Lucescu despre fotbal, învățătură și colegialitate – articol din revista Cutezătorii, Joi, 2 octombrie 1975, Anul IX (nr. 419), pagina 10:
După ce a debutat în 1961, la 16 ani, la Școala sportivă nr. 2, a fost transferat la «Rapid», unde nu a apucat să joace în prima reprezentativă a clubului, astfel că, potrivit regulamentului, a putut să treacă la «Dinamo». Aici se întâlnește cu celebrul Pârcalab, supranumit «Săgeata Carpaților», unul dintre cei mai buni jucători din Europa pe extrema dreaptă (actualmente, antrenor la «Gloria Buzău» din categoria B). Pentru a-și cuceri un loc în echipă, Lucescu a trebuit să-si propună egalarea lui Pârcălab! A făcut sute de ore de antrenament, învățând să «joace» mingea și să șuteze la fel de bine cu ambele picioare (înainte juca mai mult cu piciorul drept). Astfel a reușit să debuteze în echipă alături de Pârcălab, dar pe extrema stângă. Pe acest post va fi chemat în 1967 și în echipa națională (după un intermezzo de doi ani, în care a evoluat în divizia B, la «Sportul studențesc»). A debutat ca internațional în meciul cu Elveția și a avut «norocul» ca, jucând alături de Pârcălab, toate cele patru goluri să pornească din pasele lui. De atunci și-a asigurat aproape fără întrerupere locul în echipa națională.
Ce crede despre fotbalul modern?
E limpede, fotbalul moden este reprezentat de jucători în măsură să dea rezultate pe aproape orice post al echipei, stăpâni pe o gamă largă de procedee tehnice subtile, capabili în orice fracțiune de secundă să-și îndeplinească sarcina, dar având asupra jocului și o viziune de ansamblu. Unsprezece jucători de acest fel, în rândul cărora să existe unul sau două talente excepționale, animați de o concepție de joc îndrăzneață și de o disciplină de fier, conduși de un antrenor cu o gândire ștințifică profundă, pot să formeze o echipă mare, comparabilă cu formațiile pe care le-au prezentat la ultimele campionate mondiale Brazilia, R.F Germania, Olanda. A fi sportiv de performanță înseamnă o viață sportivă exemplară, cu sacrificarea multor distracții, fără nopți pierdute (ora de culcare: maximum 22,30), fără tutun, fără alcool, fără timp pierdut. O asemenea viată, alături de pasiunea constantă pentru sport, poate asigura longevitatea performanțelor unui sportiv. Acesta este «secretul» lui Lucescu, care, după fiecare vacantă, revine cu aceeasi pasiune și dăruire pe stadion.
Da despre sport și formația intelectuală?
Mircea Lucescu, absolvent al Facultății de drept, ne marturisește: «Sportul m-a ajutat mult în ani de studiu. După antrenament, asimilam mult mai bine cunoștințele decât unii dintre colegii mei, care «toceau» tot timpul în cameră. La rândul lui, studiul m-a ajutat să abordez în mod ștințific jocul de fotbal, antrenamentele, viața sportivă, să-mi câștig printre ceilalți membri ai echipei mele de club și ai naționalei buni colegi și prieteni». Jucătorul «de națională» și spiritul de echipă: «Colegialitatea, spiritul de echipă reprezintă o altă coordonată a constituirii marilor echipe. Fără jucători care să-și urmărească cu simpatie reciprocă rezultatele, care să se bucure de succesele colegilor, care să contribuie la aceste succese, poți să dispui de unsprezece jucători excepționali, dar să nu ai o echipă mare! În schimb, în climatul sănătos al unei echipe mari, pot să se afirme necontenit noi și noi jucători de talent».
Zâmbind, Mircea Lucescu mi-a dezvăluit apoi câteva amănunte privind comportamentul unor colegi în pauza dintre reprizele unei întâlniri, «barometru» al structurii lor psihice. Dumitrache, de pildă, pare de un calm imperturbabil; are în permanență cu el o carte și citește în tot cursul pauzei! Dinu, în schimb, își descarcă nervii asupra echipamentului: în fiecare clipă i se pare că alt detaliu al ghetelor, al chilotului, al tricoului nu e cum trebuie. Răducanu se teme că va confunda partida oficială cu un joc de antrenament și se va preta la unul dintre obișnuitele lui giumbușlucuri. De aceea, îi spune mereu câte unui coleg: «Dă-mi doi pumni, să fiu… nervos!» Mă despart de Mircea Lucescu, îndreptându-ne spre redacție, el spre terenul… de tenis. Îl duce de mină pe Lucescu-junior, un băiat de șase ani. Seniorul o face pe supăratul: «Eu vreau să-l fac tenisman, dar el tot spre fotbal trage!»
Haralambie Lerea
Aici, un documentar realizat de ucrainieni despre Mircea Lucescu!
