Oboseala şi-a spus cuvântul. Dulgheru, abandon în faţa lui Wozniacki. Elena Bogdan a pierdut categoric, dar urcă mult în clasament

0
1829
sursa: @chizzdoha
sursa: @chizzdoha

26 ianuarie

UPDATE! Elena BogdanMagdalena Rybarikova 0-6, 2-6

Elena Bogdan a pierdut categoric, în turul al doilea al turneului de la Acapulco, în faţa slovacei Rybarikova, după numai 46 minute.

Accederea până în această fază îi va aduce Elenei un salt în clasamentul WTA de minim 164 de locuri, până pe locul 363.


25 ianuarie

UPDATE! Alexandra Dulgheru Caroline Wozniacki 1-6, 0-3, abandon

Obosită după al 5-lea meci în 5 zile, în special maratonul de ieri, Alexandra Dulgheru s-a retras în partida contra numărului 5 mondial, Caroline Wozniacki, la scorul de 1-6, 0-3.

Pe lângă cele 55 de puncte în clasamentul WTA şi cei 10.220 de dolari obţinuţi, prin parcursul de la Doha, Alexandra şi-a asigurat menţinerea în top 100.


24 ianuarie

UPDATE! Elena BogdanLauren Davis 6-4, 7-6 (3)

Elena Bogdan (22 de ani, locul 527 WTA) a reuşit cea mai importantă victorie din carieră, în primul tur al turneului de la Acapulco, împotriva jucătoarei din Statele Unite ale Americii, Lauren Davis (21 de ani, locul 55 WTA), scor 6-4, 7-6 (3).

Aflată pentru a doua oară pe tabloul principal într-un turneu WTA după prezenţa de la Bad Gastein (Austria) din 2013, Elena s-a calificat pentru prima oară în turul doi al unui turneu WTA.

În turul următor, românca o va întâlni pe slovaca Magdalena Rybarikova (26 de ani, locul 50 WTA).

FUNNY!

Elena Bogdan a oferit imaginea zilei în tenis, jucând cu… un smiley face desenat pe genunchi, zona în care, după cum se poate observa, are o mică accidentare.

foto: abiertomexicanodetenis.com
foto: abiertomexicanodetenis.com

UPDATE! Alexandra Dulgheru Alize Cornet 6-4, 3-6, 6-1

În meciul din primul tur de la Qatar Total Open, disputat împotriva franțuzoaicei Alize CornetAlexandra Dulgheru ne-a reamintit de acea jucătoare care uimea lumea tenisului în urmă cu 4-5 ani. După mai bine de două ore și jumătate, Alexandra s-a impus în trei seturi, scor 6-4, 3-6, 6-1, și ne-a arătat că încă mai are resurse care o pot ajuta să revină în elita tenisului mondial.

Meciul de azi a fost unul pe care Alexandra l-a început slab, iar Alize a ajuns la un 4-1 care părea să închidă primul act. Din acel moment însă, Dulgheru s-a adunat, a început să devină mai agresivă și a câștigat toate game-urile rămase în joc. În setul secund istoria părea să se repete, însă Alexandra a obosit și s-a oprit la 3 game-uri. Decisivul ne-a arătat o Alexandra autoritară, care nu i-a mai dat nicio șansă lui Cornet, iar meciul s-a încheiat cu o diferență categorică.

Statistica meciului:

sursa: @TennisTV
sursa: @TennisTV

Ce a declarat Alexandra:

“Încă nu înţeleg ce s-a întâmplat, cum am reuşit să câştig meciul. Am simţit că a fost un meci bun făcut de amândouă, la final putea câştiga oricare din noi. Chiar dacă setul trei a fost 6-1, nu s-a simţit aşa. Cred că în tot meciul au fost 3 game-uri uşoare, restul au fost disputate intens.

Jucând trei meciuri în calificări, m-am simţit obosită încă de la începutul partidei deoarece game-urile au fost foarte lungi. Arbitra de scaun îmi spunea să mă grăbesc, dar erau momente când simţeam că nu mai pot să respir şi incercam să-mi revin. Au fost meciuri grele şi în calificări, condiţii dificile de joc, vânt, furtună de nisip, dar mi-au prins bine.

În acest moment nu prea mai îmi pasă cu cine voi juca în turul următor. Ştiu că va fi un meci greu (n.r. cu Wozniacki), depinde cum voi reuşi să mă recuperez pentru mâine, dar voi intra pe teren şi voi da tot ce am mai bun.”

