În primul rând, trebuie să spunem clar și răspicat faptul că titlul de mai sus nu este o bătaie de joc, ci pura, crunta și nemiloasa realitate a fotbalului românesc din aceste zile. Astfel, nu Astra, nu Petrolul, nu Vaslui, nu Dinamo (!!!), ci FC Botoșani este echipa a doua a țării … dacă ne uităm peste clasamentul din Liga 1 a ultimelor 5 runde. Cu 12 puncte obținute din 15 posibile, echipa lui Leo Grozavu se află la doar un punct în spatele liderului Steaua. Cele două echipe se întâlnesc în această rundă pentru a rezolva dilema: Care este echipa momentului ? Dacă ne amintim bine, în tur lucrurile au stat aproximativ la fel. Atunci, Botoșaniul primea vizita Stelei din calitate de echipă nou-promovată care nu pierduse niciun meci în Liga 1. Echipa lui Reghecampf s-a impus atunci cu 2-1 și deschidea o serie neagră a moldovenilor, care au intrat pe o pantă descendentă și păreau condamnați la roua dimineților. Ei bine, în acest mini-retur echipa din Moldova este din nou vie, și încearcă din nou să opună rezistență celei mai bune echipe din România. Dacă va reuși sau nu, este foarte ușor de spus. Tot ceea ce putem spera acum este ca Leo să-și pregătească echipa așa cum Ionuț nu a reușit cu Chiajna.
Alt meci interesant al rundei a 25-a se joacă la Ploiești, acolo unde Regele X-ului, Răzvan Lucescu, primește vizita Regelui 5-ului, Flavius Stoican. Dacă înving, gazdele cam trag linie peste poziția a treia a clasamentului. În schimb, dacă Dinamo se impune, puiul de Luce cam intră într-o lumină foarte proastă în ochii fanilor Petrolului. Cealaltă echipă din partea superioară a clasamentului, Astra Giurgiu, joacă un meci foarte greu în patria lui Pinalti. Aici, Petrolul lui Guriță a făcut 0-0, așa că nici nea Florin nu are mari șanse, deși prietenia locală…
Iată toate năzdrăvăniile etapei:
28 Martie 2014, 19:00: Oțelul – Concordia, oare câți vor intra pe teren?
Conform presei autohtone de ”sport”, mai mulți jucători de la Oțelul, printre care și sculele Astafei și Sârghi, și-au depus memorii în zilele trecute. După cum se știe, Oțelul se vinde, însă nu se cumpără, așa că banii sunt pe Dunăre. Tot pe Dunăre își va arunca Șumudică jucătorii dacă nu vor fi în stare să profite de starea gazdelor.
28 Martie 2014, 19:00: Corona – Săgeata, meciul echipelor orfane!
Dacă s-ar face un top mondial cu echipele care au cei mai puțini fani, Corona și Săgeata ar ocupa fără discuție primele două locuri sau vor fi la egalitate pe primul. În mod incredibil, aceste echipe încă sunt televizate în țara noastră. Dar hei, vorbim de România, țara în care nimicurile la TV sunt prezente în 99% din emisiuni, așa că să nu ne mai mire dacă cineva dă milioane de euro pe niște drepturi ale Ligii 1 cu echipe de 1 lei jumate.
29 Martie 2014, 19:00: Viitorul – ACS Poli, șansa Regelui!
Acum ori niciodată, cu Dan Alexa pe banca timișorenilor, e timpul ca Hagi & compania să forțeze un pic ieșirea din zona rece. În caz contrar, dacă Viitorul nu bate nici acum, e clar că echipa asta nu mai poate învinge pe nimeni, bineînțeles dacă vorbim de meciurile omenieless.
29 Martie 2014, 21:30: Pandurii – CFR Cluj, înghesuiți-vă pe ”1” solist!
Incredibil, dar adevărat, echipa care lua Campionatul, Cupa, Supercupa și saci de milioane din Champions League, este acum în prag de faliment. Jucătorii neplătiți de luni întregi, rezultate catastrofale, poziție în clasament cu vânt de retrogradare, iată ce a ajuns CFR-ul lui Arpi & Muri. Lăsând ura și toate cele negative, e trist ce se întâmplă și sperăm ca echipa asta să nu moară. Nu de alta, însă nu vrem ca în locul ei să ne trezim cu vreun Berceni, Clinceni sau altă Brează. Între timp, echipa merge la Târgu Jiu pentru a lupta cu killer-ul lui Dinamo, Pandurii, iar rezultatul pare deja stabilit.
30 Martie 2014, 18:30: Ceahlăul – Astra, meciul unei întâlniri de trist augur!
Meciul de sub Pietricica ne oferă prilejul de a asista cu vomă la întâlnirea dintre doi oameni negri ai fotbalului românesc, Gheorghe Pinalti și Florin Marin. Probabil că acest cuplu are aranjate în Liga 1 mai multe meciuri decât are Astra Giurgiu jucate. Este cea de-a patra venire a lui Marin la Piatra Neamț, însă de această dată vine ca adversar. În celelalte trei anterioare a venit să fie numit antrenor. Acum, Astra are nevoie de puncte, Ceahlăul e salvată, însă nu mai suntem siguri că Pinalti mai riscă..sau ?
30 Martie 2014, 21:00: Petrolul – Dinamo, meciul răniților și morților!
Dezamăgirile crunte din semifinalele Cupei României Bănățeana la Fotbal se întâlnesc într-un meci de lins răni. Gazda, Răzvănel, încearcă să le arate fanilor ploieșteni că titlul de Zeu al egalurilor e o aberație, în timp ce Low Cost-ul lui Stoican, devenit între timp un Second-Hand, vrea să demonstreze că titlul de ”HI5” primit joi e un accident.
31 Martie 2014, 18:30: U Cluj – Gaz Metan, se ajută ardelenii între ei ?
Clujenii lui Teja au învins la CFR, însă salvarea de la matineu este foarte departe. Pentru a fi ceva mai siguri, ei au nevoie de un succes cu frații de regiune de la Mediaș. Acești frați sunt ca și salvați, așa că de ce să nu ofere un ajutor ? Ce zici, Cristi Dulca, mândria sau iubirea?
31 Martie 2014, 19:00: FC Vaslui – FC Brașov, un meci cu miză dublă!
Echipa lui Ciobotariu a pierdut surprinzător cu FC Botoșani, iar toată lumea vedea încheiată lupta pentru locul 4, ultimul care duce în Europa. Ei bine, eșecul lui Dinamo cu Pandurii, precum și succesul moldovenilor la Timișoara i-a readus în cărți pe vasluieni, care au nevoie neapărat de un succes cu Brașov. Ușor nu va fi deloc, întrucât ”tâmpenii” au de tras la sânge pentru fiecare punct, ei fiind acum în budă.
31 Martie 2014, 21:00: Steaua – FC Botoșani, eternul derby al Ligi I din acest sezon!
Cele mai bune echipe ale României din ultimele 5 etape se întâlnesc în Ghencea pentru a stabili cine e șeful de formă în Liga 1. În mod logic, Steaua ar trebui să se impună la scor, însă cu ceva luptă din partea lui Leo de la Botoșani, meciul ar putea căpăta aspecte interesante.
Clasamentul înainte de runda 25:
[soccer-info id=’29’ type=’table’ highlight=’1776||Steaua Bucureşti’ width=’640′ /]
la botosani sunt prea multe absente sa poata face un meci bun cu steaua