Marius Lăcătuș – scrisoare

În primul rând, mulțumesc Marius Lăcătuș. Pentru faptul că, opus caracterului dumneavoastră ca jucător, ați știut să vă comportați ca antrenor, ați respectat suporterii, ați înghițit criticile chiar și atunci când nu le meritați, ați fost perseverent în acest vis de a antrena Steaua, echipa pe care ați iubit-o și pe care probabil că o veți iubi pentru totdeauna.

Știu că vă este greu să ieșiți în față să explicați de ce: echipa este vraiște din atac până în apărare, că în Ghencea se joacă un fotbal care i-ar produceri amețeli săptămânale până și celui mai inocent puști, că unii abia așteaptă ca fundașul X să se împiedice de primul fir de iarbă sau mijlocașul Y să dea un luft pentru a fluiera, că alții vă aruncă în față scorurile de maidan cu care se obișnuiseră pe vremea în care în fotbalul românesc contau doar Steaua și Dinamo, că… Oricum, stați liniștit. Nu dumneavoastră ați omorât fotbalul, ci altcineva.

Știți, și probabil că înghițiți zilnic în sec gândindu-vă la asta, că ați fost pus antrenor la Steaua nu pentru calitățile extraordinare pe care le dețineți prestând în această meserie ci pentru imaginea utilă calmării tribunelor. Ați fost conștient că literele acelea mici de la sfârșitul contractului nu vorbesc de sentimente, de performanțe, de oameni care suferă, de titluri sau de istorii senzaționale. Acelea sunt literele pe care nimeni nu le citește sau nimeni nu vrea să le citească. Sunt cuiele ce vor fi bătute la momentul potrivit în coșciugul acelui contract.

Să nu fiți trist domnule Marius Lăcătuș. Moartea sportivă a dumneavoastră nu va însemna sfârșitul dramei ce se petrece la Steaua acum iar în demisia dumneavoastră nu va fi suficient sânge pentru a potoli setea steliștilor. Problema acestei Stele, de ani de zile, nu a fost niciodată antrenorul. Problema au fost mereu stăpânii ( dacă din punct de vedere moral îi putem numi așa ). Nu dumneavoastră sunteți cancerul ce trebuie extirpat. Iar dacă adevărata durere a fost anesteziată puțin cu niște gratii, asta nu înseamnă că infecția a fost stopată.

Știți, din inerție, antrenorii sunt mereu primii vinovați. Pentru că sunt niște simplii angajați. Oameni care vin, iau banii și pleacă. Nu contează dacă lucrează sau nu, dacă echipele lor joaca sau nu joacă fotbal, dacă cedează sau nu presiunii, dacă promovează sau nu tinerii. Nu contează. Antrenorii sunt doar în trecere.

Va veni ziua când veți putea spune adevărul. Tot adevărul. Și atunci sper să le spuneți tuturor de o asemenea manieră încât să și înțeleagă că dumneavoastră nu sunteți un antrenor din tipul acelora care vin, iau banii și pleacă. Că nici măcar nu vă interesează ce spun literele alea mici de la sfârșitul contractului. Să spuneți tot.