Israel – România 1-2 într-un meci amical jucat pe 7 decembrie, 1966

0
582

Israel – România
meci amical – 7 decembrie 1966

Israel - România, 1966
Israel – România, 1966

Pe 7 decembrie 1966, reprezentativa României întâlnea pentru prima dată în istorie, reprezentativa similară a Israelului. Meciul a fost unul amical și s-a disputat pe stadionul Bloomfield din Tel Aviv, sub privirile a aproximativ 17.000 de spectatori. Tricolorii aveau să se impună cu 2-1 prin golurile marcate de Alexandru Badea, jucătorul Petrolului Ploiești și dinamovistul Ion Pîrcălab.

Condițiile de joc au fost neobișnuite pentru fotbaliștii noștri, temperatura ridicându-se la 28 de grade Celsius, în ciuda faptului că era început de decembrie.

Pentru tricolori, acest meci a fost al doilea în doar 4 zile. Pe 3 decembrie 1966 învingeau Cipru cu 5-1 în preliminariile pentru Campionatul European din 1968.

MECI AMICAL INTERNAȚIONAL
Miercuri, 7 Decembrie 1966, ora 14:00 (UTC+2:00) / Jaffa, Tel Aviv (Israel)
Stadionul Bloomfield
Spectatori: 17.000
Arbitru: Aleksandros Monastiriotis (Grecia)
SCOR FINAL
ISRAEL12ROMÂNIA
George Borba 17′ ⚽️1-01-1⚽️ Alexandru Badea 37′
1-2⚽️ Ion Pîrcălab 52′ (pen.)
ECHIPELE
ECHIPA NAȚIONALĂ A ISRAELULUI – MECIUL NR. 82
Selecționer: Milovan Ćirić (Iugoslavia)
JucătorSelecțiiVârstăClub
Mordechai Michaeli (GK) 56’▼723Maccabi Shaarayim
▲56′ Yoel Shoham (GK)122Hapoel Ramat Gan
David Primo1820Hapoel Tel Aviv
Itzhak Drucker219Hapoel Petah Tikva
Shmuel Rosenthal1119Hapoel Petah Tikva
Menahem Bello818Maccabi Tel Aviv
Shimon Cohen1124Shimshon Tel Aviv
Moshe Asis623Maccabi Tel Aviv
Mordechai Spiegler2222Maccabi Netanya
Rahamim Talbi1223Maccabi Tel Aviv
George Borba222Hapoel Tel Aviv
Roby Young (C)3024Hapoel Haifa
ECHIPA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI – MECIUL NR. 176
Selecționer: Ilie Oană
JucătorSelecțiiVârstăClub
Mihai Ionescu (GK) 46’▼1030Petrolul Ploiești
▲46′ Ilie Datcu (GK)529Dinamo București
Corneliu Popa (C)2431Dinamo București
Ion Nunweiller2130Dinamo București
Dan Coe1625Rapid București
Mihai Mocanu724Petrolul Ploiești
Vasile Gergely1725Dinamo București
Alexandru Badea428Petrolul Ploiești
Ion Pîrcălab2025Dinamo București
Mircea Dridea 76’▼1329Petrolul Ploiești
▲76′ Constantin Iancu526Farul Constanța
Nicolae Nagy 46′124Dinamo Pitești
▲46′ Nicolae Dobrin719Dinamo Pitești
Mircea Lucescu 62′521Politehnica București
▲62′ Constantin Radu121Dinamo,Pitești

 

Echipa gazdă, antrenată de iugoslavul Milovan Ćirić, a abordat meciul cu multă ambiție și energie, prezentând, conform declarațiilor antrenorului lor, cea mai bună evoluție din acel an. Începutul partidei a fost dominat de echipa israeliană, care a deschis scorul în minutul 17 prin Burba, profitând de ezitările defensivei noastre. Tricolorii au avut o reacție timidă, ratând câteva ocazii bune prin Nagy, înainte ca Badea să restabilească egalitatea în minutul 37, în urma unei pase excelente primite de la Mircea Dridea.

După pauză, România a preluat inițiativa și a reușit să înscrie golul victoriei în minutul 52. Ion Pîrcălab a transformat impecabil o lovitură de la 11 metri, acordată după ce portarul israelian l-a faultat pe Lucescu în careu. În ciuda acestui avantaj, echipa noastră nu a reușit să-și impună jocul în continuare, permițând gazdelor să aibă câteva oportunități de a egala.

Deși victoria a fost obținută, prestația generală a echipei noastre a fost considerată sub așteptări. Dintre jucătorii noștri, s-au remarcat totuși portarul Datcu, pentru intervențiile sale curajoase, Pîrcălab pentru câteva acțiuni individuale reușite, și Badea, autorul primului gol.

De partea cealaltă, Resental, Spiegler, Cohen și Yang au impresionat prin evoluțiile lor. Arbitrul grec Alexandru Monastiriotis a condus excelent această partidă, care a încheiat sezonul internațional al anului 1966 pentru echipa națională a României.

Lasă un comentariu

Lasă comentariul tău
Introdu numele tău