Meciul care i-a blocat transferul lui Cristi Chivu la Juventus sau Inter în 2002

0
849
Cristian Chivu
Cristian Chivu într-un duel cu Filippo Inzaghi / foto: twitter.com/AFCAjax

Pe 11 octombrie, 2002, apărea știrea următoare:

Oficialii cluburilor Inter și Juventus sunt interesați de achiziționarea tânărului fotbalist român în vârstă de 22 ani, Cristian Chivu de la Ajax. Reprezentații celor două cluburi l-au urmărit pe fundașul român de multă vreme și îl vor urmări și mâine când echipa națională a României va întâlni la București, reprezentativa Norvegiei într-un meci contând pentru preliminariile Campionatului European. Cele două cluburi din Italia au o viziune diferite asupra postului pe care Chivu îl va ocupa în eventualitatea în care se va concretiza unul dintre transferuri. La Juventus, românul ar urma să joace în centrul defensivei iar la Inter ar acoperi flancul drept al apărării. Chivu nu se vede în altă poziție decât în cea din mijlocul apărării astfel că o ofertă din partea Bătrânei Doamne pare mai tentantă.

Din păcate, România a pierdut acel meci cu Norvegia, scor 1-0 iar ofertele dinspre Italia nu au mai venit. Totuși, la un an distanță, Cristi Chivu ajunge în Serie A dar la niciuna dintre cele două ci la AS Roma, echipă pentru care joacă până în 2007 și cu care câștigă Cupa Italiei în acel an.

La 5 ani de la interesul manifestat de Inter pentru Chivu, fundașul român ajunge în cele din urmă pe Giuseppe Meazza în schimbul a 16 milioane de euro. De menționat că fotbalistul român mai avea în acel moment alte două oferte mult mai tentante. Barcelona și Real Madrid s-au bătut pe semnătura lui în vara anului 2007. Totuși, alegerea lui Chivu i-a adus în palmares 3 titluri de campion al Italiei, două Cupe și o Super Cupă a Italiei, Champions League și Campionatul Mondial al cluburilor în cei 7 ani pe care i-a petrecut în tricoul Interului.

După retragere, Chivu a rămas la Inter preluând o echipa U14 în 2018, ajungând în prezent antrenorul echipei U19 după ce mai trecuse pe la echipele U17 și U18.

 

Articolul precedentRomânia – Iugoslavia 5-0 (Cupa Balcanică – 11 iunie 1933)
Articolul următorIugoslavia – România 2-1 (Preliminarii EURO ’80, 31 octombrie 1979)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here