După transferul și revenirea la Manchester United, Paul Pogba nu a arătat prea multă constanță în jocul său, ba mai mult, de multe ori, cei care îl urmăresc au avut mereu impresia că poate mult mai mult, dar joacă cu frâna de mână trasă. Nimeni nu contestă calitățile și potențialul jucătorului, Ryan Giggs spre exemplu îi sfătuia pe cei din staff-ul lui Manchester că poziția acestuia din teren trebuie să fie mai avansată pentru a-i scoate în vedere nu numai calitățile defensive, dar Mourinho a insistat ca acesta să rămână în axul central. Se pare că Ole Gunnar Solskjaer a înțeles acest lucru și îi redă francezului libertatea de care avea parte la Juventus.
Proaspăt campion mondial cu Franța, acesta și-a condus echipa către al doilea trofeu din istorie și odată cu evoluțiile sale constante din Rusia, părea să fi revenit la forma care l-a consacrat. Un om al vestiarului, el a părut mega concentrat și foarte atent la indicațiile tactice ale lui Didier Deschamps, pe toată perioada turneului final, dar nu a părut deloc pregătit sau interesat să preia rolul de lider în vestiarul lui United sub comanda lui Mourinho.
A câștigat ce poate Messi sau Ronaldo nu vor reuși niciodată cu echipele lor naționale, dar poate el să-i readucă pe diavolii roșii în topul celor mai bune echipe și să câștige din nou Champions League?
Avem mai jos golul superb marcat de Paul Pogba în finala campionatului mondial contra croaților:
Resuscitat parcă de Ole Gunnar Solskjaer, acesta a fost direct implicat în 6 din cele 10 goluri marcate de United sub comanda norvegianului. (4 goluri și 2 pase de gol)