Primele mele amintiri fotbalistice sunt tipărite pe hârtie și vin din anii în care televiziunea era încă ( în special pentru români ) un lux raționalizat de regimul comunist ante-90. Bucăților decupate de prin ziare, le urmează amintirile gravate direct pe stadion. Mai precis pe Stadionul Municipal din Brașov, uriașul trist de la capătul liniilor de troleibuz din Bartolomeu, acolo unde Steagu Roșu a jucat o perioadă prin anii 90.
Nu mă născusem la data disputării meciului despre care vor vorbi rândurile de mai jos ( ani în care FC Brașov juca pe stadionul Tineretului, acolo unde joacă și acum ), însă este bine să nu uităm. Momente magice pentru proprii suporteri au avut și echipele mai mici din provincie, nu doar granzii din Capitală.
Poveştile “stegarilor” bătrâni spun că în ziua de 2 octombrie, anul de graţie 1974, străzile Braşovului erau pustii. Doar pe stadionul “Tineretului” era un vulcan în prag de a erupe. Imaginaţi-vă un crater de vreo 150 de metri lungime, unde se află vreo 10-20 de mii de “guri de foc”. Câtă forţă pe metru pătrat… Ăştia erau “stegarii” care au avut privilegiul să vadă în acea zi cum o minune se împlineşte exact în faţa lor. Restul oraşului era “ciorchine” în jurul televizoarelor alb-negru şi aşteptau din partea lui Cristian Ţopescu un semn că minunea începe să ia formă.
Şi minunea se împlinise în acea după-amiază de 2 octombrie 1974. Liniştea dinaintea furtunii? În niciun caz! Simţeai trepidaţiile unui stadion ce sărea la unison din minutul 1. Simţeai suflarea unui oraş ce respira după cum pasa Pescaru şi şuta Cadar. Simţeai cum Tâmpa se făcea mai înaltă pentru a vedea şi ea cum istoria se scria în Bartolomeu.
O minge la Cadar în minutul 86. Îşi mulează şiretul pe ea şi “sărutul” cu vinclul nu fusese niciodată mai dulce. Gelos, Şerbănoiu vrea să guste şi el din elixirul fericirii, iar din serva lui Gyorffy îi mai arde o “sărutare” cu foc.
Gol!Gol! Suntem în prelungiri. Hai, no! Chiar aşa? Chiar aşa!
Minutul 90! Pescaru… o mângăie şi îi spune că din careu ea nu trebuie să meargă decât într-o singură direcţie. O încurajează, asigurând-o că nu va fi singură în drumul ei. Vor fi acolo Cadar, Şerbănoiu, Gyorffy, Nagy, Hârlab, Mateescu, Iambor, Mihăilescu şi Gergely pentru a o ajuta în caz de nevoie. “Fă-l, draga mea, fericit pe Sterică în solitudinea aceea a lui din fortăreaţa invizibilă…” îi şoptise Nae înainte de a îi dau frâu liber în întâlnirea cu destinul. Şi când cineva a încercat să îi fure fericirea, Ghiţă Şerbănoiu a fost acolo. O văzuse tristă şi… şi… GOL!
Restul, ei bine, restul e gălăgie…
foarte frumos! o poveste emotionanta
Urletul comentatorului de ma minutul 1:13 face toti banii.Astazi nu mai auzit asa ceva deoarece nu mai exista PASIUNE. Doar interese.