Istoria Campionatelor Europene de Fotbal: EURO 1960

La prima ediție s-au înscris şi au participat 17 echipe naționale, printre care și România. Organizarea turneului final a fost încredințată Franței în semn de prețuire pentru inițiativa și pentru susținerea ferventă a marilor competiții sportive.

Dacă vom reaminti și faptul că și ideea organizării Jocurilor Olimpice moderne aparținea unui francez, Pierre de Coubertin, iar aceea a Campionatelor Mondiale altui francez, Jules Rimet, considerăm că națiunea franceză merita stima și atenția federației europene și alegerea făcută a fost una de mult bun simț și cât se poate de îndreptățită.

Sistemul de disputare al competiției era cel eliminatoriu, în dublă manșă. Datorită numărului de echipe înscrise s-a impus necesitatea instituirii unui joc preliminar, în care și-au disputat calificarea Cehoslovacia și Irlanda. A învins Cehoslovacia  după 4 – 0 acasă și 0 – 2  în deplasare.

Jocurile  primului tur propriu-zis au debutat la 28 septembrie 1958 cu întâlnirea Ungaria – U.R.S.S. Lista completă a acestor partide a fost următoarea:

În sferturile de finală s-au consemnat rezultatele:

Revenind asupra rezultatelor din aceste două tururi se poate concluziona, fără a greși, că nu s-au consemnat surprize. Singurul comentariu care s-ar putea face ar fi cred acela  asupra  dublei victorii înregistrate de sovietici asupra maghiarilor, aceasta explicându-se, probabil, prin neputința acestora din urmă de a mai reuși crearea unei naționale care să egaleze valoarea acelei mari echipe din 1954 și poate în primul rând datorită nefericitelor evenimente din noiembrie 1956 din Ungaria, după care majoritatea jucătorilor maghiari de superclasă au fugit din țară, în frunte cu celebrul Ferenc Puskas, împrăștiindu-se pe la mari echipe din vestul Europei.

În “sferturi”, echipa Spaniei nu s-a prezentat la jocurile cu naționala  sovietică pe considerente politice.

Echipa României nu a reușit să-și depășească condiția. A eliminat Turcia, în primul tur, dar Cehoslovacia a fost o nucă prea tare pentru ea. Meciurile cu echipa Turciei s-au disputat la 2 noiembrie 1958, la București, și la 26 aprilie 1959, la Istanbul. În meciul de la București, România a învins mai greu decât o arată scorul, reușind să puncteze abia în ultima jumătate de oră prin Oaidă (min.62), Gheorghe Constantin (min. 77) și Constantin Dinulescu (min.81). A fost utilizată următoarea formulă de echipă: C. Toma – Cornel Popa, Al. Caricaș, D. Macri – Vasile Alexandru, Nelu Nunweiller III – Nicolae  Oaidă, Gh. Constantin, C. Dinulescu, Haralambie Eftimie, Nicolae Tătaru.

În returul de la Istanbul, pe stadionul “Mithat Pașa”, vom trage cu dinții de un rezultat cît mai strâns și vom scăpa cu numai două goluri la pasiv, opera aceluiași Lefter, dintre care unul din penalty. Așadar, ne-am calificat… dar cum? O victorie a la Pyrus, pentru că în următoarele două meciuri, cele cu Cehoslovacia, vom primi cinci goluri fără a reuși să marcăm vreunul. Și cu asta am încheiat cursa.

În primul joc, cel de la București au marcat Masopust și Bubník, iar în returul de la Bratislava au marcat Buberník, de două ori, și din nou același Bubník. Nu e mai puțin adevărat  că în echipa cehoslovacă jucau, printre alții, portarul Schroiff, fundașii Novak și Popluhar, atacanții Masopust, Kvasnak, Buberník, nume care se remarcaseră in ediția suedeză  a Campionatului Mondial din 1958 sau care, și mai mult, vor juca în finala Mondialului din 1962, la Santiago de Chile.

