Mircea Lucescu – povestea celui mai titrat antrenor român din istorie!

MIRCEA LUCESCU,
cel mai titrat antrenor român din istorie!

Născut pe 29 iulie 1945 în Bucureștiul de după război, Mircea Lucescu și-a înscris numele cu litere de aur în istoria fotbalului mondial. La aproape opt decenii de viață, dintre care șase au fost dedicate integral sportului rege, „Il Luce” rămâne una dintre figurile cele mai emblematice și mai titrate din fotbalul românesc.

Povestea lui Mircea Lucescu în fotbal începe în 1961, când avea doar 16 ani și făcea primii pași la Școala Sportivă numărul 2 din București. După doi ani de juniorat, talentul său a fost remarcat de conducerea echipei Dinamo București, echipă la care avea să debuteze în prima divizie pe 21 iunie 1964, într-o victorie memorabilă cu 5-2 împotriva marii rivale Rapid.

În primii ani la Dinamo, Mircea Lucescu a fost împrumutat la Știința București (1965-1967) pentru a-și câștiga experiența necesară într-un fotbal de nivel înalt. Această perioadă în eșalonul secund s-a dovedit crucială pentru dezvoltarea sa, permițându-i să-și perfecționeze tehnica și să înțeleagă mai bine subtilitățile jocului.

Revenirea la Dinamo în 1967 a marcat începutul perioadei de glorie pentru Mircea Lucescu ca jucător. În cei 14 ani petrecuți în „Ștefan cel Mare”, extrema dreaptă cu tricoul numărul 7 a devenit una dintre legendele clubului, câștigând nu mai puțin de șapte titluri de campion al României: 1964, 1965, 1971, 1973, 1975, 1977 și 1990.

Performanțele sale individuale au fost la fel de impresionante: 250 de meciuri în prima divizie în care a marcat 57 de goluri, plus 15 apariții în cupele europene cu trei goluri înscrise. Dintre aceste realizări, nouă goluri înscrise în derbiul cu Steaua rămân o statistică care vorbește despre importanța sa în partidele decisive. Un moment de referință din cariera sa de jucător a fost finala Cupei României din 1968, când Dinamo a învins Rapidul cu 3-1. Mircea Lucescu a fost introdus pe teren în minutul 77 și a marcat o dublă spectaculoasă, confirmând reputația sa de jucător decisiv în momentele importante.

Cariera sa la echipa națională a început în noiembrie 1966, când avea doar 21 de ani și juca încă în eșalonul secund la Știința București. Debutul a fost unul de senzație: victoria cu 4-2 în fața Elveției în preliminariile pentru Euro 1968.

Momentul de apogeul reprezentativ al lui Lucescu a fost participarea la Campionatul Mondial din Mexic în 1970, unde a fost căpitan al României în toate cele trei meciuri din faza grupelor. Într-un episod devenit legendar, înainte de meciul cu Brazilia (pierdut cu 2-3), Lucescu a cumpărat din propriii bani un rând de echipament deoarece FRF furnizase doar tricouri galbene, identice cu cele ale brazilienilor.

În total, a strâns 70 de selecții (un record pentru acea perioadă) și a marcat 9 goluri pentru România, fiind căpitan în 23 dintre meciuri. A participat și la Campionatul European din 1972, când România s-a calificat în sferturile de finală, fiind eliminată de Ungaria.

În 1977, Mircea Lucescu s-a transferat la Corvinul Hunedoara, unde avea să trăiască o experiență unică în fotbalul românesc. La echipa din orașul oțelului, a îndeplinit dublul rol de jucător și antrenor, fiind unul dintre primii tehnicieni care să experimenteze această formulă în România.

Sub conducerea sa, Corvinul a trăit cea mai frumoasă perioadă din istoria clubului. În 1980, echipa a promovat în Divizia A, iar în sezonul 1981-82 a reușit performanța extraordinară de a ocupa locul 3 în campionat și de a se califica în Cupa UEFA. În acea campanie europeană memorabilă, hunedorenii au eliminat Grazer AK (3-0 acasă, 1-1 în deplasare) și au oferit un spectacol incredibil cu FK Sarajevo (4-4 acasă), fiind eliminați după un 0-4 categoric în retur.

