Liga I: Steaua, adio titlu!

0
384

A doua etapă a returului din Liga I a confirmat, chiar şi pentru sceptici, că Steaua nu mai are şanse la titlu. Înfrângerea de la Braşov a îndepărat echipa roş-albastră nu doar de lider, avansul lui Dinamo fiind acum de 9 puncte, ci chiar de locurile de cupă europeană.

În schimb, prin victoriile obţinute, CFR Cluj şi Timişoara se apropie de Dinamo, care, cu noroc şi cu ajutorul arbitrajelor, a luat un punct la Mediaş. Pierdere de viteză pentru Urziceniul lui Dan Petrescu, ialomiţenii aflându-se la a doua remiză albă din retur.

Surprizele plăcute sunt Rapidul şi Vasluiul. Dacă moldovenii au învins Iaşiul după egalul din Ghencea, giuleştenii se află la al doilea succes la rând şi, dacă vor continua în acelaşi ritm, sunt îndreptăţiţi să spere măcar la locul 2, dacă nu chiar la titlu. Şi asta în condiţiile în care vișiniilor li se cânta prohodul în pauza competiţională.

Mai multe nu ar mai fi de spus. Le ştiţi cu toţii. A reînceput campionatul, a reînceput bălăcăreala. În public şi în prime-time eventual. Altfel, unde ar fi hazul?

Video din Liga I puteţi vedea AICI.

Rezultate Liga I, etapa a 19-a

FC Vaslui – Poli Iaşi 2-0
Rapid – Farul 1-0
Gaz Metan – Dinamo 1-1
CS Otopeni – Oţelul 0-1
Gloria Buzău – CFR 0-1
U Craiova – Gloria Bistriţa 0-0
FC Braşov – Steaua 1-0
FC Argeş – Unirea U. 0-0
Pandurii – FC Timişoara 0-1

Clasament:
1. Dinamo 39p.
2. Unirea 36p.
3. Timişoara 35p.
4. CFR 35p.
5. Rapid 34p.
——————
15. Poli Işi 19p.
16. Gaz Metan 16p.
17. CS Otopeni 9p.
18. Gloria Buzău 3p.

Sursa foto: stelisti.ro

Articolul precedentVanatoarea de talente : Neymar da Silva, ‘noul’ Robinho
Articolul următorEurogoluri BDF: Ibrahimovic, Eduardo si una, doua surprize

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here