Nou look pentru stadionul Valenciei: Batcave

0
3410

nou look valenciaValencia a anunțat azi că începând din septembrie stadionul Mestalla va avea o nouă înfățișare. În timp ce construcțiile la noul stadion, Nou Mestalla, sunt paralizate, clubul spaniol a decis că actualul stadion are nevoie de un look  surprinzător, inedit pentru suporteri.

Astfel, scaunele din tribunele stadionului Mestalla vor fi în totalitatea lor de culoare portocalie, cu excepția celor care la tribuna a doua vor forma  un mozaic uriaș, de 90 m, reprezentând un liliac negru. Totodată, la tribuna principală se va putea citi numele stadionului, în timp ce la peluze va apărea ”Amunt Valencia”.

Președintele Valenciei spune că ” prin această acțiune vrem să facem un pas în față. Stadionul Valenciei va prezenta o imagine corporativă modernă, curată și colorată, desenată pentru a atrage atenția vizitatorilor și pentru ca fanii să se simtă mândri cu el.”

Stadionul Mestalla sărbătorește 90 de ani de la construcția sa, iar lucrările la noua sa imagine vor începe săptămâna asta. Nu se știe când se vor finaliza lucrările la noul stadion ( 75 000  locuri ), dacă se vor finaliza vreodată, pentru că lucrările la el s-au oprit în 2010.

nou mestalla

Articolul precedentProbabil cel mai inteligent fan din lume!
Articolul următorUite-l pe Rooney cum alergă după autocarul lui Chelsea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here