La Corvinul, Mircea Lucescu a format o generație de talente care avea să marcheze fotbalul românesc: Ioan Andone, Mircea Rednic, Romulus Gabor și regretatul Michael Klein. Acești jucători, crescuți în umbra furnalelor hunedorene, au devenit ulterior vedete ale fotbalului românesc și european.

După retragerea din activitatea de jucător în 1981, Lucescu s-a dedicat exclusiv antrenoratului. Prima sa mare realizare ca tehnician a venit în 1981-1986, când a condus echipa națională a României. Sub conducerea sa, tricolorii s-au calificat la Campionatul European din Franța (Euro 1984), o performanță remarcabilă pentru acea perioadă.

În această perioadă, a condus România în 59 de meciuri, stabilind un record care avea să reziste mulți ani. Stilul său de joc, ofensiv și spectaculos, a revoluționat conceptiile tactice din fotbalul românesc al anilor ’80.

Revenirea la Dinamo ca antrenor în 1986 a fost marcată de succese imediate. A câștigat titlul de campion în sezonul 1989-1990 și două Cupe ale României (1986 și 1990). Performanța remarcabilă a fost calificarea în semifinalele Cupei Cupelor în 1990, unde Dinamo a fost eliminată după un parcurs excepțional în cupele europene.

Revoluția din decembrie 1989 i-a deschis lui Lucescu porțile fotbalului occidental. Prima destinație a fost Italia, la Pisa în Serie A, unde a fost adus de legendarul president Romeo Anconetani în 1990. Deși experiența s-a încheiat după doar 24 de etape, Lucescu a lăsat o impresie durabilă prin stilul său de joc ofensiv, neobișnuit pentru fotbalul italian al acelor vremuri.

Următoarea aventură, la Brescia, s-a dovedit mult mai fructuoasă. Sub conducerea președintelui Gino Corioni, care i-a oferit carte blanche, Lucescu a dezvoltat un fotbal „avangardist” și „futuristic” pentru acea vreme. Echipa construia de la portar când nimeni altcineva nu știa ce înseamnă acest concept, anticipând cu decenii stilul de joc care avea să devină standard în fotbalul modern.

La Brescia, Lucescu a reușit două promovări în Serie A (1991-92 și 1993-94) și a câștigat Cupa Anglo-Italiană în 1994, învingând Notts County cu 1-0 pe legendarul stadion Wembley. Un moment crucial din perioada bresciană a fost debutul pe care i l-a oferit lui Andrea Pirlo la doar 15 ani, prezicându-i viitorul strălucit: „Îi spuneam că trebuie să-și pună în cap să ajungă la echipa națională”.

Experiența la Inter Milano (decembrie 1998 – martie 1999) a fost scurtă dar intensă. A lucrat cu staruri precum Ronaldo, Roberto Baggio, Andrea Pirlo, Javier Zanetti și Ivan Zamorano, conducând echipa în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, unde a fost eliminată de Manchester United cu 1-3 la general. Lucescu a declarat ulterior că Ronaldo „este cel mai mare jucător pe care l-am antrenat vreodată”, în ciuda problemelor fizice pe care le avea brazilianul în acea perioadă.

În 1997, Lucescu s-a întors în România pentru a prelua Rapidul, unde a construit o echipă memorabilă amestecând tineri talentați precum Bogdan Lobonț, Răzvan Raț și Daniel Pancu cu jucători experimentați pe care îi antrenase anterior: Dănuț Lupu, Ioan Sabău și Mircea Rednic. Rezultatul a fost spectaculos: Cupa României în 1998 și titlul de campion în 1999, primul pentru Rapid după 32 de ani de așteptare. Această performanță a confirmat capacitatea lui Lucescu de a construi echipe competitive prin îmbinarea perfectă între experiență și tinerețe.

