7 mai va rămâne o dată de referință în istoria fotbalului românesc. În 1986 Steaua câștiga Cupa Campionilor Europeni la penalty-uri în fața campioanei Spaniei, FC Barcelona. Helmuth Duckadam a primit laudele cuvenite intrând chiar și în Cartea Recordurile după ce a apărat 4 lovituri de la 11 metri. Probabil ar fi apărat și al cincilea dacă s-ar fi ajuns acolo.
Cei care au adus victoria, au fost Marius Lăcătuș și Gabi Balint. Balint a povestit pe pagina sa de facebook, povestea acelei zile de 7 mai 1986.
Mai jos aveți un extras cu momentul în care Lăcătuș îi propune să execute ei doi:
La un moment dat îl aud greu pe Lăcătuș care era lângă mine:
– Găboajă!… GĂBOAJĂĂĂ!!! Hai, mă, ce p*** a mea, batem?
– Păi, eu aș bate, dar dacă nu mă întreabă nimeni…, mă trezesc vorbind și eu cu voce tare. În adâncul sufletului meu, speram să se ofere altul. Oricine!!!
– Găboajă!… GĂBOAJĂĂĂ!!! Hai, mă, ce p*** a mea, batem?
– Păi, eu aș bate, dar dacă nu mă întreabă nimeni…, mă trezesc vorbind și eu cu voce tare. În adâncul sufletului meu, speram să se ofere altul. Oricine!!!
– Nea Imi, batem eu și Gabi și te facem cel mai mare antrenor!, anunță sigur pe el Lăcătuș și în momentul ăla mi se oprește inima în loc când îmi văd numele scris pe listă de către nea Imi, încep să tremur din toate încheieturile și îmi vine să-i spun ceva lui Lăcătuș, dar mi se pune un nod în gât. Gata. Sunt pe listă. Nu pot să dau înapoi.Lăcă, baga-mi-aș… Ce naiba ți-a venit?! Nu stăteam eu liniștit cu visul împlinit? Întrebările erau doar în televizor, adică în capul meu, nu eram în stare să le rostesc cu voce tare. Sare și ‘Cap de mort’ (Bărbulescu) și se oferă să bată ultimul. Gata! Asta e lista finală. Aoleu. Ion Alecsandrescu se îndreaptă spre noi și ne încurajează cu calmul lui caracteristic:
– Hai, băieți, ce a fost mai greu a trecut!
Da, da. A trecut pe naiba!!!
De abia acum urmează partea cea mai grea. IADUL!
Privesc spre Duckadam care stă concentrat pe iarbă. El oricum era pe listă. Nu putea să se sustragă.
– Hai, ursule, să te văd acum, că după antrenamente ne luai banii la pariuri, îl încurajează Lăcătuș.
– Hai, ursule, să te văd acum, că după antrenamente ne luai banii la pariuri, îl încurajează Lăcătuș.
Am făcut multe pariuri pe câte o sută de lei cu el după antrenamente. Trebuia să-i marcăm 5 din 5 la penalty. Niciodată n-am câștigat. NICIODATĂ, mă înțelegeți? Acum urma pariul cel mare cu spaniolii. Și nu era 100 de lei miza. Era viitorul nostru. Era istorie. O istorie pe care o scriam noi. 16 jucători și doi antrenori (cu nea Puiu în ambele grupuri) într-un stadion cu 50.000 de suporteri ostili, cu niște cartofi prăjiți în loc de degete.
(…)
E rândul lui Lăcă.
– Unde tragi? Îl întreb, gândindu-mă la Miți și Boloni, care au tras în colțuri opuse și au ratat.
– Știi ceva? Mă duc și-i f** una unde s-o nimeri. Nu mai stau eu să aleg colțuri!
– Unde tragi? Îl întreb, gândindu-mă la Miți și Boloni, care au tras în colțuri opuse și au ratat.
– Știi ceva? Mă duc și-i f** una unde s-o nimeri. Nu mai stau eu să aleg colțuri!
E rândul meu. Îl aud pe Lăcă:
– Hai, Găboajă, curaj!
– Unde să bat?!??!
– Hai, lasă că știi tu!
– Hai, Găboajă, curaj!
– Unde să bat?!??!
– Hai, lasă că știi tu!
Iau mingea, o așez pe punctul de 11m și-mi iau elan. M-aș fi dus până la poarta opusă, până la hotel, până-n România la Sângeorz-Băi pe jos în acel moment, numai să fac elanul ăsta cât mai lung. În fine. Curaj, Găboajă! Plec să trag. Unde naiba trag? În ce colț? Parcă pășesc pe nori când mă îndrept spre minge. Nu, nu, sunt într-un vis. Îmi vine să închid ochii, s-adorm pentru un moment și să mă trezesc cu cupa în brațe. Să scap naibii de această povară. Cine m-a pus? Cineeeee? Ei, cine. Uite acuș, acuș, acuș, e vina lui Lăcătuș!
Ia gata, că trag. Trag!
Îl simt pe Urruti că pleacă în stânga și-mi lasă colțul din dreapta lui liber. Ca o invitație: “Măi, țărane, trage acolo dacă vrei să marchezi!”, parcă îl aud și acum în închipuirea mea. Ia gata, că trag.
Și trag.
Și…
GOOOOOOOOOOL!
GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL! GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL!
2-0 și m-am liniștit. GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL!, urlă la reluare și televizorul din capul meu.
Îl simt pe Urruti că pleacă în stânga și-mi lasă colțul din dreapta lui liber. Ca o invitație: “Măi, țărane, trage acolo dacă vrei să marchezi!”, parcă îl aud și acum în închipuirea mea. Ia gata, că trag.
Și trag.
Și…
GOOOOOOOOOOL!
GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL! GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL!
2-0 și m-am liniștit. GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL!, urlă la reluare și televizorul din capul meu.
Puteți citi întreaga poveste aici: Retrăieşte 7 Mai 1986 (de Gabi Balint)
