MARCEL PUȘCAȘ
“Fotbal în cârje”
În galeria marilor fotbaliști români care au marcat istoria sportului nostru, Marcel Pușcaș ocupă un loc aparte. Nu prin longevitatea carierei sau prin trofee nenumărate, ci prin modul dramatic în care destinul i-a schimbat cursul vieții la doar 25 de ani. Născut pe 12 octombrie 1960 în Oradea, Pușcaș avea să devină un exemplu dureros de carieră întreruptă prematur, dar și o poveste de reinventare constantă în fotbalul românesc.
Povestea lui Marcel Pușcaș începe în orașul natal, la clubul Crișul Oradea, unde face primii pași în fotbal. Debutul său în prima divizie are loc pe 3 decembrie 1978, într-un moment memorabil dictat de marele antrenor Emerich Ienei. Într-un meci pierdut cu 0-1 împotriva Sportului Studențesc București, Ienei îl trimite pe teren în repriza a doua să îl înlocuiască pe Ioan Naom. Acest debut în Divizia A marchează începutul unei cariere care părea extrem de promițătoare.
La FC Bihor, Pușcaș evoluează cinci sezoane, adrunând 98 de apariții și 25 de goluri. În această perioadă, tânărul mijlocaș își modelează jocul și personalitatea fotbalistică, dezvoltând abilitățile care îl vor recomanda pentru transferuri la cluburi mai mari. Prima sa experiență în Divizia A nu este lipsită de provocări – la sfârșitul primului sezon, echipa retrogradează în Divizia B, dar Marcel Pușcaș rămâne fidel clubului și contribuie la revenirea în primul eșalon după două sezoane.
Anul 1983 marchează un moment de cotitură în cariera lui Marcel Pușcaș. Transferul la Steaua București îi deschide porțile către cel mai de succes capitol al carierei sale de jucător. Sub conducerea antrenorilor Florin Halagian și Emerich Ienei, Pușcaș se integrează rapid în filosofia de joc a “roș-albaștrilor” și devine un element important al echipei.
Sezonul 1984-1985 rămâne ca apogeul carierei sale fotbalistice. Steaua reușește “dubla” – câștigarea campionatului și a Cupei României – iar Pușcaș contribuie decisiv cu două goluri în cele 21 de apariții din campionat. Este perioada în care mijlocașul orădean se află în cea mai bună formă a sa, evoluând alături de viitori mari ai fotbalului românesc și învățând de la unul dintre cei mai respectați antrenori din istoria noastră.
În același sezon, Marcel Pușcaș trăiește și experiența fotbalului european, jucând în ambele manșe ale eliminării cu AS Roma din turul întâi al Cupei Cupelor Europene, încheiate cu scorul agregat de 0-1 pentru italieni. Aceste experiențe internaționale îi lărgesc orizonturile fotbalistice și îi confirmă potențialul pentru marile competiții.
În 1985, Marcel Pușcaș ia decizia de a pleca de la Steaua pentru a se alătura echipei Rapid București. Această mutare, care părea să fie încă un pas firesc în evoluția carierei sale, avea să se transforme în punctul de inflexiune care îi va schimba radical viitorul.
Pe 19 septembrie 1985, într-un meci pe care puțini și-l mai amintesc pentru rezultat (Rapid câștiga cu 3-1 la Timișoara), s-a întâmplat tragedia care a marcat pentru totdeauna viața lui Marcel Pușcaș. La începutul reprizei a doua, într-o fază de joc obișnuită, tânărul debutant Marcel Sabou de la Politehnica Timișoara a comis o intrare extrem de dură asupra lui Pușcaș. Diagnosticul medical a fost devastator: dublă fractură deschisă și cominutivă de tibie și peroneu.
“Piciorul mi se ținea doar în piele”, avea să mărturisească mai târziu Pușcaș, descriind momentul teribil care i-a pus punct carierei de fotbalist profesionist. Urmează o perioadă de coșmar: zece zile la spital în Timișoara, sub sedare constantă din cauza durerilor cumplite, urmată de nouă luni în cârje și patru luni de internare.youtubegsp+1
Ceea ce face ca această poveste să fie și mai dureroasă este comportamentul lui Marcel Sabou după accidentare. Timp de zece zile, tânărul care provocase accidentarea venea zilnic la spital, stătea 20-30 de minute pe marginea patului și repeta obsesiv: “Iertați-mă, vă rog!“.
Regulamentul de atunci prevedea că un jucător care provoca o accidentare gravă nu putea reveni pe teren decât atunci când și victima sa revenea la joc. Din această cauză, Sabou avea nevoie de acordul scris al lui Pușcaș pentru a putea continua să joace fotbal. Într-un moment de generozitate și compasiune, Pușcaș i-a oferit acea hârtie, gândindu-se că tânărul este cu adevărat remușcat pentru ce făcuse. Însă, odată primit documentul, Sabou a dispărut complet din viața sa, fără să mai mulțumească vreodată.
Incapabil să mai practice fotbalul la nivel profesionist, Marcel Pușcaș a fost nevoit să își regândească complet viitorul. Absolvent al Institutului de Educație Fizică și Sport și al Facultății de Mecanică din cadrul Academiei Militare, el avea bazele necesare pentru o reconversie în domeniul tehnic.