Nu e mai puțin adevărat că și la ai noștri au jucat câteva dintre celebritățile vremii, portarul Ion Voinescu, Gh. Constantin, Dinulescu, Nae Tătaru, Mircea Dridea. Și totuși, un stigmat al neputinței ne-a stăpânit în cele două meciuri, cum de altfel acesta ar putea fi atributul care l-ar fi meritat evoluția echipei noastre în tot deceniul care se încheia. Fusese “un deceniu al talentelor pierdute” cum bine îl caracterizase un celebru cronicar de specialitate, un deceniu care avea să fie unul dintre cele mai cenușii din istoria fotbalului românesc, un deceniu în care o serie de excepționale valori – îi numesc aici pe C. Toma, Ion Voinescu, Apolzan, frații Zavoda, Călinoiu, Bone,  Paraschiva, Petschowski, Ozon, Gheorghe Constantin, Suru, Nicolae Tătaru – nu au reușit pe plan internațional decât sporadic să etaleze întreaga gamă a talentului lor, s-au risipit fără nici o reușită de marcă. Reamintind doar că antrenorii echipei care au participat în această campanie europeană au fost Augustin Botescu și Ilie Oană, punem capăt acestui capitol al evoluției noastre și ne vom îndrepta atenția către turneul final al competiției europene.

În vara anului 1960, mai exact în perioada iunie – iulie, în semifinalele de la Paris și Marsilia, Iugoslavia va învinge cu 5 – 4 echipa Franței iar U.R.S.S. va elimina Cehoslovacia cu un  prea sever 3 – 0. La Paris, francezii au condus cu 4 – 2 dar “plavii” vor înscrie trei goluri în numai trei minute și vor îndolia un stadion și o națiune. Ba, chiar mai  mult, francezii vor pierde și meciul pentru locul 3, 0 – 2 cu Cehoslovacia .

Finala a avut loc la 10 iulie 1960 la Paris, pe celebra arenă “Parc desPrinces”. Din păcate, cele  două nescontate înfrângeri ale francezilor – a nu se uita, cu doar doi ani în urmă echipa cocoșului galic cucerea bronzul mondialelor- au adus  foarte puțini spectatori în tribune, făcând din această finală de cupă europeană un eveniment cu totul oarecare.

Și totuși partida a fost la înălțime. Sub conducerea arbitrului englez Arthur Ellis, s-au aliniat formațiile:

U.R.S.S.

Lev Yashin (GK)

Givi Chokheli – Anatoliy Maslyonkin – Anatoliy Krutikov

Yuriy Voynov – Igor Netto (C)

Slava Metreveli – Valentin Ivanov – Viktor Ponedelnik – Valentin Bubukin – Mikhail Meskhi

Selecționer: Gavriil Kachalin

IUGOSLAVIA

Blagoje Vidinić (GK)

Vladimir Durković – Jovan Miladinović – Fahrudin Jusufi

Ante Žanetić – Željko Perušić

Dragoslav Šekularac

Željko Matuš – Dražan Jerković – Milan Galić – Borivoje Kostić (C)

Selecționeri: Ljubomir Lovrić, Dragomir Nikolić, Aleksandar Tirnanić

Echipele și-au împărțit perioadele de dominare, prima sovieticii și a doua  iugoslavii, concretizate fiecare în parte de cîte un gol, Galici, în minutul 41 și, imediat după reluare, Metrveli în minutul 49. Partida a fost o revărsare de  situații de gol de ambele părți dar și de parade de excepție ale celor doi portari, sovieticul Lev Yashin fiind într-o zi cu totul și cu totul formidabilă. În prelungiri va înscrie Ponedelnik în minutul 113, gol ce va consemna victoria sovieticilor. S-au detașat, peste media celorlalți, iugoslavul Sekularac, una din stelele mondiale ale anilor 1958 – 1964, iar de partea celălalt, în afară de Yashin, mijlocașii Netto și Voinov, precum  și cele două foarte rapide și inventive extreme, Metreveli și Meshi.

10 iulie, 1960 – Parc des Princes (Paris/Franța)
U.R.S.S.	2-1	Iugoslavia
Metreveli 49′ Ponedelnik 113′		Galić 43′

La încheierea jocurilor se poate conchide că apetitul fusese deschis și U.E.F.A se putea felicita pentru o nouă reușită în plan competițional, al momentului și de perspectivă.

Semnat: LeŞtie_ Mucală