Echipa care a jucat finala Playoff-ului de pe Wembley pentru a reuşi revenirea în Premier League după 8 sezoane de absenţă.
Managerul Ian Holloway a încercat să întărească lotul în tentativa de a evita retrogradarea după un singur sezon, scenariu care s-a petrecut după fiecare din ultimele 3 promovări: a urmat retrogradarea în sezonul imediat următor.
Promovarea 1: 1993/94 – retrogradare în sezonul 1994/95, locul 19 din 22 de echipe.
Promovarea 2: 1996/97 – retrogradare în sezonul 1997/98, locul 20 din 20 de echipe.
Promovarea 3: 2003/04 – retrogradare în sezonul 2004/05, locul 18 din 20 de echipe.
Sunt amintirile care nu-i lasă pe fanii Crystal Palace să se bucure inconştient de revenirea în prima ligă. Ştiu şi ei că sunt văzuţi de casele de pariuri drept primii favoriţi la retrogradare. Ian Holloway nu are deloc o misiune uşoară, chiar dacă a fost eroul sudului Londrei în mai, după dramatica victorie în faţa celor de la Watford: o promovare pe Wembley, după un penalty transformat de veteranul Kevin Phillips (39 ani) în prelungiri.
Ultima experienţă a lui Ian Holloway pe bancă în Premier League vine din sezonul 2010/11, cu Blackpool. Stilul echipei atunci: kamikaze. Blackpool în prima ligă a căutat să marcheze cu orice preţ, o filosofie senzaţională pentru spectacol, dar care nu s-a dovedit eficientă în încercarea de a evita retrogradarea. Holloway termina pe locul 19, cu 39 de puncte, la un singur punct distanţă de ultimul loc neretrogradabil, ocupat de Wolverhampton (40 puncte). De notat: acea echipă Blackpool a lui Ian Holloway marca 55 de goluri în Premier League, acelaşi număr de goluri pe care îl marca echipa care termina pe locul 5 sezonul, Tottenham. Diferenţa făcându-se la numărul de goluri încasate: 46 Tottenham, 78 Blackpool (cea mai slabă apărare a sezonului 2010/11).
O combinaţie interesantă de atac pentru Crystal Palace în acest sezon:
– Dwight Gayle (22 ani) – cu o carieră demnă de trecut în poveştile frumoase ale fotbalului. În urmă cu mai puţin de un an înscria un gol pentru echipa lui, Dagenham and Redbridge FC, în deplasarea de la Burton (17 noiembrie 2012) în League Two, liga a 4-a engleză. La 3 zile distanţă, 20 neiembrie, era împrumutat de Peterborough în Championship şi marca 7 goluri în primele 8 meciuri jucate pentru echipa manageriată de fiul lui Sir Alex Ferguson, Darren Ferguson. Ianuarie 2013, era transferat definitiv de Peterborough contra unei sume de aproximativ £500.000. A mai marcat 6 goluri până la finalul sezonului, dar echipa lui nu a putut evita retrogradarea în liga a 3-a engleză. Chiar şi aşa, atrăsese atenţia marilor echipe din liga secundă, astfel că a venit oferta de peste £4.5 milioane din partea lui Crystal Palace şi iată-l la nici măcar un an distanţă marcând în Premier League: penalty de 2-1 în prima victorie în noul sezon, 3-1 pe teren propriu cu Sunderland.
– Marouane Chamakh (29 ani) – catalogat drept un transfer slab făcut de Arsene Wenger, are doar 8 goluri reuşite în Premier League pentru Arsenal pe durata a 3 ani. Singura consolare a rămas faptul că nu s-a plătit vreo sumă de transfer pentru el, sosind pe Emirates la final de contract cu Bordeaux. Ian Holloway îi oferă poate ultima şansă de a arăta dacă are valoare pentru Premier League.
Mai putem nota că Holloway a încercat în ultima zi de transferuri împrumutul unui alt atacant indezirabil pe Emirates, Niklas Bendtner (25 ani), o tranzacţie care până la urmă a căzut, iar danezul acum se regăseşte pe lista transmisă de Arsenal către UEFA pentru grupele Champions League.
În încheiere: cu tot ce are la dispoziţie, Ian Holloway va face toate eforturile pentru menţinerea clubului în Premier League. Dar nu foarte mulţi îi acordă şanse de reuşită.