Meciuri de legendă: Bulgaria 2-1 România, 1 mai 1960

0
1601

În preliminariile pentru Jocurile Olimpice din anul 1960, am fost repartizați în Grupa a 3-a alături de Bulgaria și URSS. După o înfrângere (2-0 cu URSS), un egal (0-0 cu URSS) și o victorie (1-0 cu Bulgaria), echipa olimpică a României juca meciul decisiv pentru calificare pe Bulgaria la Sofia pe 1 mai 1960. URSS avea 4 puncte în timp ce România și Bulgaria avea câte 3 puncte fiecare astfel că victoria însemna calificare pentru oricare dintre cele două echipe.

BULGARIA 1960
Echipa Bulgariei în 1960 / foto: bfunion.bg

Din păcate pentru noi, meciul a început cum nu se putea mai prost. În min utul 2, gazdele deschideau scorul prin atacantul echipei Levski Sofia, Dimitar Yordanov. Avantajul de pe tabelă avea să fie dublat în minutul 20 când fundașul formației ȚSKA Sofia, Nikola Kovachev, avea să-și treacă și el numele pe lista marcatorilor. Misiunea noastră devenea aproape imposibilă în fața bulgarilor după doar 20 de minute. Totuși, am reușit să reducem din diferență în minutul 66 prin căpitanul echipei noastre, Nicolae Tătaru, fotbalistul lui CCA București. Din păcate, acesta avea să fie ultimul gol al meciului. Bulgaria câștiga cu 2-1 și se califica la Jocurile Olimpice de la Roma, 1960.

Nicolae Tătaru
Nicolae Tătaru (CCA București) căpitanul naționalei / foto: wikimedia.org
Preliminarii pentru Jocurile Olimpice de la Roma, 1960
1 mai 1960 – Sofia, Bulgaria
Stadion: Vasil Levaki | Spectatori: 55.000
BULGARIA ROMÂNIA
2
1
Dimitar Yordanov 2′  
Nikola Kovachev 20′  
  Nicolae Tătaru 66′
PRIMUL XI
Echipa Jucător Jucător Echipa S. 
CDNA Sofia Georgi Naidenov (GK) Ion Voinescu (GK) CCA 18
CDNA Sofia Kiril Rakarov Corneliu Popa Dinamo 8
CDNA Sofia Manol Manolov Alexandru Karikas Progresul 8
Lokomotiv Ivan Dimitrov Valeriu Soare Progresul 5
Slavia Sofia Dimitar Largov Emerich Jenei CCA 4
CDNA Sofia Nikola Kovacev Vasile Alexandru Dinamo 6
S. Plovdiv Todor Diev Emanoil Hașoti SR Brașov 2
Levski Sofia Stefan Abadjiev Gheorghe Constantin CCA 15
Levski Sofia Dimitar Yordanov Mircea Dridea Petrolul 3
CDNA Sofia  Ivan Kolev Gavril Raksi CCA 1
Lokomotiv Spiro Debarski Nicolae Tătaru CCA 18
SELECȚIONERI
Stoian Ormandjiev / Krum Milev Augustin Botescu (9)
Articolul precedentMeciuri de legendă: România 1-2 Turcia, 1 mai 1925
Articolul următorMeciuri de legendă: Austria 1-1 România, 1 mai 1968
"Some people think football is a matter of life and death. I assure you, it's much more serious than that." Bill Shankly

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here