Iosif Lereter
(23 iulie, 1933 – 26 ianuarie, 2024)
Pe 26 ianuarie 2024, fotbalul românesc pierdea o altă figură marcantă, Iosif Lereter, unul dintre cei mai longevivi și emblematici jucători din istoria primelor divizii din România. Povestea sa este cea a unui om care și-a dedicat viața nu doar jocului pe teren, ci și comunității pe care a inspirat-o prin modestie, pasiune și performanță.
Născut pe 23 iulie 1933, în Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin, cu numele de Josef Leretter, destinul și-a croit drum între metalurgia locală și terenul de fotbal. Lereter a început să joace în 1949 la Metalosport, echipa orașului natal, unde și-a dezvoltat abilitățile fundamentale și a demonstrat un talent ieșit din comun. Ambiția sa de neclintit l-a dus mai departe, la Știința Timișoara, într-o perioadă într-adevăr legendară pentru fotbalul timișorean.
„Echipa de aur” a studenților
Între 1956 și 1967, Lereter a fost om de bază în „Echipa de aur” a Științei Timișoara, timp în care a reușit nu doar să termine facultatea de mecanică, devenind inginer, dar și să contribuie decisiv la obținerea primului trofeu din istoria clubului. Cupa României, cucerită într-o finală dramatică în 1958 contra Progresului București, a marcat un moment de referință în cariera sa. Jucând extrema dreaptă, Lereter a demonstrat un amestec rar de viteză, tehnică și viziune asupra jocului.
Performanțele sale nu s-au oprit aici. A fost convocat la echipa națională a României în 1965, la 32 de ani, debutând într-un meci din preliminariile Campionatului Mondial împotriva Cehoslovaciei, la Praga.
Gloria în tricoul echipei UTA
În 1967, Iosif Lereter s-a transferat la UTA Arad, echipă în tricoul căreia cariera sa a cunoscut o nouă dimensiune. Cu „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc, Lereter a trăit momente de glorie, contribuind la cucerirea a două titluri naționale consecutive, în 1969 și 1970. Punctul culminant al acelei perioade a fost eliminarea echipei Feyenoord Rotterdam, deținătoarea în exercițiu a Cupei Campionilor Europeni și a Cupei Intercontinentale, în 1970. UTA a atins sferturile de finală ale Cupei UEFA în 1972, iar Lereter a fost un jucător esențial în obținerea acestei realizări.
Devenind primul jucător din fotbalul românesc care a atins borna de 300 de meciuri în Divizia A, pe 16 octombrie 1971, Lereter a fost recunoscut pentru versatilitatea sa, evoluând cu aceeași eleganță ca atacant, mijlocaș și, ulterior, fundaș. Până în 1973, când s-a retras din activitate, și-a menținut un nivel de joc impresionant, fiind unul dintre cei mai respectați jucători din campionatul românesc.
Viața după fotbal
După retragerea din activitatea sportivă, Iosif Lereter s-a implicat ca antrenor la Constructorul Timișoara și UMT, oferindu-și expertiza generațiilor tinere. Totuși, pasiunea sa pentru inginerie l-a readus în domeniul tehnic, lucrând la UMT și devenind un profesionist respectat în această industrie.
După Revoluție, „Loli”, cum era alintat de prieteni și coechipieri, s-a stabilit în Germania, dar legătura sa cu fotbalul și cu Timișoara nu s-a pierdut. În 2018, la vârsta de 85 de ani, a revenit în oraș pentru a participa la celebrarea a 60 de ani de la câștigarea Cupei României, conducând personal de la volanul mașinii sale din Germania până în România, o dovadă a vitalității și devotamentului său.
Moștenirea lui Iosif Lereter
Iosif Lereter lasă în urma sa o moștenire profundă, atât pe teren, cât și în afara acestuia. Maestru emerit al sportului și cetățean de onoare al Timișoarei, el a fost un exemplu de profesionalism și pasiune pentru generațiile următoare. Povestea sa, de la copilul din Oțelu Roșu până la o legendă a fotbalului românesc, va rămâne un reper pentru iubitorii sportului rege.
Prin dispariția sa, fotbalul românesc pierde nu doar un jucător de excepție, ci și un om care a demonstrat că dedicarea și dragostea pentru joc pot inspira și transforma comunități întregi. Memoria sa va rămâne vie în inimile celor care l-au cunoscut și l-au admirat.
