Metru cu metru

Any Given Sunday, un film regizat de Oliver Stone ( cu o distribuție de excepție ). Totul sau nimic. O echipă aflată într-o pasă proastă și în proces de vânzare, cu câteva minute înainte de a ieși pe teren pentru a juca. A sosit ora adevărului. Miza: gloria sau eșecul definitiv. Mai sunt trei minute până la startul meciului și intră în scenă antrenorul Tony D.Amato ( interpretat de Al Pacino ). Considerat un antrenor de modă veche, doar o altă fostă glorie a fotbalului care și-a pierdut busola și simțul controlului asupra situațiilor delicate, D.Amato știe ce este în joc. Știe ce risc își asumă. Supus unei presiuni brutale venite din partea unor patroni fără scrupule, care au manevrat fotbalul în așa hal încât l-au transformat total într-o afacere frigidă, fără pasiunea sportului, antrenorul știe că își va pierde slujba în cazul unei înfrângeri. Cere să se facă liniște, trage aer în piept și le vorbește jucătorilor. A decis să vorbească despre fotbal… Și despre viață:

Adevărul este că, nu știu ce să vă zic… Mai sunt trei minute până la cea mai mare bătălie a vieților noastre. Totul se rezumă la ziua de azi. Ori ne însănătoșim ca echipă, ori leșinăm pentru totdeauna. Fază după fază, centimetru cu centimetru, până la final. Credeți-mă, acum suntem în infern. Rămânem aici pentru a fi masacrați, sau luptăm pentru a ieși la lumină? Putem ieși din infern. Centimetru cu centimetru. Eu nu pot face asta pentru voi. Sunt bătrân de acum. ….. Privesc în jur și văd aceste chipuri tinere … și îmi zic… Am făcut toate greșelile posibile pe care le putea face un om de vârsta mea. Mi-am risipit banii, deși e greu de crezut. I-am gonit pe toți cei care au ținut la mine … iar în ultima vreme nu mai suport nici mutra pe care o văd în fiecare dimineață în oglindă. Când îmbătrânești, sunt lucruri care îți scapă … Așa e viața. Însă îți dai seama de asta doar în momentul în care începi dă pierzi acele lucruri. Îți dai seama că
trebuie să câștigi metri. La fel și în fotbal.

În orice joc, viață sau fotbal, marja de eroare e foarte mică. Jumătate de secundă mai lent sau mai rapid și ai pierdut mingea. Metrii de care avem nevoie sunt în jurul vostru, în fiecare moment al jocului, în fiecare minut, în fiecare secundă. Această echipă luptă pentru acei metri, îi facem praf pe toți cei care ne stau în față pentru acei metri, ne apărăm fiecare metru câștigat. Pentru că, atunci când adunăm metru după metru, atunci vom ști diferența dintre a câștiga și a pierde, între glorie și eșec, între a trăi și a muri. În orice mare bătălie, câștigă cel care e dispus să se sacrifice. Știu, dacă vreau să mai trăiesc, trebuie să mă lupt și să mor pentru fiecare metru ce se întinde în fața mea. Asta înseamnă viață. Nu pot să vă oblig să faceți asta, însă uitați-vă în ochii celor de lângă voi.

Veți vedea oameni dispuși să se bată alături de voi. Oameni dispuși să se sacrifice pentru echipă, pentru că știu că, dacă e nevoie voi veți face același lucru pentru ei. Asta este o echipă domnilor. Așa că, ori ne insănătoșim ca echipă, ori murim ca niște indivizi oarecare. Ăsta este fotbalul. Acum, spuneți-mi¿ Ce veți face?

• Acesta este un discurs pe care niciodată nu îl vor asculta, simți sau înțelege jucătorii din fotbalul românesc.
• Acesta este un discurs pe care niciodată nu îl vor asculta, simți sau înțelege patronii fără scrupule din fotbalul românesc.
• Acesta este discursul pe care îl mai ascultă, simte și îl înțelege doar copilul care încă mai joacă fotbalul de cartier. O dată ajuns să joace în fotbalul mare, își dă seama însă că cei de lângă el au murit ca niște indivizi oarecare. Fără orgoliu, fără demnitate, fără onoare.
• Ăsta este fotbalul românesc doamnelor și domnilor. La fel ca în viață.