Bijuteria campionatului. Diamantul şlefuit an după an şi care străluceşte tot mai puternic. Lecţia de management pe care o poate adopta orice club de ligă a 4-a din Anglia.
Lăsând la o parte creşterea senzaţională a clubului într-o perioadă scurtă de timp, echipa galeză joacă încântător, cu un joc de pase ameţitor care i-a adus un alint măgulitor în Premier League: Swanselona.
12 iulie 2001. Clubul Swansea City era vândut de societatea proprietară, Ninth Floor, contra sumei de 1 (una/o) liră sterlină, noul proprietar devenind un membru al conducerii executive: Mike Lewis. Acesta îşi lua angajamentul de a achita datoriile restante ale clubului, ce se ridicau la 800.000 lire sterline. Ah, da, încă un detaliu: clubul se afla în Nationwide League Division Three, ulterior transformată în League Two (liga a 4-a engleză).
Anii următori nu aveau să fie cu nimic mai grozavi, investitorii pe care Mike Lewis i-a găsit pentru club dovedindu-se o dezamăgire pentru fani. Era vorba de un consorţiu australian, a cărui plecare în ianuarie 2002 a fost salutată de toţi susţinătorii fideli ai clubului şi încheiau un alt sezon de chin pe locul 20 din 24 de participante. În sezonul următor, clubul ajungea pe ultima poziţie a ceea ce este considerat fotbalul profesionist din Anglia (ultimul loc în liga a 4-a), această performanţă negativă fiind atinsă pentru prima oară în istoria de 91 de ani a clubului la acel moment. Swansea ajungea să evite retrogradarea în sezonul 2002/03 în chiar ultima etapă jucată, dar măcar a urmat un sezon mai liniştit – locul 10 în sezonul 2003/04. De aici începe adevărata revoluţie a clubului galez, pentru că din sezonul imediat următor galezii urmau să aibă cu totul altă motivaţie: echipa primea casă nouă, se mutau pe Liberty Stadium.
– 2004/05 – În ultimul sezon jucat pe vechea arenă, Vetch Field, galezii obţineau promovarea în League One printr-o victorie cu 1-0 în ultima etapă, în deplasare la Bury, sub conducerea managerului Kenny Jackett.
– 2005/06 – Locul 6/24 echipe în League One
– 2006/07 – Moment important: managerul Kenny Jackett demisionează la mijlocul sezonului, înlocuitorul ales de club în februarie 2007 fiind spaniolul Roberto Martinez care avea pe atunci doar 33 de ani şi era la prima experienţă ca manager. Dar a fost cu adevărat o mişcare genială, Martinez fiind cel care a instaurat acest stil entuziasmant în care vedem echipa evoluând chiar până azi, stilul apropiat jocului Barcelonei, cu celebrul “tiki-taka”. Echipa termină sezonul pe locul 7 în League One
– 2007/08 – Locul 1/24 echipe şi promovare în liga secundă engleză
– 2008/09 – Locul 8/24 echipe în Championship şi managerul Roberto Martinez se desparte de echipă la finalul campionatului pentru a prelua Wigan
– 2009/10 – Înlocuitorul lui Martinez e portughezul Paulo Sousa, care adoptă un stil diferit de joc, mult mai defensiv, iar echipa nu mai creşte semnificativ şi încheie campionatul pe locul 7. Sousa optează pentru a prelua Leicester City pentru sezonul următor, aşa că Swansea îl alege ca înlocuitor pe nord-irlandezul Brendan Rodgers
– 2010/11 – Rodgers dictează revenirea la stilul de joc din perioada lui Martinez şi echipa termină pe locul 3, urmând să obţină calificarea în Premier League după impunerea în Playoff-ul de promovare. Nottingham Forest depăşiţi în semifinala Playoff-ului şi Reading în finala de pe Wembley. Swansea devenea prima echipă galeză ce evolua în prima ligă, de la formarea Premier League, în 1992.
– 2011/12 – Swansea face o figură frumoasă şi termină pe locul 11, fără emoţii privind retrogradarea. Brendan Rodgers optează pentru a prelua Liverpool, iar galezii îl numesc pe Michael Laudrup în locul lui.
– 2012/13 – Încheie campionatul pe locul 9, anunţându-se ca o forţă în Premier League şi câştigând Cupa Ligii pe Wembley în faţa celor de la Bradford cu un scor categoric, 5-0. Swansea urma să evolueze în cupele europene.
Am ţinut să fac această trecere în revistă a istoriei recente a clubului pentru a explica de unde vine acest club, prin ce a trecut şi cum a reuşit să ajungă la stilul încântător de azi. Mai e un aspect de menţionat: pe lângă alegerile inspirate ca personal tehnic, Swansea a ştiut să dea lovituri şi cu jucătorii pe care i-ai propus primei ligi.
În vara lui 2012, Brendan Rodgers insista să îl ia cu el la Liverpool pe mijlocaşul central Joe Allen şi achită pentru el 15 milioane de lire sterline. În acelaşi timp, extrema Scott Sinclair, eroul promovării din anul precedent cu un hattrick în finala de pe Wembley cu Reading, e cedat celor de la Manchester City. Cu banii obţinuţi prin aceste tranzacţii, Swansea lui Michael Laudrup a făcut câteva mutări excelente la achiziţii, aducându-i pe fundaşul central Chico Flores (Genoa), mijlocaşii Pablo Hernadez (Valencia), Jonathan de Guzman (împrumut Villareal) şi Sung-Yong Ki (Celtic), iar lovitura e dată cu spaniolul Michu, adus pe doar 2 milioane de lire sterline de la Rayo Vallecano.
Pariul acestei veri pentru Swansea e atacantul ivorian Wilfried Bony (24 ani), cel mai mare transfer din istoria clubului, pentru achiziţia lui de la Vitesse plătindu-se 12 milioane de lire sterline. Bony a fost golgheterul sezonului trecut în Eredivisie şi a primit trofeul pentru “Cel mai bun jucător al campionatului” în Olanda. Un jucător ce merită urmărit.
În încheiere: Swansea este modelul pe care îi poate prelua orice echipă din ligi inferioare cu suficient tupeu, dorinţă, răbdare şi, important şi asta, o promisiune reală legată de infrastructură care să susţină creşterea clubului. Marele merit al acestei echipe galeze – nu şi-a atins niciun obiectiv refuzând fotbalul, ci doar propunând fotbal. Pe scurt, nişte simpatici.
