La doar o lună după ce au pierdut alegerile pentru organizarea Campionatului Mondial din 2026, marocanii candidează din nou, sperând să obținuă voturile necesare pentru organizarea turneul final din 2030. Pentru a-și spori șansele, Marocul nu va candida singură ci împreună cu Tunisia și Algeria.

Președintele Federației Tunisiene de Fotbal, Wadie Jary a susținut că deocamdată nu a primit nicio o ofertă concretă din partea Marocului dar a confirmat că Tunisia se arată deschisă unei astfel de colaborări și chiar ar dori s-o pună în practică. Din partea algerienilor, Ministrul Sporturilor, Mohamed Hattab a anunțat că pentru moment, țara sa va studia dacă candidatura va fi realizabilă.
Marocul, Tunisia și Algeria va avea de înfruntat o contra-candidatatură importantă venită din America de Sud. Argentina, Uruguay și Paragauay și-ar putea înscrie de asemenea candidatura, sud-americanii dorind să marcheze astfel centenarul Campioantului Mondial. Uruguay organiza primul Mondial din istoria în 1930.

În cazul în care ar cadida pentru organizare Mondialului din 2030, Marocul s-ar afla la ce-a de-a șasea încercare.