NICOLAE IONESCU
(12 iunie 1949 – 25 iulie 1997)
Născut pe 12 iunie 1949 la Aninoasa, lângă Târgoviște, cel pe care familia îl striga alintat „Budulea” avea să devină pentru microbiști un nume de referință în linia defensivă: Nicolae Ionescu (Nae Ionescu).
Crescut la juniorii Metalului și ai lui Dinamo, Nicolae Ionescu face pasul cel mare în 1967, la doar 18 ani, când ajunge la Petrolul Ploiești. Aruncat direct în luptă, puștiul de atunci se impune ca titular necontestat într-o apărare de fier, alături de nume grele precum Pahonțu, Florea și Mocanu. Atât Valentin Cernăianu, cât și Ilie Oană i-au acordat o încredere orbitoare în sezoanele ce au urmat.
Nicolae Ionescu în echipa națională
Valoarea sa l-a propulsat rapid la loturile naționale (strângând peste 40 de selecții la juniori și tineret), iar în 1972 a venit și consacrarea la prima reprezentativă. Debutul: Un meci de pomină pe fostul stadion „23 August”, România – Franța 2-0. Nicolae Ionescu a intrat la pauză în locul lui Augustin Deleanu, în același meci în care îmbrăca pentru prima dată tricoul naționalei și Mircea Sandu. Sub comanda lui Angelo Niculescu, a mai strâns 3 selecții în acel an, cu: Italia, Austria și Finlanda.
Evoluțiile sale sigure din apărare au atras atenția Capitalei. În 1973, Titi Teașcă îl aduce la Steaua București, echipă ce își reconstruia lotul (și inaugura în ’74 legendarul stadion Ghencea) pentru a ataca titlul. La Steaua a împărțit vestiarul cu coloși ai fotbalului românesc: Narcis Coman, Sameș, Sătmăreanu, Liță Dumitru, Marcel Răducanu și Anghel Iordănescu.
După două sezoane în roșu și albastru, dragostea pentru Petrolul l-a întors la Ploiești, chiar dacă echipa retrogradase în Divizia B. Din păcate, această alegere făcută cu inima l-a privat de trofeele din 1975, când Steaua reușea eventul sub bagheta lui Emeric Jenei.
Din păcate, drumul său s-a frânt mult prea devreme. Nicolae Ionescu s-a stins din viață la doar 48 de ani, pe 25 iulie 1997, lăsând în spate amintirea unui fundaș de o tenacitate exemplară.
Crescut la juniorii Metalului și ai lui Dinamo, Nicolae Ionescu face pasul cel mare în 1967, la doar 18 ani, când ajunge la Petrolul Ploiești. Aruncat direct în luptă, puștiul de atunci se impune ca titular necontestat într-o apărare de fier, alături de nume grele precum Pahonțu, Florea și Mocanu. Atât Valentin Cernăianu, cât și Ilie Oană i-au acordat o încredere orbitoare în sezoanele ce au urmat.
Valoarea sa l-a propulsat rapid la loturile naționale (strângând peste 40 de selecții la juniori și tineret), iar în 1972 a venit și consacrarea la prima reprezentativă. Debutul: Un meci de pomină pe fostul stadion „23 August”, România – Franța 2-0. Nicolae Ionescu a intrat la pauză în locul lui Augustin Deleanu, în același meci în care îmbrăca pentru prima dată tricoul naționalei și Mircea Sandu. Sub comanda lui Angelo Niculescu, a mai strâns 3 selecții în acel an, cu: Italia, Austria și Finlanda.
Evoluțiile sale sigure din apărare au atras atenția Capitalei. În 1973, Titi Teașcă îl aduce la Steaua București, echipă ce își reconstruia lotul (și inaugura în ’74 legendarul stadion Ghencea) pentru a ataca titlul. La Steaua a împărțit vestiarul cu coloși ai fotbalului românesc: Narcis Coman, Sameș, Sătmăreanu, Liță Dumitru, Marcel Răducanu și Anghel Iordănescu.
După două sezoane în roșu și albastru, dragostea pentru Petrolul l-a întors la Ploiești, chiar dacă echipa retrogradase în Divizia B. Din păcate, această alegere făcută cu inima l-a privat de trofeele din 1975, când Steaua reușea eventul sub bagheta lui Emeric Jenei.
Din păcate, drumul său s-a frânt mult prea devreme. Nicolae Ionescu s-a stins din viață la doar 48 de ani, pe 25 iulie 1997, lăsând în spate amintirea unui fundaș de o tenacitate exemplară.
