Iugoslavia – România 1-2, primul meci din istoria echipei naționale a României – 8 iunie 1922

Primul meci din istoria echipei naționale a României:
o victorie istorică la nunta regală de la Belgrad

Pe 8 iunie 1922, pe stadionul “SK Jugoslavija” din Belgrad, România debuta în fotbalul internațional cu o victorie memorabilă, 2-1 împotriva Iugoslaviei, într-un context diplomatic excepțional – căsătoria Principesei Maria a României cu Regele Alexandru I al Iugoslaviei. Meciul, disputat în fața a 5.000 de spectatori, dintre care trei monarhi europeni, a marcat nu doar începutul istoriei fotbalistice internaționale a României, ci și un moment simbolic al consolidării României Mari pe scena europeană. Echipa noastră, alcătuită în majoritate din jucători de origine etnică minoritară cu o singură reprezentare etnică românească prin căpitanul Aurel Guga.

Anul 1922 reprezenta o perioadă crucială pentru România Mare, care se afla în procesul de consolidare a poziției internaționale după Marea Unire din 1918. Fotbalul, devenit rapid cel mai popular sport din țară, oferise oportunitatea perfectă pentru afirmarea pe plan extern a noii entități statale. Contextul diplomatic al meciului era deosebit de semnificativ: căsătoria Principesei Maria a României, alintată “Mărioara” sau “Mignon”, cu Regele Alexandru I al Iugoslaviei constituia un eveniment de rang înalt, menit să întărească relațiile dintre cele două țări vecine.

Regina Maria a României, figura emblematică a epocii, cu cei 47 de ani ai săi și prestigiul câștigat prin implicarea în Primul Război Mondial, unde fusese supranumită “Mama răniților”, a jucat un rol esențial în susținerea acestui proiect fotbalistic. Frumoasă, imperială și iubită de popor, Regina înțelesese importanța simbolică a fotbalului pentru consolidarea identității naționale și acceptase ca meciul să facă parte din programul oficial al nunții regale. Prezența sa la acest eveniment demonstra că fotbalul nu era considerat doar un simplu divertisment, ci o modalitate de afirmare națională.

Organizarea primei reprezentative a fost rezultatul eforturilor conjugate ale unor personalități vizionare din lumea fotbalului românesc. Mario Gebauer, figură legendară despre care se spune că ar fi adus prima minge de fotbal în România în 1885, când era student în Elveția, a primit sarcina formării lotului. Gebauer, fondatorul primului club de fotbal din București, ASC Olympia, alături de Theodor Davila, Lazăr Breyer și Charles Viereck în 1904, reprezenta continuitatea între pionierii fotbalului românesc și noua etapă a echipei naționale.

Pentru funcția de selecționer, Gebauer l-a ales pe Teofil Morariu, absolvent de Drept și doctor în Științe Juridice, unul dintre fondatorii Asociației Fotbaliștilor din Transilvania în 1919. Morariu, fost student la Budapesta, înființase acolo echipa de români “Petru Maior”, experiență care îl califica pentru misiunea de a uni jucători din diferite regiuni ale României Mari. Această alegere simboliza perfect spiritul vremii – un intelectual care punea pasiunea pentru fotbal în slujba construcției naționale.

Un detaliu pitoresc al pregătirilor îl constituie achiziționarea echipamentelor, cumpărate din banii celui mai înstărit jucător din echipă, fundașul Elemer Hirsch. Hirsch a insistat ca pantalonii să aibă în partea din spate buzunare speciale pentru batistele cu care jucătorii să-și șteargă frunțile de transpirație. Acest gest de generozitate și atenție la detalii demonstra profesionalismul cu care era abordată această primă întâlnire internațională.

Pe 8 iunie 1922, Belgradul devenise epicentrul unei mari sărbători regale și sportive. Cu ocazia nunții regale, capitala iugoslavă găzduia o varietate de evenimente sportive, de la atletism la fotbal, creând o atmosferă de sărbătoare națională. Când “tricolorii” au intrat pe teren, din tribune îi priveau, alături de 5.000 de spectatori entuziaști, trei regi europeni: Ferdinand al României, Alexandru I al Iugoslaviei și George al II-lea al Greciei. Această prezență regală conferea meciului o dimensiune diplomatică fără precedent în istoria fotbalului românesc.

Miza sportivă a confruntării era reprezentată de “Cupa Regelui Alexandru”, primul trofeu pentru care avea să concureze echipa națională a României. Atmosfera era întreținută de faptul că meciul constituia revanșa unei întâlniri anterioare, disputată cu două luni înainte pe Stadionul “Bolta Rece” din București, între reprezentativele Bucureștiului și Belgradului, terminată la egalitate, 2-2. De această dată însă, în teren urma să intre echipa României Întregite, nu doar reprezentativa capitalei.

Meciul a debutat cu o dominație a gazdelor iugoslave, care și-au demonstrat experiența în fotbalul internațional. După 35 de minute de joc, Iugoslavia a deschis scorul printr-o lovitură de pedeapsă transformată de Sifer, moment care putea să descurajeze debutanții tricolori. Totuși, reacția echipei României a fost promptă și demonstrativă pentru caracterul luptător care avea să definească fotbalul românesc în deceniile următoare.

