MONDIALUL 1938,
CUM ERA VĂZUT ÎN PRESA ROMÂNEASCĂ
5 iunie 1938 – Începea al treilea Campionat Mondial de Fotbal: între speranțe europene și mistere exotice
Pe 5 iunie 1938, Europa sportivă își îndrepta privirile către Franța, gazda celui de-al treilea Campionat Mondial de Fotbal. Pe atunci, într-o Europă tensionată politic, dar încă profund ancorată în idealurile sportului, fotbalul reprezenta o punte de legătură între națiuni. Revista Universul, una dintre cele mai influente publicații românești ale vremii, surprindea în paginile sale așteptările, temerile și pronosticurile care planau asupra competiției.
Deja devenise o tradiție ca țara organizatoare să câștige trofeul: Uruguayul triumfase în 1930 pe propriul pământ, iar Italia repetase isprava patru ani mai târziu. Se ridica, firesc, întrebarea: va ști Franța să valorifice avantajul terenului propriu? Jurnaliștii Universului priveau cu scepticism această ipoteză. Fotbalul francez, susțineau ei, era mai degrabă o construcție artificială, sprijinită de valoroși jucători străini – în special vienezi – decât o expresie autentică a talentului autohton. Astfel, Franța era văzută mai curând ca un organizator onorabil decât ca un pretendent serios la titlul mondial.
În contrast, echipele considerate favorite erau Italia, Ungaria, Cehoslovacia și Germania – reprezentantele unui fotbal european tehnic, riguros și în plină ascensiune. Italia, deși campioană en-titre, nu mai avea strălucirea de altădată. Mulți dintre „starurile” anilor trecuți îmbătrâniseră, iar noii jucători se distingeau mai mult prin forță atletică decât prin rafinament tactic. Chiar și așa, Italia păstra șanse importante, mai ales datorită tragerii la sorți: Ungaria urma să întâlnească Germania într-un duel eliminatoriu ce garanta eliminarea prematură a uneia dintre cele mai redutabile echipe.
Germania, pe de altă parte, venea cu o situație specială. După Anschluss, echipa germană fusese întărită cu jucători austrieci, dar integrarea acestora ridica probleme serioase: diferențe de stil, de temperament și de viziune asupra jocului. Universul remarca această dificultate în armonizarea „echipei Reichului” și punea sub semnul întrebării coeziunea unui unsprezece alcătuit din două școli fotbalistice distincte. Cu toate acestea, germanii rămâneau un adversar pe care nimeni nu-l putea considera sigur învins.
Ungaria și Cehoslovacia, cu jucători „admirabil lucrați”, păreau pregătite să urce pe cele mai înalte trepte ale competiției. Ambele echipe veneau după meciuri excelente și demonstrau o formă de invidiat. Erau considerate adversari redutabili pentru oricine, și erau văzute ca niște candidați foarte serioși la trofeu.
Naționala României se regăsea în rândul echipelor considerate promițătoare, dar cu șanse reduse la fazele superioare. Alături de Polonia, Olanda, Norvegia și Belgia, tricolorii erau apreciați pentru potențialul lor de a produce surprize, dar nu și pentru constanță sau profunzime de lot.
Despre echipele „exotice”, opiniile erau împărțite. Cuba, complet necunoscută pentru europeni, devenea o prezență interesantă datorită unor rezultate surprinzătoare: învinsese Argentina cu 2–0, Mexicul cu 3–0 și chiar echipa bască, aflată în turneu prin Europa. Chiar dacă unii o considerau o „cantitate neglijabilă”, Universul avertiza: „E bine să nu neglijăm pe nimeni, pentru a nu avea surprize neplăcute”.
Indiile Olandeze, în schimb, erau considerate o prezență decorativă, fără forța necesară pentru a emite pretenții. Rezultatele slabe ale cluburilor din acea zonă contra echipelor austriece erau prezentate drept dovadă clară a slăbiciunii lor.
Lipsa Uruguayului și a Argentinei părea să încline clar balanța în favoarea Europei. Singura reprezentantă sud-americană era Brazilia, o echipă recunoscută pentru talentul individual al jucătorilor, dar criticată pentru lipsa de organizare colectivă. „Sunt artiști, dar fără rigoarea europeană”, remarca amar publicația românească, lăsând deschisă întrebarea dacă samba putea învinge disciplina tactică.
Într-un final, concluzia trasă în paginile Universului era clară: titlul mondial avea să rămână în Europa. Și, cel mai probabil, tot în Italia. Chiar și uzată, chiar și lipsită de sclipirea de altădată, naționala italiană era văzută drept echipa cu cele mai mari șanse, într-o competiție deschisă, tensionată, dar profund captivantă.
Toulouse, 4 iunie – În așteptarea duelului cu Cuba de la Mondialul 1938
În ajunul partidei cu Cuba, Universul transmitea prin serviciul său telefonic special de la Toulouse o imagine calmă, dar încrezătoare din tabăra tricoloră. Bună dispoziție, sănătate perfectă și un moral ridicat – acestea erau coordonatele care defineau starea delegației române. Niciun semn de subestimare a adversarului, deși cubanezii erau văzuți ca o echipă periculoasă, capabilă de surprize.
Ziua a început relaxat, cu o plimbare prin oraș. Jucătorii români au vizitat instituțiile universitare, muzeele și monumentele orașului Toulouse, după care s-au dedat și micilor bucurii cotidiene – cumpărături, suveniruri, socializare. După-amiaza, la ora 17:00, primăria orașului a oferit o recepție în onoarea celor două echipe, un gest de curtoazie și onoare, în care primarul și președintele Ligii Toulouse au rostit discursuri calde. Din partea delegației române a răspuns locotenent-colonelul Alexandru Săvulescu, cu un cuvânt demn și diplomatic.
Seara a fost rezervată pregătirii fizice și mentale. După cină, fiecare jucător a beneficiat de un masaj menit să relaxeze musculatura, înainte ca, la ora 22:30, să se stingă luminile în cameră – semn al unei discipline exemplare. La finalul zilei, a fost stabilită și echipa de start pentru meciul de a doua zi:
Pavlovici — Bürger, Chiroiu — Vintilă, Rășinaru — Rafinsky — Bindea, Covaci, Baratky, Bodola și Dobay.
O formație echilibrată, cu jucători experimentați și atacanți de calibru, în care suporterii își puneau toate speranțele. Meciul contra Cubei urma să fie mai mult decât un duel sportiv – era prima confruntare oficială dintre Europa de Est și America Centrală la un Campionat Mondial, o adevărată ciocnire între lumi și stiluri.
România este printre puținele țări care a participat la primele 3 campionate mondiale din istorie: 1930, 1934 și 1938. Mai exact 4 țări au fost prezente la cele trei turnee finale din anii 1930: România, Belgia, Franța și Brazilia!
Meciul cu reprezentativa Cubei era văzut cu entuziasmul că tricolorii le vor umple poarta cubanezilor… În ziarul Universul apărea următoare caricatura:
Chestia zilei
Cum vedem noi matchul de football România – Cuba.
Portarul cuban, – Nu mai trage d-le, nu vezi că nu-i loc?
Din păcate n-a fost deloc așa, Realitatea a fost alta, mult mai cruntă! Una dintre surprizele neplăcute din istoria naționalei: România 3-2 Cuba! Și ca și cum umilința n-ar fi fost de ajuns, la rejucare, Cuba ne-a eliminat câștigând cu 2-1!
Cuba 3-3 România, 5 iunie 1938 (Campionatul Mondial din Franța ’38)
