Mult așteptatul derby al României, Dinamo – Steaua, meci care odinioară oferea un suspans enorm din primul până în ultimul minut, s-a transformat într-un monolog cenușiu pentru spectacolul fotbalistic. Despre acest Dinamo – Steaua 1-2 de ieri putem vorbi dintr-o unică perspectivă, cea a roș-albaștrilor, întrucât ei au făcut totul, de la goluri, ratări și execuții de generic, până la lufturi demne de jucători amatori, așa cum sunt câțiva din lotul Stelei. În afară de cel mai slab jucător din istoria fotbalului, Stefan Nikolic, la Steaua am mai văzut ieri și alți jucători care, deși par profesioniști, dispun de o relaxare soră cu nesimțirea, iar Reghecampf ar trebui să vadă aceste lucruri. Printre aceștia îi putem include pe acel italian cu față de individ care livrează pizza, Federico Piovaccari, pe motorul înfipt într-un cap de pod, Adi Popa sau pe marea speranță a fotbalului, Nicolae Stanciu. Probabil că ultimul are nevoie de timp până la explozie, însă în momentul în care dai pe lângă minge e clar că ceva îți lipsește din mansardă sau tehnică.
Chiar dacă a câștigat, Reghecampf ar trebui să fie mai mult decât îngrijorat în ceea ce privește relaxarea abundentă din lotul său. Aceasta a început cu Tbilisi și a continuat aseară prin niște ratări care, dacă nu sunt reglate, pot face niște polonezi fericiți. Ok, aseară ai jucat cu nimeni, însă într-un meci împotriva unei echipe de fotbal, ocaziile se pot răzbuna dureros.
În ceea ce-i privește pe cei de la Dinamo, jos pălăria pentru două lucruri: coregrafia din tribune și sclipirea lui Rotariu. În rest, praf și pulbere. Pentru ei, acest 1-2 este ca 5 victorii, având în vedere faptul că scorul corect era un 1-13.
Să vedem ce au făcut și ceilalți muritori de rând:
FC Brașov – FC Botoșani 1-2
Imediat după ce Ioan Neculaie a intrat ”în gura” DNA, la Brașov au început să se petreacă lucruri trăznite, altfel nu se explică această metamorfoză a frumoasei echipe din sezonul trecut, ajunsă acum cârpa tuturor. În această etapă a fost rândul semi-amatorilor de la Botoșani să se distreze cu trupa ardeleană.
Concordia – Corona 1-0
Nici că se putea un debut mai bun pentru cea mai slabă echipă din sezonul trecut al Ligii 1, Concordia Chiajna. Trupa lui Chirilă a întâlnit chiar omoloaga ei din acest sezon, echipa aflată în budă după trei runde, Corona Brașov. După un meci pe care nici camerele de filmat nu aveau chef să-l urmărească, concordienii s-au impus cu 1-0 și își îndeplinesc obiectivul de nu încheia cu zero puncte acest sezon.
Săgeata – ACS Poli 1-2
Așa cum Barcelona înseamnă Messi sau Tottenham, Bale, așa începe să devină și ACS Poli Timișoara o echipă pe nume Szabolcs Szekely. Vârful de 28 de ani al bănățenilor marchează etapă de etapă pentru trupa lui Velcea, ajungând acum la șase goluri după patru runde. Golul său din această rundă este cu atât mai valoros cu cât a oprit avântul nemeritat al celor de la Săgeata, o echipă care consumă oxigenul de pomană în campionat.
CFR Cluj – Viitorul 2-1
Ultimul meci al ”Strâmbului” pe banca lui Arpi & Muri a fost un adevărat spectacol umoristic. Văzând că CFR-ul este în groapă, Cosmin Vâtcă, un fotbalist pe care nici gugălul nu-l va reține după retragere, s-a gândit să le dea o mână de ajutor ardelenilor și le-a făcut cadou un penalty și o eliminare. Clujenii nu au marcat de la punctu cu var, însă au făcut-o ulterior pe fondul omului în plus. În continuare este interesant cum un jucător ca Vâtcă, expirat din toate punctele de vedere, de la intelect la talent, este titular în echipa Regelului.