Pentru Alexandra urmează acum un meci și mai greu, ea urmând s-o înfrunte în turul secund de la Doha pe a 5-a jucătoare a lumii, daneza Caroline Wozniacki. Cele două au mai jucat un singur meci până în prezent, în 2010 la Roland Garros, atunci când Caroline s-a impus cu 6-3, 6-4.

Dulgheru - Wozniacki


Aflate pe poziții care nu le permit intrarea directă pe tablourile principale ale turneelor WTA, majoritatea jucătoarele de tenis din România, cu excepția Simonei Halep, Irinei Begu și parțial a Monicăi Niculescu, au de jucat o serie importantă de meciuri de calificare. Așa s-a întâmplat în această săptămână cu patru dintre ele: Alexandra Dulgheru (94 WTA) la Doha, respectiv Ana Bogdan (178 WTA), Elena Bogdan (527 WTA) și Raluca Olaru (862 WTA) la Acapulco.

Dintre aceste jucătoare înscrise în probele de calificare ale turneelor de la Acapulco (Mexic) și Doha (Qatar), doar două au reușit să acceadă pe tablourile principale. Acestea sunt Alexandra Dulgheru și Elena Bogdan. Celelalte au ieșit în turul I (Raluca Olaru), respectiv turul II (Ana Bogdan).

Revenind la cele calificate, trebuie să remarcăm parcursul lor excelent, unul venit în condițiile în care au întâlnit o serie de jucătoare mult mai bine clasate în ierarhia mondială WTA.

Elena Bogdan, surpriza plăcută de la Acapulco!

Cu Irina Begu retrasă din cauza unei accidentări și cu Ana Bogdan și Raluca Olaru eliminate în calificări, Elena Bogdan a rămas singura reprezentantă a României pe tabloul principal al turneului de 250,000 de dolari din Mexic. Plecată în calificări din postura de super-ousider, dacă putem spune așa după locul 527 WTA, Elena a reușit să se autodepășească și să învingă jucătoare mult mai bine clasate. Iată parcursul ei din Mexic:

Turul I: 6-1, 7-6 cu Carolina Betancourt (Mexic, 575 WTA)

Turul II: 6-3, 6-2 cu Irina Falconi (SUA, 102 WTA)

Turul III: 6-4, 4-6, 7-6 cu Mariana Duque-Marino (Columbia, 139 WTA)

  • Pentru accederea pe tabloul principal de la Acapulco, Elena Bogdan va primi 18 puncte WTA și un cec de 1000 de dolari.

În primul tur de la Acapulco, Elena Bogdan va juca împotriva americancei Lauren Davis, o jucătoare experimentată, aflată actualmente pe locul 55 WTA. Va fi primul lor meci în circuit.

Elena Bogdan

Alexandra Dulgheru, urmașa Simonei la Doha ?

Aflată în 2011 în apropierea topului 20 WTA, Alexandra Dulgheru încearcă acum din răsputeri să revină în lumea bună a tenisului feminin. Pentru asta, ea luptă din greu în probele de calificare de la turneele importante. După ce la Dubai a fost învinsă în turul secund al calificărilor de către nașul Simonei de la US Open, Lucic-Baroni, Alexandra și-a încercat norocul și la turneul Premier 12 de la Doha. De această dată, reprezentanta României a avut mai mult noroc, calificându-se pe tabloul principal. Pentru asta, Dulgheru a avut niște meciuri extrem de dificile, contra unor jucătoare mai bine clasate.

Turul I: 6-2, 6-2 cu Gabriela Dabrowski (Canada, 174 WTA)

Turul II: 4-6, 6-3, 6-3 cu Jarmila Gajdosova (Australia, 54 WTA)

Turul III: 6-1, 6-0 cu Saisai Zheng (China, 77 WTA)

  • Calificarea pe tabloul principal de la Qatar Total Open 2015 înseamnă pentru Alexandra Dulgheru 25 de puncte WTA și 2900 de dolari ca premiu.

În primul meci de pe tabloul principal al turneului de 731,000 de dolari din Qatar, Alexandra o va întâlni pe franțuzoaica Alize Cornet, locul 24 WTA. Va fi a doua întâlnire dintre cele două în circuit. În 2010, la Hobart, Alize s-a impus cu 6-1, 6-0.

dULGHERU cORNET

Lasă un comentariu

Lasă comentariul tău
Introdu numele tău