Pe 26 decembrie 1999, în faimoasa zi de Boxing Day din fotbalul englez, Chelsea înfrunta Southampton într-un meci de campionat pe stadionul The Dell. Antrenorul de la acea vreme a celor de la Chelsea, Gianluca Vialli surprindea pe toată lumea, alegând un prim „11” format exclusiv din jucători străini – o premieră absolută în fotbalul din Anglia. Această decizie a marcat începutul unei noi ere în Premier League, în care influența jucătorilor străini avea să devină tot mai evidentă.
Echipa trimisă în teren de Vialli îi includea pe Ed de Goey (olandez) în poartă, cu o linie defensivă formată din Albert Ferrer (spaniol), Emerson Thome (brazilian), Frank Leboeuf (francez) și Celestine Babayaro (nigerian). La mijloc, jucau Dan Petrescu (român), Gustavo Poyet (uruguayan), Didier Deschamps (francez), Roberto Di Matteo (italian) și Gabriele Ambrosetti (italian), în timp ce Tore Andre Flo (norvegian) evolua în atac. Această formulă alcătuită complet din jucători străini a fost menținută în teren până în minutul 74, când Jon Harley îl înlocuia pe Ambrosetti. În ultimele minute, Jody Morris intra în locul lui Dan Petrescu.
Deși Chelsea câștiga meciul cu 2-1, grație dublei marcate de Tore Andre Flo, atenția presei nu se concentra atât pe rezultat, cât pe faptul că niciun jucător britanic nu se afla în echipa de start. Vialli sublinia după meci că nu a acordat prea multă importanță acestei situații, declarând: „Nu contează naționalitatea jucătorilor, atâta timp cât vorbim aceeași limbă pe teren.” Alegerea formației fusese influențată de accidentările unor jucători cheie precum Dennis Wise, Graeme Le Saux și Chris Sutton.
În timp ce jucătorii lui Chelsea nu păreau conștienți de semnificația momentului, surpriza era evidentă în rândul suporterilor și al presei. Poyet își amintea că fusese uimit de numărul mare de reporteri prezenți la stadion, fiind informat că acest interes era datorat prezenței exclusiv jucătorilor străini din primul XI.
Victoria era greu de pus la îndoială pentru Chelsea, care, în acel sezon reușea să câștige FA Cup și să ajungă până în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, unde era eliminată dramatic de Barcelona. Această perioadă este considerată de mulți fani drept o „epocă de aur” înainte de era Abramovich, în care clubul a cucerit cinci trofee în doar trei ani.
Spiritul de echipă al jucătorilor străini, cum erau Gianfranco Zola, Roberto Di Matteo și Tore Andre Flo sau Dan Petrescu rămâne încă memorabil pentru fanii lui Chelsea. Poyet rememora cum coeziunea echipei era sporită de faptul că mulți dintre jucători erau departe de familiile lor, iar acest lucru îi apropia și mai mult pe teren.
Un rol crucial în această perioadă l-a avut Dennis Wise, căpitanul echipei, care a încurajat întotdeauna comunicarea în limba engleză. Wise era cunoscut și pentru farsele sale, cum ar fi momentele în care îl învăța pe Zola că „grazie” în engleză se traduce prin „fuck you”. Totuși, pe teren, Wise era un lider serios, care știa să își motiveze colegii la fiecare pas.
De-a lungul anilor, Chelsea avea să evolueze considerabil, integrând din ce în ce mai mulți jucători tineri din propria academie, precum Abraham, Mount și Tomori. Deși echipa lui Vialli din 1999 era criticată pentru absența jucătorilor britanici, acea echipă cosmopolită a contribuit la construirea unei baze solide pentru succesul clubului în anii ce au urmat.
