Twitter-ul s-a transformat în ultima vreme într-unul din principalele mijloace de comunicare a celor mai importante știri, sportive în cazul de față. ”FC Barcelona a ajuns la un acord cu clubul Santos și cu Neymar în privința încorporării jucătorului pentru următoarele cinci sezoane”. Așa a anunțat clubul catalan transferul atacantului brazilian, la ora 4:15 a dimineții de duminică. S-a pus capăt astfel unei mici telenovele difuzate non-stop în ultima perioadă.
Imediat după anunțul făcut de către Barcelona a venit și confirmarea din partea lui Neymar, care spunea, folosindu-se de Instagram ” Sunt reunit cu familia și prietenii, care mă ajută să scriu câte ceva aici… Însă nu mai rezist până luni, iar ei știu decizia mea. Luni voi semna contractul cu Barcelona.
Povestea dintre Neymar și Barcelona a început în urmă cu un an de zile, mai exact imediat după ce catalanii au învins Santos cu 4-0 în finala Mondialului Cluburilor. Neymar a semnat atunci un precontract cu Barca, însă lucrurile s-au complicat puțin în momentul în care Real Madrid a încercat să îl deturneze pe acesta de la ruta inițială. În cele din urmă, reprezentații clubului din Madrid s-au dat bătuți, admițând că indferent de oferta economică prezentată, Neymar era decis să semneze cu Barcelona.
Neymar, 21 de ani, va semna un contract valabil timp de cinci sezoane, urmând să primească un salariu de circa șapte milioane de euro pentru fiecare dintre ele. Jucătorul, este imaginea a 12 mărci comerciale pentru care încasează în jur de 23 de milioane de euro pe an.
Barcelona nu a făcut încă publice condițiile acordului, însă se presupune că va plăti pentru acest transfer aproximativ 28 de milioane, plus disputarea a două meciuri amicale, ceea ce ar duce suma totală undeva spre 50 de milioane.