Începutul anilor 2000 l-a găsit pe Lucescu în Turcia, la Galatasaray, unde a câștigat titlul în 2001-02 și, mai important, Supercupa Europei în 2000, învingând Real Madrid. Acest trofeu european i-a adus recunoașterea internațională și l-a plasat pe harta marilor antrenori europeni.

Transferul la Beșiktaș în 2002 a fost urmat de un alt titlu de campion în sezonul 2002-03, iar în Liga Campionilor echipa a reușit performanța de a învinge Chelsea pe Stamford Bridge. Parcursul european cu Beșiktaș a fost unul dintre cele mai spectaculoase din istoria recentă a clubului.

Cele 12 sezoane petrecute la Șahtior Donețk reprezintă apogeul carierei lui Mircea Lucescu. Adus în 2004 la insistențele președintelui Rinat Ahmetov, care îl urmărise încă de pe vremea când antrena la Galatasaray, Mircea Lucescu a transformat o echipă provincială într-o forță continentală. Filosofia lui Lucescu la Șahtior s-a bazat pe aducerea de tineri talentați brazilieni care să aducă spectaculozitate și calitate tehnică superioară. Primul jucător decisiv a fost Matuzalém, sosit în 2004, despre care Mircea Lucescu declara că „a schimbat istoria modernă a clubului”.

Lista brazilienilor care au strălucit sub comanda lui Mircea Lucescu este impresionantă: Willian, Fernandinho, Douglas Costa, Luiz Adriano, Elano, Alex Teixeira, Ilsinho, Jádson, Brandão și Matuzalém. Mulți dintre aceștia au ajuns ulterior vedete în fotbalul european și au fost convocați la echipa națională a Braziliei.

Punctul culminant al erei Lucescu la Șahtior a fost câștigarea Cupei UEFA în 2009, ultima ediție a competiției înainte de transformarea în Europa League. Finala de la Istanbul, împotriva lui Werder Bremen, s-a încheiat cu victoria cu 2-1 după prelungiri, golurile fiind marcate de brazilienii Luiz Adriano și Jadson.

Acest trofeu l-a făcut pe Lucescu primul antrenor român care câștiga o cupă europeană și l-a transformat într-o legendă a fotbalului ucrainean. Momentul sărbătoririi, când a flutat steagul României primit de la fiul său Răzvan, a rămas în memoria fotbalului românesc.

În cei 12 ani la Șahtior, Lucescu a cucerit 22 de trofee: 8 titluri de campion (2005, 2006, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014), 6 Cupe ale Ucrainei (2004, 2008, 2011, 2012, 2013, 2016) și 7 Supercupe (2005, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015). Ultimul trofeu, Cupa Ucrainei din 2016, a fost câștigat într-o finală cu Zorya Luhansk (2-0), după care jucătorii au apărut cu tricouri pe care scria „Mulțumim, Mister!”.

În 2016, după 12 ani la Șahtior, Lucescu a acceptat provocarea de a antrena la Zenit Sankt Petersburg. Contractul semnat pe 24 mai 2016 pentru două sezoane plus opțiune s-a încheiat prematur pe 28 mai 2017, după doar un an. Deși a câștigat Supercupa Rusiei la primul meci oficial, Lucescu nu a reușit să reproducă succesul de la Șahtior. Echipa a terminat pe locul 3 în campionat (în afara locurilor de Liga Campionilor) și a fost eliminată în optimile Cupei Rusiei și în șaisprezecimile Europa League. Principala problemă a fost vânzarea jucătorilor cheie Hulk și Garay, iar Axel Witsel a devenit „mână moartă” după ratarea transferului la Juventus.

Mircea Lucescu a declarat ulterior că „a fost o mare eroare să vin aici“, recunoscând că nu avea puterea necesară pentru a-și implementa filozofia într-un club dezorganizat.

