Ion Haidu (Ion Iulian Haidu pe numele său întreg), cunoscut și sub numele de János Hajdu, s-a născut pe 1 ianuarie 1942, la Sf. Gheorghe. A fost campion cu Dinamo București în sezoanele 1963/64, 1964/65 și 1970/71, precum și câștigător al Cupei României în sezoanele 1963/64 și 1967/68. (Haidu este ultimul din dreapta pe rândul de jos)
De asemenea, a făcut parte din echipa Chimiei Râmnicu Vâlcea care promova în Divizia B după ce câștiga Divizia B în sezonul 1973/74. Tot cu echipa din Zăvoi și-a trecut în palmares și o Cupă României în sezonul 1972/73.
În cariera sa internațională, Haidu a jucat șase meciuri pentru echipa națională a României (toate amicale), reușind să înscrie trei goluri. Debutul său a fost marcat de un gol într-o victorie cu scorul de 3-2 împotriva Germaniei de Est. În al doilea său meci pentru echipa națională, a marcat unicul gol al României într-un meci terminat la egalitate 1-1 împotriva Poloniei. Al treilea gol l-a marcat împotriva Iugoslaviei într-o victorie cu 2-1. Meciurile lui Ion Haidu în tricoul echipei naționale:
| Data | Meci | Oraș | Stadion | Spectatori | ||
|---|---|---|---|---|---|---|
| 12.05.1963 | România | 3-2 | R.D.G. | București | 23 August | 80,000 |
| 02.06.1963 | Poland | 1-1 | România | Chorzów | Slanski | 60,000 |
| 09.10.1963 | Turcia | 0-0 | România | Ankara | 19 Mayis | 50,000 |
| 27.10.1963 | România | 2-1 | Iugoslavia | București | 23 August | 30,000 |
| 17.06.1964 | Iugoslavia | 1-2 | România | Belgrad | JNA | 10,000 |
| 05.06.1968 | România | 0-0 | Olanda | București | Republicii | 20,000 |
De asemenea, a evoluat în patru meciuri și a marcat un gol pentru echipa olimpică a României.
Mai multe detalii despre Ion Haidu am găsit în revista Fotbal, nr. 372 apărută joi, 11 iulie 1973:
PRIM PLAN CU ION HAIDU
Parcă-l vedem în acea după-amiază fierbinte când își desfășura cursele debordante pe extrema stângă a reprezentativei de juniori. În după-amiaza aceea din 1962, când un stadion arhiplin — citat și astăzi ca recordul absolut de spectatori al Turneelor U.E.F.A. — saluta victoria echipei de juniori a României. Ion Huidu, diminutivul îi cere întreaga lui înfățișare, doborâse toate obstacolele și criteriile pentru a ajunge în națională, după ce un ochi priceput îl distinsese dintr-o mititică echipă a locurilor sale natale, orașul Sf. Gheorghe.
Intrarea în selecționată i-o facilitase mai cu seamă viteza sa de sprinter, ușurința cu care anticipa deschiderile coechipierilor și „cruzimea“ cu care îi executa pe portari, odată ajuns în fața lor, după acele lansări cu balonul care plăceau grozav tribunelor.
Biografia fotbalistică a lui Ion Haidu este destul de simplă: între 1957 și 1959 la formații din orașul de naștere (Flamura Roșie și Textila); în 1962, la Viitorul București; în 1963, după o scurtă trecere la Steagul Roșu, la Dinamo unde va rămâne până în 1972 când este solicitat de Chimia Rm. Vâlcea.
Din reprezentativa de juniori, după scurta trecere pe la Viitorul, va ajunge — prin urmare — la Dinamo. Aici el va determina, într-un fel, acea „tactică à la Internazionale” care a adus în bună măsură alb-roșilor suita de patru titluri naționale. În economia acelei tactici, elaborată de antrenorul Traian Ionescu, Haidu avea unul dintre rolurile de misiune asemănătoare cu cele ale lui Zagallo la echipa Braziliei sau Corso în amintita formație milaneză. El apărea și în postura de al treilea om la mijlocul terenului (lângă Emil Petru și Octavian Popescu) dar îl găseai și avansat, centrând pentru „buldozerii“ Ene II sau Frățilă.
După sezoane petrecute și la Dinamo, nu știm însă dacă Haidu nu mai era util echipei. Pentru că — revăzându-l în aceste seri ale finalelor de cupă — dirijând cu o adevărată senectute fotbalistică pe coechipierii din Rm. Vâlcea, unde a plecat de la despărțirea de clubul din șoseaua Ștefan cel Mare, l-am regăsit pe Ionică Haidu în zilele sale cele mai bune. Chimia a acționat sub impulsul și ordinele acestui deținător de multiple roluri. A jucat și „libero“ în fața liniei de fundași, a funcționat — în special — ca „metronom“ al jocului la mijlocul terenului, dar de câte ori nu a apărut și în față, la fel! Cupa din 1973 ne-a furnizat un noian de surprize. Una dintre cele mai agreabile și reconfortante a fost această reîntâlnire cu tinerețea fără bătrânețe a lui Haidu, o lecție de virtuozitate și generozitate a unui jucător cu merite incontestabile, pe care îl uitaserăm prea repede!
Eftimie IONESCU
