Mesut Ozil, un tunar dispărut în misiune

0
1453

După 0-3 cu Everton, Arsenal se află la al patrulea meci consecutiv fără victorie în campionat, visul de a deveni campioni transformându-se într-o luptă disperată pentru locul patru, ultimul care i-ar permite participare în Liga Campionilor. La doar un punct în spate și cu un meci restanță, Everton.

mesut ozil arsenal

”Ozil este unic. Nu există o copie a lui, nici măcar una proastă. E cel mai bun număr 10 din lume. Făcea ca totul să fie mai ușor pentru mine și pentru colegii lui cu viziunea sa de joc și deciziile pe care le lua. Toată lumea îl vrea și în el poate fi văzut căte puțin din Figo și Zidane. Odată cu transferul său, Arsenal se transformă într-un candidat serios la câștigarea titlului”. Este declarația de dragoste a lui Jose Mourinho dată de acesta în momentul în care fotbalistul german a fost transferat de către Arsene Wenger vara trecută.

Începutul lui 2014 o găsea pe Arsenal în fruntea clasamentului din Premier League, însă, inexplicabil, echipa a luat-o la vale, pe o pantă descendentă, în același timp cu dispariția din prim-plan a lui Ozil, care începuse cât se poate de bine noua etapă a carierei sale. Bineînțeles că perioada dezastruoasă prin care trece Arsenal nu poate fi pusă doar în spatele germanului, însă prestațiile mai slabe ale acestuia ies în evidență și din cauza faptului că este considerat vedeta echipei, cel mai scump transfer din istoria clubului londonez.

Ce se întâmplă însă cu Ozil?

Plecat de la Real Madrid, echipă unde îi avea pe Xabi Alonso și Khedira drept jandarmii care îi păzeau spatele pentru a îi permite să se desfășoare în voie în fața careurilor adverse, Ozil a dat la Arsenal de fotbaliști cu un profil asemănător (Ramsey, Whilshere sau Cazorla), oameni cu care a trebuit să împartă protagonismul. A început în mod strălucitor cu noua echipă, a ridicat ștacheta foarte sus cu driblinguri senzaționale, pase decisive și goluri, iar această scădere de formă, inevitabilă la majoritatea fotbaliștilor, a fost mai abruptă decât se așteptau fanii Arsenal și a coincis cu cea a întregii echipe.

Este bine știut că ritmul cu care se joacă în Premier League este infernal și este posibil ca Ozil să plătească excesul de efort depus în debutul sezonului. Chiar dacă la prima vedere părea că fotbalul englez este un mediu propice pentru Ozil datorită spațiilor mai mari în care să își arate talentul, la fel de bine trebuie spus că în Anglia meciurile se joacă  foarte intens timp de 90 de minute, total diferit față de liga spaniolă, acolo unde fotbalistul își permitea pauze în care să dispară din joc pentru a își mai trage sufletul.

Criticile nu s-au lăsat așteptate, iar mass-media din Albion a început să tragă asupra lui. Pase ușoare, greșite și transformate în gol de către rivali, slabă participare defensivă, probleme cu colegii de echipă … sunt doar câteva din capetele de acuzație ale presei. Arsene Wenger își păstrează însă încrederea în el, și, chiar dacă după înfrângerea cu Everton și-a luat adio de la titlu, el încă mai speră că Ozil își va reveni, și odată cu el, un Arsenal care acum e în cădere liberă.

22 de meciuri a jucat Ozil pentru Arsenal până acum, unul din postura de rezervă, reușind să marcheze patru goluri și să dea opt pase decisive.  Germanul este accidentat de la jumătatea lunii martie, fiind schimbat în pauza meciului de Liga Campionilor împotriva celor de la Bayern Munchen din cauza unei leziuni în parte posterioară a mușchiului de la picior. Se preconizează că va reveni pe teren in cel mult două săptămâni.

După 3-6 cu Manchester United, 1-5 cu Liverpool, 0-6 cu Chelsea și recentul 0-3 cu Everton, lui Arsene Wenger îi mai rămâne un singur titlu la dispoziție și anume FA Cup.  Arsenal va juca semifinala acestei competiții pe 12 aprilie, versus Wigan ( cealaltă semifinală o vor juca Sheffiled și Hull City în ziua imediat următoare). Cu peste 1000 de meciuri la cârma tunarilor, Wenger nu mai câștigă un titlu cu Arsenal de la aceeași FA Cup câștigată în 2005.

# Team MP W D L F A G P
1 Arsenal 20 16 2 2 45 17 +28 50
2 Manchester City 21 14 3 4 53 21 +32 45
3 Manchester United 22 13 4 5 36 28 +8 43
4 Newcastle United 21 10 10 1 34 12 +22 40
5 Tottenham Hotspur 22 12 3 7 41 31 +10 39
6 Brighton & Hov… 20 10 4 6 38 27 +11 34
7 Brentford 21 8 9 4 35 28 +7 33
8 Fulham 22 9 5 8 32 30 +2 32
9 Chelsea 21 8 6 7 22 21 +1 30
10 Liverpool 20 8 5 7 34 28 +6 29
11 Aston Villa 21 8 4 9 25 31 -6 28
12 Crystal Palace 21 6 6 9 19 29 -10 24
13 Nottingham Forest 21 6 6 9 17 35 -18 24
14 Leicester City 21 6 3 12 32 37 -5 21
15 Wolverhampton Wanderers 21 5 5 11 15 30 -15 20
16 Leeds United 21 4 7 10 28 36 -8 19
17 West Ham United 21 5 4 12 18 26 -8 19
18 Everton 21 4 6 11 16 28 -12 18
19 AFC Bournemouth 21 4 5 12 19 43 -24 17
20 Southampton 21 4 3 14 17 38 -21 15

Articolul precedentAleppo International Stadium, Alep, Siria
Articolul următorStadion Voždovac, Belgrad, Serbia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here