Chiar dacă încă nu au obținut calificarea la Mondial în mod matematic, totuși, suporterii naționalei de fotbal a Columbiei nu uită că Pele i-a dat mari favoriți la Mondialul din 1994 și îl roagă să nu mai facă același lucru și pentru turneul final din 2014.
”Acum 20 de ani, eram favoriti la titlul mondial, însă, din nefericire, eram și favoriții lui Pele. Am căzut în blestemul Nostradamusului din fotbal. Previziunile sale au afectat o dată cu trecerea anilor Germania, Spania și chiar Brazilia. Azi, după 20 de ani, acum când ne vom califica iar la Mondial, vrem să ajungem departe și de aceea nu vrem ca, sub nici o formă, Pele să ne dea ca favoriți.PELE, COLUMBIA NU!” . Acesta este mesajul suporterilor columbieni în care îl suplică pur și simplu pe Pele să își ia ”mâinile protectoare” de pe destinul naționalei lor, propunând cu această ocazie și hashtagul #PeleFavoritosNo ca spațiu virtual în care să fie postate cât mai multe mesaje de susținere ale acestei
idei.