După Alessandro Del Piero și Emile Heskey, un alt nume important al fotbalului european, Massimo Ambrosini, ar putea semna în acest sezon cu o echipă din A-League.
Conform presei din Australia, impresarul lui Ambrosini, Moreno Roggi, a declarat că jucătorul de 36 de ani a primit în această dimineață o ofertă din partea unui club australian. Deși nu a vrut să numească clubul, australienii cred că este vorba de una dintre echipele Adelaide United, Melbourne Heart, Central Coast Mariners, Perth Glory sau Wellington Phoenix. Celelalte cluburi din A-League au deja un european în lot, astfel că nu se pune problema să-l aducă pe italian, în timp ce Melbourne Victory dorește achiziționarea grecului Giorgios Karagounis.
Pentru semnătura lui Ambrosini, clubul din Australia se bate cu West Ham United, Fiorentina și echipa din Major League Soccer, Los Angeles Galaxy.