Oțelul – Petrolul 0-3, umilirea unei campioane de tristă amintire

0
1890

Bokila Petrolul

După o rușine de fotbal la care am asistat marți în Gruia, acolo unde CFR Cluj și Astra Giurgiu au îmbolnăvit  un fotbal și așa putrezit, astăzi am asistat la o demonstrație de fotbal din partea echipei care joacă cel mai frumos fotbal din Liga 1, Petrolul Ploiești.

Echipa lui Cosmin Contra a umilit o echipă Oțelul Galați care a ajuns o umbră palidă a campioanei din urmă cu două sezoane. Dacă e să fim realiști, nici atunci Oțelul nu a fost mult mai strălucitoare, însă nu are rost să mai spunem încă o dată că apa e udă și cerul e albastru. Ploieștenii au rezolvat repede soarta unei calificări care, cel puțin prin prisma faptului că la gazde îl aveam pe Petre Grigoraș, părea una destul de echilibrată. Unul dintre cei mai siguri fundași din Liga 1, Geraldo Alves, a deschis scorul în minutul 3, în urma unui corner. Oțelul a încercat apoi o să ofere o replică pe măsură, însă nervii și tensiunea au fost mai mult pe margine, acolo unde duelul verbal Grigoraș – Contra a atras toate privirile. La pauză s-a intrat cu 0-1 și cu un ”Ciocu’ mic” între cei doi antrenori.

Repriza secundă a adus o stingere a nervilor pe margine, dar și în teren a jocului celor de la Oțelul. În aceste condiții, nou-intratul Vlad Morar (min 60) l-a forțat pe Cojoc să-i bage un ac lui Grahovac, iar scorul se dubla. Gazdele aveau să se stingă cu totul, iar la nici zece minute, Bokila duce scorul la un 0-3 care face ca returul să se joace numai pentru bucuria fanilor din Ploiești.

Așadar, avem o finală a Cupei Românie între Petrolul și…. una dintre obositele Astra Giurgiu, zisă și ”Echipa cu antrenor la minut” și CFR Cluj, aka ”Cooperativa Arpi & Muri”.

sursa foto

Articolul precedentCum fac taiwanezii haz de necaz de accidetarea lui Kobe Bryant!
Articolul următorBarometrul presiunii blatului în Liga 1 (III)
„Un bădăran, un necioplit, un neinformat, pe scurt: un NEANDERTHALIAN INTELECTUAL” George Copos

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here