Ioan Chirilă despre cele două “Ghete de Aur” ale lui Dudu Georgescu

0
349

1977… Dudu Georgescu, a doua „Gheată de Aur”. Performanță remarcabilă, dat fiind faptul că doar doi fotbaliști au realizat „dubla” în istoria trofeului: Gerd Müller și Eusebio. Să recunoaștem că este o companie selectă.

Dudu Georgescu
Dudu Georgescu

Înaintașul nostru se află alături de cei mai reprezentativi golgeteri europeni din ultimii 20 de ani, adică în perioada de după Just Fontaine, care deține și astăzi recordul de eficacitate într-un turneu final al Campionatului Mondial. Sigur că acest nou succes european al lui Dudu Georgescu ar fi fost primit cu mai mult entuziasm dacă anul nostru fotbalistic 1977 n-ar fi avut o toamnă atât de săracă, diametral opusă primăverii. În această situație, trofeul lui Dudu Georgescu este contestat de mulți, el fiind atribuit unei duble stări conjuncturale. Această afirmație, chiar dacă poate fi explicată prin decepția pe care a provocat-o necalificarea echipei naționale în turneul final din Argentina, nu are acoperire.

Este adevărat, Dudu Georgescu a marcat o scădere de formă în a doua jumătate a anului, dar el nu este singurul „titular” al acestui declin. Mai toți jucătorii echipei naționale n-au mai reeditat în sezonul de toamnă forma sportivă din primăvară, astfel încât reproșurile care i se aduc centrului înaintaș nu fac decât să ne amintească încă o dată că „trăsnetele cad pe înălțimi”, ceea ce face ca reproșurile adresate lui Dudu Georgescu să fie și un compliment indirect.

Să lămurim puțin lucrurile. Trofeul „Gheata de Aur” (a doua sa ediție) a fost cucerit de înaintașul dinamovist în cadrul unei idei ofensive care avea în Dudu Georgescu un executor consacrat, iar în Lucescu un servant de prim rang. Prin plecarea lui Lucescu, Dudu Georgescu a acuzat o puternică „criză de oxigen”, deoarece întregul său joc avea să se schimbe. În măsura în care „focul de paie” numit Țălnar (cel puțin deocamdată) n-a fost capabil să încingă cuptorul, așa cum o făcuse altădată Lucescu, mai ales în tovărășia lui Radu Nunweiller. Dar această radicală schimbare tactică s-a produs nu numai la club. În cadrul echipei naționale au intervenit de asemenea o serie de modificări, nu atât ca idee de joc, cât în forma sportivă a extremelor. Așa se face că servanții lui Dudu la echipa națională, Curban și Zamfir, n-au reușit să îndeplinească nici pe departe un minimum de normă care să asigure materia primă necesară unui golgeter avid de centrări și de angajări utile.

În ciuda acestor handicapuri obiective, pe care e greu să le contestăm, Dudu Georgescu și-a onorat deseori calitatea de golgeter, mai ales în primăvară, adică în cadrul ultimei sesiuni a examenului pentru „Gheata de Aur”. Bineînțeles că reducerea eficacității sale după cucerirea trofeului nu poate fi pusă pe seama unui sentiment de satisfacție care ar fi generat blazarea. Să ne amintim că la Zagreb, într-un moment în care a doua „gheată” era asigurată, el a înscris un gol memorabil. În urma unui procedeu tehnic de clasă internațională, un gol care nu poate fi uitat chiar dacă stârnește amintiri nu tocmai plăcute în contextul întregului an fotbalistic.

Mai mult decât atât, în „interludiul” de vară, la Rabat, Dudu Georgescu a înscris alte două goluri în poarta echipei cehoslovace, în meciul câștigat de „tricolorii” noștri cu 5-1 și care avea să fie, din păcate, un „cântec de sirenă” cu repercusiuni nu tocmai plăcute în sezonul de toamnă. În Birsk, în meciul cel mai amar al anului — 4-8 cu Iugoslavia — Dudu Georgescu a reușit cel mai frumos gol al meciului, în urma unei sărituri „ca pe vremuri”, gol care ne-a făcut să regretăm și mai mult lipsa de altruism a extremelor pe parcursul întregului meci.

Așadar, Dudu Georgescu este deținătorul a două „Ghete de Aur”. O performanță admirabilă, dar care este, de pe acum, o mare povară pentru golgeterul Europei și al campionatului nostru. El este conștient de acest lucru, motiv pentru care ne face să sperăm că anul 1978 ne va prezenta „un alt Dudu Georgescu”, departe de stereotipul său, un Dudu care să sprinteze spectaculos pentru doborârea recordului lui Oblemenco. Îi urăm succes!

Ioan Chirilă în Almanahul Sportul ’77

Articolul precedent#PronoLiga1. Adrian B, campionul Ediției a 13-a. Al doilea titlu din palmares
Articolul următorSandu Boc, fotbaliști de legendă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here