Liga Campionilor – Semifinale: Manchester United – Arsenal: Război în premieră în Europa

0
220


Greu de crezut, însă Manchester United și Arsenal se întâlnesc pentru prima oară într-o competiție europeană și asta în ciuda hegemoniei engleze care s-a lăsat peste fotbalul european. Sună ciudat din moment ce ambele echipe s-au obișnuit ca în ultimele sezoane să facă prezența regulat până spre fazele finale ale Ligii Campionilor, iar în insula britanică se tot duelează de vreo 115 ani încoace.

Se întâlnesc două filozofii, doi antrenori-legende, cei mai longevivi antrenori din fotbalul mondial ( Ferguson și Wenger s-au înfruntat de 37 de ori până acum în Premier League ), iar meciul din această seară nu poate fi altceva ( sperăm ) decât antiteza celor întâmplate aseară pe Camp Nou. United și Arsenal nu sunt echipe care să refuze jocul și ținând cont că prima echipă nu a mai pierdut în Liga Campionilor din 2007 atunci când a fost eliminată în semifinale de către AC Milan, iar cea de-a doua nu a mai pierdut în Premier League din 20 noiembrie 2008, acest meci nu poate fi altceva decât o pledoarie pentru fotbalul ofensiv pe care cei doi antrenori îl propagă de zeci de ani de zile cu echipele lor.

Dacă ne pare rău pentru ceva este faptul că rusul Arshavin nu poate juca pentru Arsenal în Liga Campionilor, mai ales că Arsenal îl are și pe olandezul Van Persie accidentat. United nu îl are absent decât pe Gary Neville. Nu cred Ferguson își face mari probleme din cauza asta.

Pronostic BDF pentru această semifinală: 1 ( 65% – 35 % ).
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=1xLP4fs9EGk&hl=es&fs=1&rel=0&color1=0x234900&color2=0x4e9e00&border=1]

Articolul precedentAnaliză Barcelona – Chelsea 0-0: Anti-fotbalul este și el un stil de fotbal
Articolul următorDe ce l-a pus Federația antrenor pe Răzvan?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here