Ion Moina – marele campion la atletism care prefera fotbalul

O parte din copilăria tânărului Ion Moina s-a desfășurat în comuna clujeană Mociu, unde tatăl său lucra temporar la spitalul local. Această perioadă formatoare avea să-i modeleze caracterul și să-i insufleze acea determinare care îl va caracteriza pe tot parcursul carierei. După finalizarea celor cinci clase la școala din Mociu, adolescentul de 16 ani a fost înscris la Școala Normală din Cluj, moment care avea să-i marcheze definitiv destinul.

Un rol esențial în descoperirea vocației sale atletice l-a jucat profesorul Gheorghe Comănaru, care l-a remarcat în cadrul campionatelor interșcolare. Îndrumătorul său avea să facă un gest profetic: l-a încurajat pe tânărul Ion Moina să vizioneze filmul “Olimpiada din Berlin”, unde a văzut pentru prima dată evoluția lui Jesse Owens. Această experiență cinematografică avea să-i aprindă imaginația și să-i insufle visul de a concura cu cel mai rapid om de pe planetă.

Primii pași pe stadion au fost făcute sub culorile clubului “Șoimii”, unde Ion Moina a participat la Campionatele Naționale de Juniori de la Brașov din 1938, fără însă să obțină rezultate notabile. Această experiență inițială, departe de a-l descuraja, i-a întărit hotărârea de a se perfecționa. Revanșa avea să vină la Campionatele Naționale de Juniori de la Cluj, unde a triumfat la proba de săritură în lungime cu 6,71 metri.

Progresul a continuat la următoarele campionate regionale, unde a câștigat proba de 200 metri cu timpul de 22,8 secunde, performanță care i-a adus selecția în lotul național pentru concursul de la Klagenfurt. Deși această participare s-a soldat cu o contraperformanță, terminând pe ultimul loc, experiența internațională avea să-i fie extrem de valoroasă pentru maturizarea sa atletică.

Anul 1939 a marcat o primă realizare majoră pentru juniorului Moina: victoria la proba de 100 metri din Campionatul național de la Predeal, cu timpul de 10,9 secunde. Această performanță i-a adus selecția pentru Balcaniada de la Atena, dar o accidentare neașteptată l-a împiedicat să participe, prima dintre marile dezamăgiri ale carierei sale.

Declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial în 1939 și pierderea Transilvaniei în 1940 aveau să-i marcheze profund parcursul sportiv. Forțat să părăsească Clujul iubit, Ion Moina s-a văzut nevoit să se înscrie la un club din capitală, o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere personal și profesional.

Însă, departe de a se lăsa înfrânt de adversități, atletul și-a demonstrat forța de caracter extraordinară. În cei patru ani petrecuți la București, a cucerit 16 titluri de campion al țării și a stabilit 14 recorduri naționale, cifre care vorbesc de la sine despre dominația sa în sprintul românesc. Această perioadă avea să-i consolideze reputația de sportiv de elită și să-l pregătească pentru marile succese care urmau să vină.

Spre sfârșitul războiului, în 1944, Ion Moina a luat o decizie curajoasă: să se reîntoarcă la Cluj-Napoca și să concureze din nou sub culorile clubului Universității. Această intenție a declanșat o adevărată avalanșă de atacuri împotriva personalității și carierei sale sportive, ajungând chiar să riște excluderea din viața sportivă românească. A fost suspendat temporar, dar spiritul luptător nu l-a părăsit niciodată.

La sfârșitul lui 1945, Federația Română de Atletism i-a ridicat suspendarea și s-a întors definitiv la Cluj, pentru care avea să concureze până la sfârșitul carierei atletice. Sub culorile alb-negru ale clubului mamă, a început campania de aducere acasă a recordurilor stabilite la București.

Anul 1946 avea să rămână gravat cu litere de aur în istoria atletismului românesc. Ion Moina a participat la Balcaniada de la Tirana, unde a realizat cea mai strălucită performanță a carierei sale: câștigarea a cinci medalii de aur. Această realizare extraordinară l-a consacrat definitiv ca pe cel mai valoros sprinter al României și unul dintre cei mai respectați atleți de pe continent.

În același an memorabil, Ion Moina a stabilit noul record național la proba de 100 metri, cu timpul de 10,4 secunde – o performanță care avea să reziste timp de 21 de ani. Această realizare i-a adus în 1943 Premiul Național pentru Sport, cea mai înaltă distincție pe care o putea primi un sportiv român în acea perioadă.

Consacrarea definitivă pe plan internațional avea să vină odată cu participarea la Jocurile Olimpice de la Helsinki din 1952, unde Ion Moina a fost selecționat să concureze la proba de 200 metri. Deși nu a luat startul din motive ce rămân necunoscute, simpla sa prezență în lotul olimpic românesc arăta statutul său de elită în atletismul european.

Pe parcursul întregii sale cariere sportive, Ion Moina a adunat cifre impresionante: a participat la peste 70 de concursuri internaționale, a fost de 27 de ori campion al României și a stabilit 33 de recorduri naționale. Aceste realizări l-au situat în rândul celor mai mari atleți români din toate timpurile și i-au adus titlul de Maestru Emerit al Sportului.

În paralel cu strălucita sa carieră atletică, Ion Moina și-a construit o solidă reputație ca educator și formator de caractere. În 1941 a intrat la Academia Națională de Educație Fizică, pe care a absolvit-o în 1945, începându-și astfel dubla carieră de sportiv de performanță și de dascăl.

Din 1945 și până la pensionare, a fost profesor și șef al Catedrei de Educație Fizică a Institutului Politehnic (Universitatea Tehnică) din Cluj-Napoca. Prin această activitate didactică intensă, Ion Moina a format generații întregi de studenți, transmițindu-le nu doar cunoștințe tehnice, ci și valorile fundamentale ale sportului: fairplay-ul, perseverența și spiritul de sacrificiu.

Activitatea sa educațională s-a extins și în sfera conducerii sportului românesc. Din 1959 a fost membru în Comitetul Olimpic Român, iar între anii 1984-1988 a activat în cadrul Federației Române de Atletism, contribuind la dezvoltarea și modernizarea atletismului național.

Dincolo de cifrele impresionante și de medaliile câștigate, Ion Moina a rămas în amintirea contemporanilor ca o personalitate complexă și fascinantă. Prietenii îl porecleau “Moci”, un diminutiv care reflecta căldura relațiilor sale umane și apropierea de cei din jur.

Ion Moina s-a stins din viață la 15 februarie 1990 în Cluj-Napoca, lăsând în urmă o moștenire sportivă și umană de neprețuit. Recunoștința orașului și a țării pentru contribuția sa s-a materializat prin denumirea stadionului municipal din Cluj-Napoca cu numele său, un omagiu pe măsura personalității sale.

Vechiul stadion “Ion Moina”, inaugurat în 1911 și care a purtat numele atletului din anii ’90 până la reconstrucția Cluj Arena, a fost martorul multor momente istorice ale fotbalului și atletismului clujean. Cu o capacitate de 28.000 de spectatori, arena a găzduit generații întregi de sportivi care s-au inspirat din exemplul marelui sprinter.