Între august 2017 și februarie 2019, Mircea Lucescu a condus echipa națională a Turciei. Cu experiența acumulată în fotbalul turc la Galatasaray și Beșiktaș, selecționarea sa părea logică. Președintele Federației Turce, Yıldırım Demirören, declara la momentul numiri: „Suntem mândri să lucrăm cu un antrenor care a câștigat 35 de trofee în cariera sa”.

Cu toate acestea, mandatul la echipa națională turcă nu a fost pe măsura așteptărilor. În 17 meciuri, Lucescu a obținut doar 4 victorii și a suferit 7 înfrângeri. Și-a încheiat mandatul în februarie 2019, fără să fi reușit calificarea la un turneu final.

Pe 23 iulie 2020, Lucescu a semnat un contract pe trei ani cu Dinamo Kiev, principala rivală a fostei sale echipe, Șahtior Donețk. Decizia a stârnit controverse majore printre fanii lui Dinamo, care au protestat vehement împotriva numirii unui antrenor care fusese 12 ani la rivala detestată.

Protestele au fost atât de intense încât Lucescu a încercat să demisioneze după doar câteva zile. Cu toate acestea, președintele Ihor Surkis l-a convins să rămână, iar timpul avea să demonstreze că decizia a fost înțeleaptă.

În primul său sezon la Dinamo Kiev (2020-21), Mircea Lucescu a reușit să aducă titlul de campion după ce clubul nu mai câștigase campionatul din 2016. Pe 25 aprilie 2021, după victoria cu 5-0 împotriva lui Inhulets, Dinamo a devenit campioană, iar pe 13 mai a completat dublul cu victoria în finala Cupei Ucrainei, 1-0 cu Zorya Luhansk.

La 75 de ani, Lucescu devenise cel mai bătrân antrenor care să conducă o echipă în Liga Campionilor, în meciul cu Juventus din octombrie 2020 (înfrângere 0-2 acasă). În acel meci special, adversar i-a fost Andrea Pirlo, jucătorul căruia îi dăduse debutul la Brescia cu 25 de ani în urmă.

Războiul declanșat de Rusia în februarie 2022 l-a găsit pe Mircea Lucescu la Kiev. Inițial dornic să rămână pentru a-și ajuta jucătorii străini să plece în siguranță, a fost convins de Ambasada României să se întoarcă acasă. Călătoria dramatică de la Kiev la București, făcută cu mașina prin zonele de război, a durat zeci de ore.

Cu toate traumele războiului, Mircea Lucescu a rămas alături de fotbalul ucrainean și a revenit la Kiev pentru a continua antrenoratul în condiții extrem de dificile. Pe 3 noiembrie 2023, după înfrângerea cu 1-0 în fața fostei sale echipe, Șahtior, Lucescu și-a anunțat demisia de la Dinamo Kiev, fiind succedat de Oleksandr Shovkovskyi.

Pe 6 august 2024, după 38 de ani, Mircea Lucescu a revenit în funcția de selecționer al României. La 79 de ani, a acceptat provocarea de a califica naționala la Campionatul Mondial din 2026, stabilind cinci recorduri mondiale în procesul revenirii sale:

1. Revenirea după cea mai lungă perioadă la națională (38 de ani)

2. Cea mai lungă carieră la o națională (jucător și antrenor)

3. Cea mai lungă carieră la toate naționalele (jucător și antrenor)

4. Cea mai lungă carieră ca antrenor la o singură națională

5. Cea mai lungă carieră ca antrenor la națională

Prima sa acțiune a fost în Liga Națiunilor, unde România a câștigat grupa C2 cu maximum de puncte: 6 victorii în 6 meciuri. Staff-ul său include o combinație de colaboratori din perioada precedentă (Jerry Gane, Florin Constantinovici, Leontin Toader) și Alexandru Spiridon, adus special de la Șahtior.

