La mulți ani, FC Rapid București!

0
381

Un scurt istoric al echipei FC Rapid București – dintr-un articol apărut în Revista Flacăra în anul 1983 – după ce giuleștenii reveneau pe prima scenă a fotbalului românesc!

Revista Flacăra (Anul XXXII, Nr. 22 (1460), 3 iunie 1983)

Echipa, care a purtat de-a lungul anilor diferite denumiri, C.F.R. între 1923-1936 și 1946-1949, Rapid între 1936-1946 și din 1958, Locomotiva între 1949-1958, s-a înființat la 25 iunie 1923 când, într-o sală a școlii primare din cartierul Grivița, un grup de lucrători ceferiști, Teofil Copaci, Dumitru Constantinescu, Grigore Grigoriu (cel dintâi căpitan al formației, strungar), Geza Ginzer ș.a., au fondat “gruparea C.F.R.”. Se pare că primul meci, desfășurat pe terenul de la „Federație” (cam unde se găsește azi Stadionul Tineretului), a fost cel cu Unirea Timișoara, câștigat de oaspeți cu 8-4 (28 octombrie 1923).

Învingând greutățile începutului de drum (la un moment dat, echipa a fost exclusă din campionat din lipsă de echipament!), rapidiștii și-au consolidat formația, devenind (alături de Ripensia, I.C.O., Venus, Unirea Tricolor, etc.) una din “marile puteri” ale fotbalului nostru din perioada dinaintea celui de-al doilea război mondial. Între 1935 și 1942, purtătorii culorilor vișinii (în cartea „Glasul roților de tren”, loan Chirilă povestește cu umor cum au ajuns rapidiștii la această culoare: “Pentru că așa a vrut croitoreasa. Toate tricourile le-a cusut, cu mâna ei, nevasta lui Geza (n.n. Geza Ginzer, unul din membri fondatori). Și cum tot ea, săraca, avea să le și spele, i-a rugat pe băieți să nu vină cu alb pentru că albul adună, mai ales în Triaj, funingine pe frânghie. Întâmplarea a făcut să găsim o pânză vișinie”) au câștigat de 7 ori Cupa României:

  • 1935: 6-5 (2-1, 5-5) în finală cu Ripensia Timișoara;
  • 1937: 5-1 (1-1) tot cu Ripensia;
  • 1938: 3-2 (2-0) cu C.A.M. Timișoara;
  • 1939: 2-0 (1-0) cu Sportul Studențesc;

În anii aceia, marcați de o victorie internațională de răsunet, 4-0 cu Ujpest, formația celebrului Zsengeller, precum și în 1940, de eliminarea Hungariei și a lui Grajdanski în Cupa Europei Centrale a cărei finală, cu Ferencvaros, Rapid nu va mai apuca s-o dispute din cauza rázboiului), giuleștenii au avut prima lor echipa “de aur”: Sadovsky – Slivăț, Lengheriu – Vintilă, Rășinaru, Costea – Sipoș, Auer, Baratky, Gavrilescu, Bogdan:

  • 1940: 2-1 (0-0) cu Venus în a patra finală, după 2-2 (2-1, 2-2), 4-4 (2-1, 3-3) și 2-2 (0-0, 1-1), fapt unic în istoria fotbalului nostru;
  • 1941: 4-3 (1-1) cu Unirea Tricolor;
  • 1942: 7-1 (1-0) cu Universitatea Cluj-Sibiu

Mai târziu, după război, Rapid își va mai adjudeca două trofee, în 1972 (2-0 în finala cu Jiul Petroșani) și 1975 (2-1, după prelungiri, cu Universitatea Craiova). În ultima partidă, vișinii au aliniat următoarea garnitură: Ioniță – Pop, Grigoraș, Florin Marin, Niță, Angelescu (Savu), Marin Stelian, Petcu, Iordan, Neagu, Manea.

44 de ani

Echipa Rapidului în 1967, campioana României / Sportul Popular (Anul XXIII, Nr. 5304 – Marți, 13 iunie 1967 – Prima pagină)

Atât au așteptat răbdătorii suporteri ai Realului Giulești până când, în 1967, Rapid a izbutit să câștige campionatul, printr-un 0-0 “istoric” realizat la 11 iunie, la Ploiești, terminând cu două puncte înaintea lui Dinamo:

A fost, vă mai amintiți?, bucurie mare și mulți admiratori ai Rapidului au parcurs pe jos cei 60 de kilometri de la Ploiești (aducând istoria la zi sî notăm că, recent, după ce, învingând la Târgu Jiu, Giuleștina și-a câștigat dreptul de a reveni în A, alți câtiva zeci de suporteri s-au întors pe jos din orașul Coloanei infinitului!). Valentin Stănescu și Victor Stănculescu au folosit în acea ediție de campionat formația (rareori schimbată) Răducanu (Andrei) – Lupescu, Motroc, Dan, Greavu, Dinu, Georgescu, Năsturescu, Dumitru II, Ionescu, Codreanu. Fără cursele “de accelerat” ale lui Sipoș, fără “bombele” lui Baratky, fără driblingurile “imposibile” ale lui Bogdan, fără finețea lui Filoti, fără șuturile ca din tun ale lui Bazil Marian, fără… fără… Rapid a câștigat în sfârșit, campionatul. Cum a fost cu putință? Să-i dăm din nou cuvântul lui Ioan Chirilă:

“În ultimii ani, Rapid a fost una din puținele echipe care au emis idei. În primul rând, feroviarii au respins schema rigidă a lui 4-2-4. Rapid joacă de trei ani 4-4-2, prin grația lui Năsturescu și Codreanu care au admis să cânte din auf. pentru ca tenorii Dumitru și Ionescu să primească toate luminile reflectoarelor. În fond, Rapidul ultimilor ani e, în primul rând, actul de generozitate al extremelor sale.”

Poate că lucrurile n-au fost chiar atât de simple. Cert e că victoria din 1967, așteptată de o viață de om, a transformat Rapidul (dacă mai era nevoie) într-o legendă a neasemuit de frumoasă a fotbalului românesc.

La mulți ani Rapidului, cea mai iubită (alături de Universitatea Craiova) echipă din fotbalul românesc!

Revista Flacăra (Anul XXXII, Nr. 22 (1460), 3 iunie 1983)

Articolul precedentBrazilia, favorita Mondialului din Qatar
Articolul următorRipensia – AC Milan 3-0 (Cupa Mitropa, 26 iunie 1938)
"Some people think football is a matter of life and death. I assure you, it's much more serious than that." Bill Shankly

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here