”Tito Vilanova a intrat pentru prima oara pe poarta academiei La Masia în 1984, iar după două săptămâni avea să îl cunoască pe Guardiola. Era cu doi ani mai în vârstă decât Pep, însă asta nu i-a împiedicat să se împrietenească. Anii au trecut și Tito făcea parte din gașca Els Golafres: el, Pep, Roura, Jaume Torres, Altimira și Sanchez Jara, toți având ca numitor comun Barcelona. Se reuneau periodic la un grătar și o bere. Au făcut-o chiar și după ce drumurile lor au luat-o pe traiectorii diferite. Până ieri.”
”Tito era din nordul Catalunyei, din Bellcaire d’Empordà, sat mic in care majoritatea celor 500 de locuitori își câștigă traiul din agricultură. Găsea mereu timp pentru a răspunde tuturor întrebărilor, mai ales dacă erau legate de jocul Barcelonei, despre misterele balonului rotund. Nu trebuia să te mire dacă vocea sa începea să se accelereze și să explice că de ce se ataca pe acolo, că de ce balonul ieșea pe acolo, că de ce se pune presiune în anumite zone. – Ai înțeles bine? îl întreba pe gazetar la final. Vroia să știe dacă a transmis bine ideea după care se ghida jocul echipei” – Jordi Quixano, El Pais
”Totul va fi bine, repeta Tito, chiar și atunci când trecea prin momentele cele mai dificile la care îl supunea crunta boală. Le-o spunea părinților, prietenilor sau copiilor, în timp ce se lupta cu fatalul cancer care avea să îl învingă în cele din urmă. Ultimile luni, Tito le-a trăit retras, ferindu-se de orice tip de contact, convins de faptul că nu era corect să îi facă să sufere pe cei care îi iubea, la fel de demn cum a crescut în satul natal. Așa a trăit, așa a murit, muncitor, simplu, loial, cinstit.” Luis Martin, El Pais
”Are fotbalul în sânge. Vorbim mult pe tema asta, spunea Xavi despre el, în timp ce Puyol îl caracteriza drept educat, discret, foarte inteligent și foarte muncitor. Pentru Iniesta era ca o carte, îți arăta multe și nu te plictisea niciodată. Seamănă cu Pep, însă mult mai liniștit, dicta sentința Busquets în privința lui Tito, omul despre care Guardiola spunea că e un om cu care era imposibil să te cerți. Luis Martin, El Pais
” Azi e o zi foarte tristă. Sunt foarte afectat de decesul unui luptător, o persoană care a dat tot pentru a putea trăi in continuare. Ai făcut tot ce era posibil și chiar mai mult. Violența bolii tale te-a slăbit, ti-a luat din forțe, însă ai rezistat în tot acest timp. Reușisei deja să faci parte din cea mai bună echipă din istorie, însă acest meci era total diferit. Destinul a făcut ca întâmplător sau nu, să ne întâlnim sâmbăta trecută. Am încercat să îți transmit tot sprijinul și forța mea din camera alăturată, din spitalul Quiron. Vorbele soției tale m-au făcut să privesc viața din o cu totul altă perspectivă … –Profită de acest moment pentru că viața e schimbătoare. Ești norocos. Cuvinte ce îmi vor rămâne în memorie. S-a preocupat pentru amintirile ce le-aș putea avea despre el, însă eu îi pot spune doar atât: îmi voi aminti forța și vitalitatea cu care ai înfruntat perversitatea numită cancer. Tot sprijinul meu pentru Montse ( n.r. soția lui Tito ), fiului său Adria și fetei sale Carlota. Lumea este puțin mai mică astăzi” – Pol Calvet, jucător la Barcelona B, internat în spitalul Quiron pentru unele probleme la unul din mușchii piciorului drept.
Am ales să redau aici fragmente din articole scrise de jurnaliști spanioli și postarea de pe facebook a lui Pol Calvet dintr-un simplu motiv, acela că cei care l-au cunoscut îl pot descrie cel mai bine pe cel care a fost antrenorul Barcelonei în perioada 27 aprilie 2012 – 19 iulie 2013.
Fostul antrenor al Barcelonei a murit vineri după o luptă de peste doi ani cu un cancer la glanda parotidă. Hasta siempre, Tito!