Palmaresul unei cariere de excepție

Ca jucător:

• 7 titluri de campion cu Dinamo București (1964, 1965, 1971, 1973, 1975, 1977, 1990)

• 1 Cupă a României (1968)

• 70 de selecții la echipa națională cu 9 goluri

• 250 de meciuri în prima divizie cu 57 de goluri marcate

• Participare la Campionatul Mondial 1970 (căpitan)

Ca antrenor:

Cu 35 de trofee câștigate, Lucescu ocupă locul al treilea în clasamentul all-time al celor mai titrați antrenori din istorie, după Sir Alex Ferguson (49) și la egalitate cu Pep Guardiola. Distribuția trofeelor pe echipe:

Șahtior Donețk (22 trofee):

• 8 titluri de campion ale Ucrainei

• 6 Cupe ale Ucrainei

• 7 Supercupe ale Ucrainei

• 1 Cupă UEFA (2009)

Dinamo Kiev (3 trofee):

• 1 titlu de campion al Ucrainei

• 1 Cupă a Ucrainei

• 1 Supercupă a Ucrainei

Dinamo București (3 trofee):

• 1 titlu de campion al României

• 2 Cupe ale României

Rapid București (3 trofee):

• 1 titlu de campion al României

• 1 Cupă a României

• 1 Supercupă a României

Galatasaray (2 trofee):

• 1 titlu de campion al Turciei

• 1 Supercupă Europeană

Beșiktaș (1 trofeu):

• 1 titlu de campion al Turciei

Zenit Sankt Petersburg (1 trofeu):

• 1 Supercupă a Rusiei

Distincții și recunoașteri

Mircea Lucescu a fost declarat Antrenorul Anului în România în 2004, 2010, 2012, 2014 și 2021, iar în Ucraina în 2006 și între 2008-2014. În 2013 a primit distincția „Antrenorul Deceniului” în România, iar în 2015 a devenit al cincilea antrenor din istorie care să conducă 100 de meciuri în Liga Campionilor, alăturându-se unui grup select format din Sir Alex Ferguson, Carlo Ancelotti, Arsène Wenger și José Mourinho.

În 2019, revista franceză France Football l-a inclus pe locul 41 în topul celor mai buni 50 de antrenori din istoria fotbalului. Pentru participarea la Campionatul Mondial din 1970, a fost decorat în 2008 de președintele Traian Băsescu cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a.

Filozofia și stilul de antrenorat

Mircea Lucescu s-a remarcat prin viziunea sa progresistă asupra fotbalului. Încă din anii ’90, la Brescia, promova un stil de joc bazat pe construcția de la portar și posesia mingii, concepte care aveau să devină standard în fotbalul modern abia după decenii. Această abordare „futuristică” i-a adus recunoașterea specialiștilor din întreaga lume.

Capacitatea sa de a descoperi și dezvolta talente tinere a fost una dintre mărcile distinctive ale carierei sale. De la Andrea Pirlo la Brescia până la generația de aur a brazilienilor de la Șahtior (Willian, Fernandinho, Douglas Costa), Lucescu și-a câștigat reputația de „făuritor de staruri”.

Moștenirea unui maestru

La aproape opt decenii de viață, Mircea Lucescu rămâne un simbol al excelentei în fotbalul românesc și european. Cariera sa extraordinară – 62 de ani în fotbal, dintre care 44 ca antrenor – reprezintă un model de longevitate, pasiune și profesionalism rar întâlnit în sportul mondial.

Prin realizările sale, Lucescu a demonstrat că talentul românesc poate concura la cel mai înalt nivel internațional. De la Dinamo București la marile arene europene, de la Kiev bombardat la revenirea triumfală la echipa națională, povestea sa de viață se confundă cu istoria fotbalului modern.

Astăzi, când își pregătește România pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026, Mircea Lucescu continuă să scrie istorie.

Mircea Lucescu

1 of 20

În lumea fotbalului, unde succesul se măsoară adesea doar în trofee, Mircea Lucescu a reușit ceva și mai rar: și-a câștigat respectul universal prin integritate, profesionalism  și o dragoste necondiționată pentru „sportul rege”. Pentru România, el va rămâne mereu „Il Luce” – lumina care a strălucit pe cele mai mari scene ale fotbalului mondial.