Matthias Sindelar – o poveste despre demnitate. Ales drept fotbalistul austriac al Secolului XX, povestea lui Matthias Sindelar depășește cu mult pe cea a super echipei austriece din anii ’30. Povestea unui om care a murit pentru a nu își vinde sufletul și crezurile.
Austria rămânea departe de Uruguay în 1930 și, la fel ca multe alte țări europene a decis să nu participe la primul Campionat Mondial de fotbal. Spun cronicile vremii că era, probabil, selecționata cu cel mai bun fotbal din acele timpuri. Selecționata antrenată de către Hugo Meisl era supranumită Wunderteam (echipa minune), iar stilul său fin şi coordonat era comparat cu o orchestră vieneză, în care se făcea remarcat cel mai talentat violonist: Matthias Sindelar!
Era atât de slab și înalt încât părea că se prăbușește la fiecare mișcare, imaginea sa debilă aducându-i numele de “Papierene /Omul de Hârtie“. Fragilitatea sa nu mai conta însă în momentul în care lua mingea la plimbare cu ajutorul piciorului drept. Se născuse pe 8 februarie 1903 în Kozlov o regiune moravă care aparținea Imperiului Austro-Ungar. Cel mai bun amic al său au fost balonul și străzile Vienei, acolo unde avea să fie remarcat, urmând ca la doar 20 de ani să fie starul celor de la FK Austria, echipă cu care avea să câștige trei titluri naționale în primii săi trei ani de contract. În interiorul acestui club, club ce avea legături cu comunitatea evreiască din Viena, avea să îşi cunoască soția, Camilla Castagnola, fiică de de evrei italieni.
În 1926 debuta cu naționala Austriei, cu care a început să minuneze Europa, punctul culminant fiind atins în 1931 o dată cu un sec 5-0 administrat Scoției, chiar pe stadionul din Glasgow. Austria se anunța ca marea favorită pentru titlul mondial din 1934, însă lucruri ciudate petrecute în semifinala contra Italiei i-au privat de un titlu pe deplin meritat. Spun cronicile acelor timpuri că regimul fascist de la Roma ar fi amenințat arbitrii, așa că în zadar avea să marcheze Sindelar, de două ori chiar, unicul gol de pe tabela de marcaj a fost cel înscris de Italia. Pentru austrieci s-a găsit drept scuză, offside-ul. Greșit fluierat, bineînțeles. Visele echipei austriece se vedeau nevoite să aștepte alți patru ani, până la Mondialul din Franța 1938. Nu a fost să fie.
Martie al acelui an, Hitler invada Austria iar în aprilie a avut loc un referendum: 99,73 dintre austrieci au fost de acord cu statul de anexă a Germaniei. Și aici, spun cronicile istorice, a avut loc o altă manipulare, din moment ce s-a votat în fața agenților SS cărora le era înmânat după aceea buletinul de vot. Austria nu mai era o țară, nu mai putea juca un Mondial de fotbal. Pentru Hitler, așa cum dorise deja să se întâmple cu ocazia Jocurilor Olimpice Berlin 1936, o victorie germană ar fi fost o propagandă imensă pentru delirul “rasei superioare”. Și cum cei mai buni fotbaliști erau austrieci, s-a orientat către ei. Germania devenea astfel favorită la câștigarea titlului mondial.
Sindelar, între timp ajuns la vârsta de 35 de ani, a simulat o accidentare pentru a nu se vedea nevoit să îmbrace tricoul pe care era brodat svastica sau a se vedea nevoit să execute salutul nazist. Înainte de Mondial, Hitler organiza un “amical” pentru a sărbători “marea unificare”: Germania contra Austria. Sindelar avea să se vindece ca prin miracol pentru a îmbrăca tricoul propriei țări. Știa însă că în cazul în care Austria câștiga sub ochii Fuhrerului, va avea mari probleme. De multe ori însă omul preferă să îi fie loial propriei inimi: bătrânul Matthias avea să joace cea mai bună partidă a carierei sale și marca două goluri selecționatei naziste.
A fost invitat iar să joace la Mondialul francez, însă a refuzat. Intra pe listele negre. Nausch, căpitanul Austriei, reușea să fugă în Elveția împreună cu soția de origine evreiască. Sindelar și soția sa nu au reușit. Nu a mai fost lăsat să joace, nici măcar să iasă din casă… Naziștii aveau chiar recompensă pentru acela care reușea să-l asasineze. Sindelar s-a văzut nevoit să se ascundă, urmărirea devenind feroce, insuportabilă, evreii închiși erau duși în lagăre de concentrare; viitorul era negru. Totul s-ar fi rezolvat pentru el dacă se decidea să îmbrace tricoul selecționatei nemțești, însă dorința de a rămâne demn a fost mai puternică. Holocaustul era la început, însă Sindelar nu avea să îl cunoască.
23 ianuarie 1939: știa că deschizând ochiul aragazului nu avea să împiedice cutremurătoarele atrocități ce aveau să urmeze, însă pentru el suferința lua sfârșit. În momentul în care poliția nazistă avea să găsească cele două corpuri asfixiate, s-a interzis orice tip de manifestație: 40.000 de vienezi au sfidat regimul și au ieșit pe străzi pentru a-l conduce pe ultimul drum. Poșta austriacă se vedea colabată de zecile de mii de telegrame venite din toată Europa.
De o manieră tristă și fără întoarcere, cel mai bun jucător austriac din toate timpurile, dribla ororile și demența lui Hitler, Matthias SIndelar, primul fotbalist din istorie căruia i s-a ridicat statuie!