La doar șase minute după golul primit, Francisc Rónay, atacantul în vârstă de 22 de ani de la CA Oradea, a restabilit egalitatea, tot dintr-o lovitură de pedeapsă. Golul marcat de Rónay a intrat în istorie ca primul gol din istoria echipei naționale a României, moment care a electrizat tribunele și a demonstrat că debutanții nu intenționau să se mulțumească cu o prezență decorativă. Această reușită a oferit echipei românești încrederea necesară pentru a-și demonstra valoarea în repriza secundă.

Francisc Ronay – marcatorul primului gol al naționalei României

Momentul decisiv al meciului a venit în minutul 61, când Aurel Guga, singurul etnic român din echipă și căpitanul formației, a marcat golul victoriei. Guga, jucător al Universității Cluj, a demonstrat prin această reușită că fotbalul putea fi un factor de coeziune națională, indiferent de originea etnică a jucătorilor. În a doua repriză, România s-a dovedit net superioară adversarilor iugoslavi, confirmând că victoria nu a fost un accident, ci rezultatul unei pregătiri serioase și al unei motivații excepționale.

Prima echipă națională a României a fost alcătuită din jucători care reprezentau diversitatea etnică a României Mari: Adalbert Ritter (Chinezul Timișoara), Lajos Szilágyi (MTK Târgu Mureș), Elemer Hirsch (CA Cluj), Dezső Jakobi (Asociația Sportivă Haggibor Cluj), Nicolae Hönigsberger (CA Oradea), Francisc Zimmermann (CA Timișoara), Aurel Guga (Universitatea Cluj), Karel Frech (Chinezul Timișoara), Paul Schiller (Chinezul Timișoara), Francisc Ronay (CA Oradea) și Johann Auer. Această componență etnică diversă reflecta realitatea României Mari și demonstra că fotbalul putea funcționa ca factor de integrare națională.

Faptul că echipa avea un singur reprezentant etnic român în persoana căpitanului Aurel Guga nu diminua caracterul național al formației. Dimpotrivă, aceasta demonstra că identitatea națională românească se construia prin includerea și valorificarea talentelor din toate comunitățile țării. Jucătorii de origine germană, maghiară sau evreiască își puneau talentul în slujba reprezentativei României, creând un precedent pentru fotbalul multinațional care avea să caracterizeze echipa națională în deceniile următoare.

Istoria unor membri ai primei echipe naționale a fost marcată de evenimente tragice care au îndoliat fotbalul românesc. Dezső “Desideriu” Jakobi, unul dintre jucătorii debutanți, a suferit o gravă accidentare într-un meci amical al “tricolorilor” cu Austria din 1924. Tratat necorespunzător, Jakobi a dezvoltat septicemie și a murit pe 5 octombrie 1924, la doar 24 de ani, devenind primul martir al fotbalului național. Această tragedie a demonstrat riscurile și sacrificiile pe care le implicau primii pași ai fotbalului românesc pe scena internațională.

Aurel Guga, eroul meciului de debut prin golul victoriei, a avut și el un destin tragic. Pe 7 noiembrie 1936, Guga a murit în urma unui accident auto petrecut la Timișoara, când vehiculul în care se afla s-a izbit violent. Moartea celui care marcase primul gol victorios din istoria echipei naționale a constituit o pierdere majoră pentru fotbalul românesc și a adăugat o notă melancolică la amintirea acelui debut triumfal de la Belgrad.

Victoria de la Belgrad a reprezentat mult mai mult decât un simplu succes sportiv – a constituit un moment simbolic de afirmare a României Mari pe scena europeană. Faptul că echipa națională a câștigat primul său meci internațional într-un context diplomatic atât de important a consolidat prestigiul țării și a demonstrat că România putea concura cu succes în toate domeniile civilizației europene. Meciul a inaugurat o tradiție de performanțe internaționale care avea să culmineze cu participările la Cupele Mondiale și Campionatele Europene din deceniile următoare.

Din perspectiva dezvoltării fotbalului românesc, meciul de la Belgrad a stabilit standardele de profesionalism și dedicare care aveau să caracterizeze echipa națională. Experiența câștigată în această primă confruntare internațională a constituit fundamentul pentru construirea unei tradiții fotbalistice solide, care a permis României să devină una dintre puținele țări participante la primele trei Campionate Mondiale. Succesul de la Belgrad a demonstrat că fotbalul românesc avea potențialul de a concura la cel mai înalt nivel internațional.

Primul meci din istoria echipei naționale a României, disputat pe 8 iunie 1922 la Belgrad, rămâne un moment fondator al identității fotbalistice românești. Victoria cu 2-1 împotriva Iugoslaviei, obținută în contextul solemn al unei nunți regale și în prezența a trei monarhi europeni, a demonstrat că România Mare era pregătită să-și asume un rol activ pe scena sportivă internațională. Meciul a marcat începutul unei aventuri centenare care a adus fotbalului românesc momente de glorie și satisfacții naționale, confirmând viziunea pionierilor care au crezut în potențialul acestui sport de a uni națiunea și de a-i spori prestigiul internațional.