În 1988, Pușcaș începe cariera de antrenor la CS Târgoviște, în Divizia B, unde activează în dublă ipostază de antrenor-jucător. Această experiență îi permite să își testeze abilitățile de lider și să înțeleagă fotbalul dintr-o perspectivă complet diferită.
Momentul de glorie al carierei sale de antrenor vine în 1992, când preia Rapid București. Sub conducerea sa, “giuleștenii” reușesc să se califice în cupele europene după 18 ani de absență. Această performanță demonstrează calitățile sale tactice și capacitatea de a motiva jucătorii, transformându-l într-unul dintre antrenorii promițători ai momentului.
Calificarea în Cupa UEFA aduce pentru Rapid și pentru Marcel Pușcaș o provocare uriașă: o dublă manșă cu celebra Internazionale Milano. În toamna lui 1993, “nerazzurri” aveau în componență vedete precum Walter Zenga, Giuseppe Bergomi, Igor Shalimov, Ruben Sosa, Salvatore Schillaci și, mai ales, olandezul Dennis Bergkamp.
Prima manșă de pe “San Siro” se încheie cu scorul de 3-1 pentru italieni, după un hat-trick al lui Bergkamp, dar Alexandru Andrași reușește să marcheze pentru Rapid. La returul de pe stadionul “23 August”, Inter se impune cu 2-0, eliminând echipa română din competiție.
Ceea ce urmează după această dublă manșă ilustrează perfect mentalitatea unor oameni din fotbalul românesc. George Copos, care pe atunci nu era încă finanțatorul oficial al Rapidului ci doar furnizor de fursecuri pentru protocol, îl interpelează pe Pușcaș în vestiar: “Păcat, puteam să ne calificăm!”. Antrenorul rămâne șocat de această reacție: “Dacă aveam un pistol, i-aș fi împușcat fără regret pe amândoi“, avea să mărturisească mai târziu, referindu-se la Copos și la liderul galeriei, Constantin Mincea.
Între 1996 și 1998, Marcel Pușcaș ocupă funcția de președinte al FC Steaua București, într-o perioadă extrem de dificilă pentru club. Când ajunge în această poziție, descoperă o situație financiară dezastruoasă: un deficit de 5 milioane de dolari. “Când mi-a arătat colonelul Pițurcă, contabilul clubului, datele financiare, am crezut că nu văd bine”, avea să povestească Pușcaș.
În ciuda problemelor financiare majore, perioada sa de conducere este una de succes sportiv. Steaua câștigă două titluri de campion, o Cupă și o Supercupă a României. Aceste performanțe sunt cu atât mai remarcabile cu cât bugetul echipei de fotbal era de doar 3 milioane de dolari pe an, iar jucători precum Cătălin Munteanu câștigau 5.000 de dolari anual.
Pușcaș încearcă să reformeze structura clubului și să promoveze ideea privatizării secției de fotbal. El realizează că sistemul departamental nu mai funcționa în noul context economic, iar dependența de bugetul statului devenise un handicap major pentru dezvoltarea fotbalului profesionist.
După experiența de la Steaua, Marcel Pușcaș se diversifică și își explorează diferite fațete ale personalității profesionale. Între 2002 și 2004, obține licența FIFA de agent de jucători și activează ca impresar. Această experiență îi oferă o perspectivă completă asupra industriei fotbalului, de la negocierile contractuale până la aspectele juridice ale transferurilor.
Marcel Pușcaș devine și o prezență constantă în media sportivă românească, colaborând cu diverse posturi de televiziune, radio și publicații sportive. Capacitatea sa de analiză și cunoștințele vaste despre fotbal îl transform într-un comentator respectat și căutat pentru opinii autorizate.
În 2014, Marcel Pușcaș decide să candideze pentru funcția de președinte al Federației Române de Fotbal. Deși renunță la candidatură chiar în cadrul Adunării Generale pentru a-l susține pe Răzvan Burleanu, acest episod demonstrează ambiția sa de a contribui la dezvoltarea fotbalului la nivel național.
După victoria lui Burleanu, Pușcaș este cooptat în echipa administrativă a FRF, unde activează până în 2017, când demisionează din Comisia Tehnică pe motiv că aceasta era “structurată pentru a putea fi manipulată”. Plecarea sa din federație este însoțită de critici dure la adresa modului în care se lua deciziile importante în fotbalul românesc.
În ultimii ani, Marcel Pușcaș a continuat să fie activ în fotbalul românesc. A colaborat cu Adrian Mititelu la FCU Craiova între 2018 și 2024, iar în 2024 a devenit președinte al echipei Ceahlăul Piatra Neamț. Pasiunea sa pentru fotbal rămâne vie și dorința de a contribui la dezvoltarea acestui sport nu s-a diminuat.
Marcel Pușcaș și-a lansat propria carte, “Fotbalul în cârje“, un volum de 300 de pagini cu dezvăluiri despre lumea fotbalului românesc. Titlul symbolic reflectă perfect parcursul său de viață: de la promisiunea unei cariere strălucite la reinventarea constantă pe “cârjele” unei accidentări devastatoare.
