fotbalului european, puţin cunosc epopeea clubului Saint Etienne.Fondată în 1920, echipa are o istorie aparte, fiind una din cele mai titrate echipe din fotbalul francez .Între anii 60 şi inceputul anilor 80, fanii lui Saint Etienne au avut privilegiul de a vedea una dintre cele mai bune echipe din istoria fotbalului francez.Prima echipă capabilă să fie competitivă in Europa, cu un fotbal asemănător practicat de Ajax în anii 70.

Drumul spre succes a celor de la Saint Etienne a început în anii 60, când Roger Rocher a devenit preşedintele clubului(funcţie pe care a deţinut-o timp de 20 de ani), sub presedenţia acestuia, Saint Etienne având cea mai de succes perioada din istoria sa.Un alt nume important din aceea perioada este Albert Batteux(1967-1972), Saint Etienne reuşind să triumfe de patru ori consecutiv în campionat cu el pe bancă , instaurând o “tiranie de fier” în Ligue 1.

Anul 1970, a fost un an de răscruce în evoluţia clubului francez(prima generaţie de succes părăsea clubul).Albert Batteux a părăsit şi el echipa, anticipând sfarşitul acestei perioadei de succes.El a fost înlocuit de căpitanul Roger Herbin, care urma să fie cel mai de succes antrenor din istoria clubului.

Alături de Herbin s-a strâns un grup de jucători senzaţionali – Larqué, Béréta sau Farison, supravieţuitori ai perioadei de glorie, carora li s-au alăturat Dominique Rocheteau sau Santini(jucători formaţi la Saint Etienne).La Saint Etienne au mai venit Oswaldo Piazza, care l-a înlocuit în teren pe noul antrenor şi Curcovik, unul dintre cei mai buni portari ai Europei în acele vremuri.Rezultatele nu au întârziat să apară, în 1973 “verzii” reuşind prima dubla din istorie, practicând un fotbal rapid, curajos şi bazat pe posesia balonului.Următorul an, Saint Etienne a reuşit aceeaşi performanţă.

Dominând fotbalul francez într-o maniera categorică, “verzii” işi incepeau aventura europeană în încercarea de a reabilita fotbalul francez pe bătrânul continent.Saint Etienne a reuşit partide remarcabile(după 4-1 în tur cu Hajduk Split, “verzii” au reuşit să întoarcă scorul, învingând pe teren propriu cu 5-1), însă în semifinale au dat peste Bayern, condus de Beckenbauer, Maier, Muller şi Hoeness.După 0-0 în tur, nemţii au reuşit să câştige cu 2-0 pe teren propriu, calificându-se în finală, pe care urma să o câştige.

Anul următor, Saint Etienne, cu un Rocheteau formidabil reuşea un parcurs european senzaţional, eliminând în semifinale puternica PSV.În finală îi aşteptau din nou nemţii de la Bayern.Simpla rostire a numelor lui Muller şi Beckenbauer provocau frica şi liniştea pe străzile oraşului.

Pe 12 mai, 1976, “verzii” erau în faţa cele mai mari realizări din istoria clubului, toată ţara fiind în suspans.Cu toate că Saint Etienne s-a vazut nevoită să joace fără Rocheteau(care suferise o accidentare la genunchi), echipa nu a renunţat, arătând acelaşi fotbal curajos, reuşind să îi domnine clar pe bavarezi.Imaginile arătau un Beckenbauer care făcea faţă din ce în ce mai greu asaltului “verzilor”.Cu toate acestea, experienţa germanilor s-a dovedit a fi crucială, Bayern reuşind să marcheze singurul gol al partidei prin Roth.Cupa Campinilor mergea pentru a treia oară consecutiv la Munchen.

(Saint Etienne – Drumul spre finala din 1976)

Echipa a reuşit în acel sezon să triumfe pentru a noua oară în campionat.Ultimul succes în campionat a venit în 1981, când din echipa “verzilor” făcea parte Michel Platini.

Anii 80-90 au marcaţi de mediocritate, iar astăzi Saint Etienne se luptă să rămână în Ligue 1, fanii de pe Geoffroy-Guichard, păstrând vie amintirea vremurilor de de mult, o vreme când “verzii” erau mari.

Articolul precedentEuropa League: Dinamo, ce nebunie! (+Rezumate VIDEO)
Articolul următorVa reuși Cristiano?

1 COMENTARIU

  1. cred ca e a treia daca nu a patra oara cand se vorbeste de perioada de glorie a lui st etienne

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here