Liga Campionilor: Timişoara, prima echipă românească în grupele Europa League (+Rezumate VIDEO)

2
215

Mi-am permis să împrumut titlul dat de GSP după egalul Timişoarei de la Stuttgart. Poate că ar fi bine să mai învăţăm să vedem partea plină a paharului, nu doar pe cea goală. E adevărat, bănăţenii nu au dat vreun moment impresia că ar putea produce o altă surpriză, aşa cum au făcut cu Sahtior, şi nici nu au avut o idee clară de joc, dar totuşi au mai pus un punct la coeficientul României. Şi ăprobabil vor mai pune câteva în grupele din Europa League. Aşteptăm totuşi şi o victorie a echipei lui Sabău în Europa, după trei egaluri şi o înfrângere.

Fiorentina lui Mutu a avut ceva emoţii în faţa lui Sporting. După 2-2 la Lisabona, italienii porneau ca favoriţi, dar golul lui Moutinho a cam schimbat raportul de forţe. Jovetic a egalat însă pentru trupa lui Prandelli, care se califică astfel pentru al doilea an consecutiv în grupele Ligii Campionilor.

Surpriza serii a venit din Cipru. Învinşi de FC Copenhaga în tur cu 1-0, cei de la APOEL au întors rezultatul pe teren propriu, scor 3-1, şi speră să se descurce măcar la fel de bine ca Anorthosis anul trecut în faţa granzilor Europei.

Arsenal şi Olympiakos au îndeplinit simple formalităţi în faţa lui Celtic, respectiv Sheriff Tiraspol şi au completat astfel tabloul echipelor calificate. În urma încheierii playoff-ului, s-au definitivat şi urnele valorice pentru tragerea la sorţi a grupelor, care va avea loc astăzi. Ele arată aşa:

Urna 1: Barcelona, Liverpool, Chelsea, Manchester United, AC Milan, Arsenal, Sevilla, Bayern Munchen

Urna 2: Lyon, Inter, Real Madrid, TSKA Moscova, FC Porto, AZ Alkmaar, Juventus, Glasgow Rangers

Urna 3: Olympiakos, Marseille, Dinamo Kiev, VfB Stuttgart, Fiorentina, Atletico Madrid, Bordeaux, Besiktas

Urna 4: VfL Wolfsburg, Standard Liege, Maccabi Haifa, FC Zurich, Rubin Kazan, UNIREA URZICENI, Apoel Nicosia, Debrecen.

Ce aţi spune de o grupă Chelsea, Real, Fiorentina, Wolfsburg? În orice caz, îi urăm reprezentantei noastre, Unirea Urziceni, o tragere cu noroc.

Rezultate playoff Liga Campionilor, 26 august (TOATE REZUMATELE AICI)

Olympiakos – Sheriff Tiraspol 1-0, în tur 2-0
APOEL – FC Copenhaga 3-1, în tur 0-1
Arsenal – Celtic 3-1, în tur 2-0
Stuttgart – Timişoara 0-0, în tur 2-0
Fiorentina – Sporting 1-1, în tur 2-2

FOTO: gsp.ro

Articolul precedentOoops! Au comis-o şi englezii
Articolul următorCând fotbalul devine artă: Cele mai bune momente din Liga Campionilor 2008/2009

2 COMENTARII

  1. mie mi-ar conveni acea grupa cu chelsea real fiorentina si wolfsburg !!sa vedem ce ace timisoara in EL si urziceni in CLle doresc succes

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here