Meciuri de legendă: Iugoslavia 2-1 România, 4 mai 1930

Pe 4 mai 1930, Echipa națională de fotbal a României juca la Belgrad un meci din Cupa Prieteniei împotriva Iugoslaviei. Gazdele au câștigat cu 2-1. Golul nostru a fost marcat de Adalbert Deșu, fotbalistul echipei UD Reșița. Deșu avea să marcheze și primul gol al României la Campionatul Mondial din același an.

Cronica partidei din ziarul Rampa
(miercuri, 7 mai, 1930 – Anul XV, No 3685, pagina 3):

Am fost din nou învinşi. Speranța noastră în victorie, emoționantele clipe de Duminică seara, tentele tic, tacuri ale inimei, tensiunea sufletească şi însfârşit tot acel cortegiu de frământări crescânde în aşteptarea unui rezultat suprem, atențiunea statornică a publicului, toate acestea meritau o altă veste… Cu totul alta decât indiferența însuflețită a telegrafului, ne-a svârlit’o disprețuitor…

Frumoasa cupă, de aur a primit definitiv cetățenia sârbă. Ne mângâiem însă cu partida desfăşurată de echipierii noştri cari în repriza secundă, au luptat din răsputeri pentru a îndrepta soarta partidei. Era însă prea târziu. Iugoslavii, ajutați de un vânt puternic, au avut norocul să ne perforeze de două ori poarta. După pauză, vântul — prețiosul auxiliar — a slăbit şi România a avut de suportat acest desavantaj. Cu toate aceste împrejurări vitrege, echipa noastră putea câştiga. A venit însă să desăvârşească neşansa noastră forma execrabilă a jucătorilor: Sepi, Dumitrescu şi Ciolac, în bună parte răspunzători de rezultat.

Cei mai buni oameni i’am avut în Volg, Bürger, Lăpuşneanu, Steiner şi Rafinski cari au activat desăvârşit. Ceilalți mulțumitori. Matchul a avut loc în fața a 10.000 de persoane, prezente fiind cele mai de seamă personalități ale regatului vecin.
Goalurile au fost marcate de: Bonade și Premeri pentru sârbi. Deşu a salvat onoarea noastră, după ce întregul mi temps, s’a jucat pe terenul gazdelor. Odată mai mult, scorul nu redă nici pe departe partida. Cu iugoslavii este însă un făcut: noi cu comentariile favorabile (pe bună dreptate) iar ei cu rezultatele (ceeace e preferabil). Măcar de’ar fi aceasta ultima’ înfrângere…!

JACK BERARIU

Cronica meciului în Realitatea Ilustrată
(Joi, 7 mai, 1930 – Anul IV, Nr. 170)

Evenimentul săptămânei l-a constituit matchul Jugoslavia-România, pentru cupa „Regele Alexandru”, la Belgrad. În numărul trecut, am arătat că echipa noastră nu a fost alcătuită prea fericit. Apărarea şi mijlocaşii au corespuns aşteptărilor. Atacul însă, în ciuda posibilităţii evidente de a învinge, cel puţin în a doua repriză, a jucat sub orice critică. Sepi II, la centru nu a fost un conducător abil. A ratat numeroase lovituri şi nu a deschis aripile. Barbu II, pe stânga, a fost nevoit astfel să-şi servească singur balonul şi să se rezume la acţiuni personale. În situaţie identică s’a aflat şi Deşiu, realizatorul unicului punct marcat de România, faţă de cele două ale adversarilor. Dumitrescu, pe dreapta, nu a corespuns misiunei. În prima repriză, România a jucat împotriva vântului şi cu soarele în faţă. După pauză, vântul se opreşte mai mult timp. Avantajul eventual, de care urma să se bucure echipa noastră, nu poate fi deci speculat. În privinţa energiei, România a condus în tot decursul partidei. Elanul a fost arma de căpetenie. Reprezentanţii noştrii nu au combinat însă cu suficient tact. Iugolslavii au marcat prin Premil şi Bonacic.