Oțelul – Petrolul 1-2
Pe o căldură moldovenească, Petrolul mergea la Galați să confirme meciul impecabil din Olanda. Începutul avea să-i întristeze amarnic, Sergiu Costin învingându-l pe Pecanha cu un șut de Roberto Carlos. Din fericire pentru Contra, Geraldo a egalat la faza imediat următoare, iar scenariul meciului Pandurii – Oțelul prinde contur. El s-a concretizat pe final, atunci când Hamza a marcat simplu pentru 1-2.
Astra – U Cluj 3-1
O altă participantă în play-off-ul Europa League, Astra Giurgiu, a avut șansa de a juca din nou în campionat cu o echipă de mâna a treia. Din păcate pentru ei, clujenii lui Ganea nu mai pot, sunt limitați, iar dacă vor continua așa, nici TAS-ul TAS-ului nu-i mai salvează. Dacă Poli îl are pe Szekely, Astra îl are pe Budescu, jucător care a ajuns și el la șase reușite.
Ceahlăul – Pandurii 1-0
Din cele trei uefantastice, Pandurii lui Pustai au fost cei mai obosiți sau, dacă privim adversarul, ghinioniști. Aceștia au dat de una dintre cele mai bune echipe din campionat (atunci când vrea să joace pe bune) Ceahlăul lui Miriuță, iar deznodământul a fost unul cârncen.
Dinamo – Steaua 1-2
Cine vede scorul zice că pe Arena Națională s-a jucat intens, cu balanța înclinând când într-o parte, când în cealaltă. Cam astfel de gândiri aviară a avut marele cercetat penal Cristi Borcea, cel care, din cauza căldurii excesive a zis că Steaua a fost norocoasă. Din nefericire pentru diagnosticul său psihic, Steaua nu a fost norocoasă, ci ghinionistă, însă un ghinion făcut de proprii jucător, cei care au jucat ca la nuntă. De la amatorul Nikolic, tristul Adi Popa, ”scula” Tănase și până la eroul Latovlevici, steliștii au ratat ocazie după ocazie. Pentru a afla cât de ”norocoasă” a fost Steaua, Borcea ar trebui înștiințat că scorul corect era unul de la 1-10 în sus.
Gaz Metan – FC Vaslui 1-1
În sfârșit, după trei etape în care și-a bătut joc de fotbal, iar fotbalul de ei, cei de la Gaz Metan Mediaș sparg gheața în Liga 1 și iau primul punct. Dacă ar fi să vorbim corect, gaziștii pierd două puncte, întrucât ei au fost egalați azi în minutul 94, după un meci pe care l-au controlat în bună măsură. Vasluiul a părut că s-a întors în era Ilie Stan, jucând penibil la Mediaș.
Clasamentul după patru runde are un lider surprinzător, dar meritat!
# | Team | MP | W | D | L | F | A | G | P |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | FCV Farul Cons… | 30 | 19 | 7 | 4 | 54 | 28 | +26 | 64 |
2 | CFR Cluj | 30 | 20 | 3 | 7 | 54 | 28 | +26 | 63 |
3 | FCSB | 30 | 17 | 6 | 7 | 51 | 35 | +16 | 57 |
4 | Universitatea … | 30 | 16 | 6 | 8 | 37 | 27 | +10 | 54 |
5 | Rapid | 30 | 15 | 7 | 8 | 40 | 26 | +14 | 52 |
6 | Sepsi | 30 | 11 | 9 | 10 | 47 | 30 | +17 | 42 |
7 | U Craiova 1948 | 30 | 11 | 7 | 12 | 34 | 33 | +1 | 40 |
8 | Petrolul 52 | 30 | 11 | 3 | 16 | 28 | 44 | -16 | 36 |
9 | Universitatea Cluj | 30 | 8 | 10 | 12 | 25 | 37 | -12 | 34 |
10 | Voluntari | 30 | 8 | 10 | 12 | 28 | 32 | -4 | 34 |
11 | Botoșani | 30 | 7 | 11 | 12 | 29 | 44 | -15 | 32 |
12 | Chindia Târgovişte | 30 | 7 | 11 | 12 | 32 | 42 | -10 | 32 |
13 | Hermannstadt | 30 | 11 | 8 | 11 | 30 | 29 | +1 | 32 |
14 | Argeș | 30 | 6 | 9 | 15 | 21 | 41 | -20 | 27 |
15 | UTA Arad | 30 | 6 | 9 | 15 | 29 | 41 | -12 | 27 |
16 | Mioveni | 30 | 4 | 10 | 16 | 23 | 45 | -22 | 22 |